Noutăți An Școlar 2022-2023

14.02.2023

FORMULAR DE REINSCRIERE LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2023-2024

Formularul de reinscriere 2023_2024 pe care elevii il vor completa individual: FORMULAR REÎNSCRIERE 

6.02.2023

𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝑱𝒖𝒅𝒆𝒕̦𝒆𝒂𝒏 𝒅𝒆 𝑬𝒙𝒄𝒆𝒍𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝑷𝒓𝒂𝒉𝒐𝒗𝒂 𝒂 𝒑𝒍𝒂𝒔𝒂𝒕 𝑷𝒍𝒐𝒊𝒆𝒔̦𝒕𝒊𝒖𝒍 𝒑𝒆 𝒉𝒂𝒓𝒕𝒂 𝒈𝒍𝒐𝒃𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝒊̂𝒏𝒓𝒆𝒈𝒊𝒔𝒕𝒓𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒔𝒆𝒊𝒔𝒎𝒊𝒄𝒆!

Vineri, 3 februarie 2023, Centrul de Județean de Excelență al Învațământului Prahovean, în cadrul filialei din Colegiul Național I.L.Caragiale Ploiești, a fost gazda unei activități inedite, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului de pe platforma Măgurele.

În cadrul Programului Educațional, care are ca scop extinderea rețelei seismice din România – ROEDUSEIS- Centrul Județean de Excelență a fost dotat cu un 𝐬𝐞𝐢𝐬𝐦𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐠𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚̆ 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐑𝐚𝐬𝐩𝐛𝐞𝐫𝐫𝐲 𝐒𝐡𝐚𝐤𝐞, având caracteristici semiprofesionale și cuprinzând un ansamblu de tehnologii care permit conectarea și a altor senzori precum geofoni, de infrasunete sau accelerometre.

Instrumentul poate fi folosit pentru a măsura și detecta vibrații chiar și extrem de slabe ale solului și furnizează date standard ce permit vizualizarea și analiza lor cu o diversitate de programe, 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐮𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐬𝐞𝐢𝐬𝐦𝐨𝐦𝐞𝐭𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐭𝐢𝐩.

Astfel, rolul său nu este doar educațional, ci face parte dintr-o rețea globală, ce conține în prezent 1918 stații de înregistrare a mișcărilor seismice, care culeg date, iar interpretarea lor conduce la o imagine îmbunătățită și o precizie mai clară asupra structurii și fenomenelor geotectonice.

Datele sale sunt transmise în timp real, sunt publice și pot fi vizualizate de oriunde, accesând https://stationview.raspberryshake.org, (indicativul 𝐑𝐂𝐂𝟗𝐁, fiind al aparatului localizat pe hartă în Ploiești).

𝐋𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐨𝐛𝐢𝐥 𝐝𝐞 𝐆𝐞𝐨𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐀𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐚̆, 𝐏𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐬̧𝐢 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 – ce are ca una dintre direcțiile de acțiune, creșterea gradului de conștientizare publică cu privire la riscul seismic și a interesului pentru cunoașterea domeniul Științelor Pământului – ,,a adus” totodată și un Kit educațional demonstrativ, pentru uz didactic. Elevii pasionați de fizică, prezenți la eveniment, au aflat de la echipa condusă de domnul Dragoș Tătaru, coordonatorul Laboratorului, informații specifice acestui domeniu, felul cum funcționază aparatura și mai mult decât atât, faptul că aceste seismometre educaționale pot fi produse chiar și de elevi, cu imprimante 3D, având un cost accesibil și ușor de asamblat.

Evenimentul face parte dintr-un șir mai amplu de activități inițiate de Institutul Național de Fizica Pământului, la care elevi și profesori ai Colegiul Național I.L. Caragiale Ploiești și ai Centrul Județean de Excelență Prahova au luat parte. Este un demers științific constant și susținut, deoarece acest program presupune dezvoltarea de evenimente științifice periodice cu caracter educațional ce prilejuiesc comunicarea publicului școlar cu cercetătorii (𝑆̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝐴𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑙𝑎 𝑀𝑎̆𝑔𝑢𝑟𝑒𝑙𝑒 (𝑆𝐴𝑙𝑡-𝑀), 𝑆̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑆̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑇𝑒ℎ𝑛𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒 (𝑀𝑆𝑐𝑖𝑇𝑒ℎ), 𝐶𝑜𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝐶𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝐸𝑑𝑢𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑆̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑁𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒𝑎 𝐶𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟)

Rețeaua Seismică Educațională din România (Romanian Educational Seismic Network ROEDUSEIS) – pornit ca un proiect educational in2013- este in prezent o retea bazata pe instrumente de inregistrare a cutremurelor instalate in scoli, operate de catre personalul didactic si elevi, cu sprijinul cercetătorilor si utilizate, impreuna cu materiale suport, ca o resursa pentru activitati didactice inovative bazate pe datele inregistrate. Datele sunt acceibile publicului larg pe site-ul oficial infp.ro, mobee.infp.ro si roeduseis.ro.

Link 

27.01.2023

CURSURI ÎN FORMAT ONLINE PE 28.01.2023

Din cauza condițiilor meteorologice, cursurile din 28 ianuare 2023 se vor desfășura în format on-line.

11.11.2022

GALA EXCELENTEI 2022

IN ATENȚIA ELEVILOR PREMIAȚI

Rezultate finale aplicatii Premiile Excelentei 2022

Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, organizează în data de 05 decembrie 2022, ora 17.30, la Filarmonica “Paul Constantinescu”- Ploiești, Gala Excelenței 2022.

Evenimentul își propune să fie atât un prilej sărbătoare, de recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație. 

Pentru virarea sumelor aferente Premiilor Excelenței 2022, elevii vor completa documentul următor

Date-bancare-si-acord-GDPR-2022

Transmiterea acestuia alături de extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se realizează prin intermediul formularului de mai jos. Acesta va fi activ până pe 25 noiembrie 2022.

Formular transmitere date bancare (formular activ pana pe 25 noiembrie 2022)

INCARCAREA ACTELOR:  Date de identificare și acordul de consimțământ împreună cu extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se vor salva într-o arhivă cu numele respectând formatul NUME_PRENUME.zip. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb. De exemplu, daca elevul se numește Ionescu Marin, arhiva conținând actele pentru pentru transferul bancar al premiului, se va numi: IONESCU_MARIN.zip.

Vă așteptam cu mare drag!

08.10.2022

PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL –  SECRETARIAT

Pe perioada cursurilor, programul de lucru cu publicul, al secretariatului, este:

  • Marti-vineri 9.00-15.00
  • Sambata 8.30 – 13.30

07.10.2022

GALA EXCELENȚEI 2022 si LISTA PREMIILOR EXCELENȚEI 2022

În urma finalizării etapelor de evaluare și contestații ale aplicațiilor pentru recompense 2022 și a hotărârii Consiliului de Administrație din 07.10.2022, lista elevilor premianți este următoarea:

Rezultate finale aplicatii Premiile Excelentei 2022

Pentru premierea elevilor, Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, organizează, la inceputul lunii decembrie, Gala Excelenței 2022. Finanțarea este asigurată integral de Primăria Municipiului Ploiești.

Deoarece plata se va efectua la Gală, în numerar, nu va mai fi nevoie de o transmitere/colectare a datelor bancare, ci doar de prezentarea unui act de identitate sau certificat de nastere, în momentul ridicării premiului.

Evenimentul își propune să fie atât un prilej sărbătoare, de recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație.

Detalii referitoare la eveniment vor fi publicate pe site, în timp util.

04.10.2022

ANUNT PRIVIND REPARTIZAREA PE SALI IN UNITATILE DE INVATAMANT – PUNCTE DE LUCRU

Centralizatorul grupelor de excelență 2022_2023, locatii, număr de ore și coordonatori: Centralizator 2022_2023

Repartizarea pe săli in C.N. „I.L.Caragiale”, Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNILC 2022_2023

Repartizarea pe săli in C.N. „Mihai Viteazul”, Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNMV 2022_2023

Repartizarea pe săli în Sc. Gim. “Toma Caragiu”:Repartizarea Grupelor T. CARAGIU 2022_2023

Repartizarea pe săli în Sc. Gim. “George Coșbuc”: Repartizarea Grupelor G.Cosbuc 2022_2023

Repartizarea pe săli in C.N. „Al.I.Cuza”, Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNAIC_2022_2023 .docx

Repartizarea pe săli in C.N. „Nichita Stănescu”, Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNNS_2022_2023.docx

04.10.2022

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE ELEVI

In urma finalizării etapei de contestații rezultatele finale sunt urmatoarele:

Rezultate finale selectie elevi etapa a III-a

Detaliile suplimentare referitoare la data demararării cursurilor, locație, componența nominală a grupelor și tematicile activităților vor fi publicate în cel mai scurt timp, pe site, în secțiunea dedicată fiecarei discipline.

În cadrul regulamentului de ordine interioara a CJEPH, articolul 55 face referire la statutul elevului auditor. Cererile de elev auditor, semnate si aprobate de profesorii coordonatori vor fi aduse si inregistrate la secretariatul Centrului de Excelenta, numai dupa ce vor fi disponibile legitimatiile de elev auditor.

Aprobarile privitoare la elevii auditori vor fi făcute doar in prima zi de curs, în ordinea punctajelor de la testarea initiala si nu mai mult de 25% din efectivul maxim al unei grupe, adica maxim 4 elevi auditori!

RETINETI! Majoritatea cursurilor vor incepe pe 08 octombrie 2022, ora 9.00

Cursurile la Limba si literatura romana vor începe pe 15 octombrie 2022, ora 9.00. 

Vă rugăm urmăriți cu regularitate site-ul, atât la secțiunea Noutăți, cât și la cele dedicate disciplinelor.

Dragi copii, începem un an nou în cadrul Centrului Județean de Excelență, pe care vi-l dorim la fel de rodnic!

Succes și spor la învățătură!

dir. prof. Daniela Lica

01.10.2022

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA ETAPA A III-A A SELECTIEI ELEVILOR DIN 01 OCTOMBRIE 2022 ȘI ANUNȚURI REFERITOARE LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2022-2023

Rezultate initiale etapa a III-a de selectie

Eventuale contestații ale punctajelor se pot depunde DOAR la disciplinele unde selecția s-a organizat cu participare directă.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 05 octombrie 2022, dupa ora 20.00. 

Luni 03.10.2022, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații la secretariatul Centrului Județean de Excelentă Prahova (str. Ghe. Doja nr 98, etaj 1, Colegiul National Ion Luca Caragiale, Ploiesti).

Activitatea în anul școlar 2022-2023 se va desfășura cu prezenta fizica.

Urmăriți site-ul cu regularitate și adresele de email declarate în formularul de înscriere pentru anunțurile referitoare la debutul cursurilor.

Majoritatea cursurilor vor debuta sâmbătă 08 octombrie 2022.

30.09.2022

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIILOR EXCELENȚEI 2022 

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Rezultate aplicatii Premiile Excelentei 2022

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii au primit pe email (pe adresele personale declarate în cererea de înscriere la premii) care conține codul unic de identificare.  Acesta va fi solicitat și in cadrul contestațiilor.

Luni 03.10.2022, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații la secretariatul Centrului Județean de Excelentă Prahova (str. Ghe. Doja nr 98, etaj 1, Colegiul National Ion Luca Caragiale, Ploiesti).

Nu sunt acceptate contestațiile elevilor auditori sau ale elevilor nescolarizati la disciplinele pentru care au depus aplicatia. Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată sau metodologia de obținere a Premiilor Excelentei 2022 (exemplu punctaje însumate în cadrul aceluiași criteriu sau concursuri care nu apar in calendarul competitiilor internationale sau nationale aprobate de Ministerul Educatiei).

28.09.2022

DETALII PRIVITOARE LA ORGANIZAREA TESTĂRII INIȚIALE

Sâmbătă 1 octombrie 2022, între orele 9.00 și 11.00, va avea loc testarea inițială cu prezență fizică pentru disciplinele menționate în anunțul anterior, în vederea admiterii la cursurile Centrului Județean de Excelență. Testarea online pentru disciplina LOGICA va începe la ora 9:30.

Testarea cu participare directă se va desfășura în Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești. Accesul în săli este permis doar între orele 8.30 – 8.45. Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(copie certificat de naștere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent. Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei. Nu se vor prezenta elevi din clasele unde nu s-au scos locuri la testare!

Asezare sali testare initiala CNILCaragiale

Testarea online, la disciplina Logică, va consta într-o probă sub forma unui test, al cărui link va fi transmis la orele 9.30, pe adresele de email ale candidaților, pe care aceștia le-au declarat în formularul online de înscriere. Răspunsurile sunt așteptate între orele 9.30-11.30.

Rezultatele la disciplinele la care selectia se realizeaza pe baza portofoliilor incarcate in formularul online de inscriere, vor fi postate pe site, împreuna cu toate disciplinele, pe 2 octombrie 2022.

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii au primit astăzi un email (pe adresele personale declarate în formularul online de înscriere) care conține un cod unic de identificare. Acesta va fi solicitat și in cadrul testării online.

Vă rugăm ca în această perioadă să consultați cu regularitate site-ul și emailul personal. 

19.09.2022

ETAPA A III-A – ADMITERE LA CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, ÎN ANUL ȘCOLAR 2022-2023

În acest an școlar, locurile disponibile sunt următoarele:

  • Fizica clasa a VI-a  – 15 locuri
  • Fizica clasele VII_VIII – 9 locuri
  • Fizica clasele  IX X – 10 locuri
  • Astronomie Clasele VI_X  – 9 locuri
  • Biologie clasa a VI-a – 15 locuri
  • Biologie clasa a VII-a -10 locuri
  • Biologie clasele  VIII+IX  – 3 locuri
  • Biologie clasa a X-a  – 12  locuri
  • Biologie clasele  XI+XII  – 2 locuri
  • Chimie clasa a VII-a  – 15 locuri
  • Chimie clasa a VIII-a  – 11 locuri
  • Chimie clasa a IX-a    –  13 locuri
  • Chimie clasa X  –  7 locuri
  • Chimie clasa XI_XII – 5 locuri
  • Geografie clasele V-VI-VII – 11 locuri
  • Geografie clasele VIII+XII – 12 locuri
  • Geografie clasele IX-XI – 12 locuri
  • Istorie VII-VIII – 12 locuri
  • Istorie clasa a IX-a 12 locuri
  • Engleza clasa a V-a  – 15 locuri
  • Engleza clasa IX+X  – 4 locuri
  • Romana clasa a V-a   – 30 locuri
  • Matematica clasa a V-a – 30 locuri
  • Matematica clasa a IX-a – 3 locuri
  • Logică liceu clase IX_XII – 29 locuri
  • Franceză clasele VII_VIII_IX – 15 locuri
  • Informatică clasa a V-a – 15 locuri
  • Informatică clasa a IX-a – 15 locuri

Admiterea în etapa a III-a se face prin una din următoarele modalități, în funcție de specificul disciplinei/clasei, după cum urmează:

  • testarea nivelului cognitiv (testarea inițială cu prezență fizică) – 1 octombrie 2022
  • testarea nivelului cognitiv (testarea inițială în online)- 1 octombrie 2022
  • portofoliu – transmis online prin formularul de inscriere la etapa a III-a

La inscriere, va rugam aveti in vedere ca testarea initiala se va sustine la aceeasi ora pe 1 octombrie deci NU se pot sustine doua testari, la doua discipline simultan. 

De asemenea inscrierile la discipline unde NU sunt scoase locuri la concurs sunt considerate invalide.

Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare este 19 septembrie – 23 septembrie 2022

Înscrierea se va realiza pentru toți elevii doritori, indiferent de disciplină, prin completarea formularului online:

FORMULAR DE INSCRIERE ETAPA III-A (formular a fost activ pana pe 23 septembrie 2022) 

Pentru evitarea duplicatelor, formularul va necesita conectarea Google (cont de-mail pe gmail). După completarea lui va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare către adresa de e-mail de pe care s-a făcut conectarea.

În cazul în care selecția se face pe baza portofoliu, atunci în cadrul formularului se va încarca o arhiva cu numele respectand formatul DISCIPLINA_NUME_PRENUME.zip care va contine toate documentele disponibile in portofoliul elevului. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb si NU va fi parolata!

Exemple de arhive cu numele in formatul cerut: ENGLEZA_ILIESCU_MARIN.zip sau FRANCEZA_IONESCU_MARIA.zip.

ATENTIE! Nu se vor lua in considerare arhive ale caror nume nu respecta sablonul cerut sau care sunt transmise pe acta cale decat in cadrul formularului de inscriere! Compartimentul secretariat nu proceseaza portofolii, deci nu le transmiteti prin email!   

Selecția va fi făcută în cadrul fiecărei discipline după cum urmează:

FIZICA si ASTRONOMIE

La disciplina Fizica, pentru clasa a VI-a testare scrisă cu prezență fizică.

La restul claselor și la astronomie – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  1. Recomandarea profesorului de la clasa,
  2. Rezultate obținute la olimpiade și concursuri de Fizica, Astronomie, Matematica, Concursuri pe teme științifice.

 LIMBA ROMÂNĂ

Pentru clasa a V-a testare scrisă cu prezență fizică

MATEMATICĂ

Pentru clasa a V-a și a IX testare scrisă cu prezență fizică

INFORMATICĂ

Pentru clasa a V-a și a IX testare scrisă cu prezență fizică

LOGICĂ

Testare online

GEOGRAFIE

Selecție pe bază de portofoliu, pentru toate clasele, care va cuprinde:

  1. recomandarea profesorului de geografie – 30 puncte
  2. adeverinta cu media generala la disciplina geografie (20 p media 10, 15 p media 9.50, 10 p media 9.00, 5 p media 8.50, 0 p media 8.00)
  3. scrisoare de intentie  – maxim 20 p
  4. rezultate la olimpiadele și concursurile de profil – 30 p premiu sau mentiune la faza nationala, max 20 – 25 p la faza judeteana, max 10 – 15 p la faze locale.

 LIMBA ENGLEZĂ

Pentru clasa a V-a testare scrisă cu prezență fizică

Pentru clasele a IX-a si a X-a – candidatii vor încărca un portofoliu care trebuie sa cuprindă următoarele:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba engleza in ultimii doi ani de studiu (10 puncte);
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba engleza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba engleza (ex. Speak Out) (15 puncte);
  3. Dovada participarii la proiecte  nationale sau internationale (ex. Erasmus) (5 puncte);
  4. Un eseu argumentativ (“for and against essay”) de 250 de cuvinte  pe tema – “School plays a more important role than the family in shaping one’s personality”. (30 puncte);
  5. O traducere dintr-un text din literatura romana de aproximativ 250 de cuvinte  in limba engleza. Trebuie sa se ataseze si textul in limba romana si sa se mentioneze  tilul romanului si autorul. (25 puncte);
  6. Incarcarea unui fisier audio (proba Speaking) in care sa va exprimati opinia in 150 de cuvinte in legatura cu urmatoarea afirmatie: “It is said that modern communication technology can affect the traditional system of education.”  Trebuie sa se ataseze si textul scris (“the script”). (15 puncte)

 LIMBA FRANCEZĂ

 Selecție pe bază de portofoliu care va cuprinde:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba franceza in anul precedent
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba franceza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba franceza, recunoscute de ministerul educației si/ sau de inspectoratele școlare județene

 BIOLOGIE

Pentru toate grupele /clasele se va realiza selecție pe bază de portofoliu care va cuprinde:

  1. Recomandare/caracterizare profesor  de la clasă –   30 p.
  2. Adeverinţă şcoală media disciplina biologie în anul şcolar 2021-2022:  20 p.– media 10; 15 p – media 9,50;   10 p – media 9,00; 5 p – media 8,50
  3. Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ –  20 p.
  4. Rezultate olimpiadă, concursuri şcolare/proiecte cu tematică științifică specifică disciplinelor: biologie, chimie, protectia mediului, ecologie  – ani şcolari 2020-2021, 2021-2022:  30 p.– naţional/interjudeţean ;  20 p.– judeţean; 10 p  – local

CHIMIE 

Pentru toate grupele /clasele selecție pe bază de portofoliu care va cuprinde:

Clasa  a-VII-a:

  1. Recomandare/caracterizare profesor de la clasă – 30 p.
  2. Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ – 20 p.
  3. Adeverinţă şcoalǎmedia aritmeticǎ la disciplinele fizicǎ şi matematicǎ în anul şcolar 2021-2022: media 9,75–10,00-  20 p; media 9,50–9,00 -15 p; media 8,75 – 8,00 – 10 p.
  4. Rezultate concursuri şcolare/ proiecte cu tematică științifică specifică disciplinelor: biologie, matematicǎ, informaticǎ,fizicǎ, protectia mediului, ecologie – ani şcolari 2020-2021, 2021-2022:  naţional/interjudeţean- 30 p;  judeţean- 20 p;  local -10 p.

Clasele  a-VIII-XII-a:

  1. Recomandare/caracterizare profesor de la clasă – 30 p.
  2. Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ – 20 p.
  3. Adeverinţă şcoala media la disciplina CHIMIE  în anul şcolar 2021-2022: media 9,75–10,00-  20 p; media 9,50–9,00 -15 p.; media 8,75 – 8,00-10 p.
  4. Rezultate olimpiadă, concursuri şcolare/proiecte cu tematică științifică specificădisciplinelor: chimie, biologie, protectia mediului, ecologie  – ani şcolari 2021-2022, 2020-2021: naţional/interjudeţean – 30 p;  judeţean  – 20 p;  local -10 p.

Punctaj minim pentru admitere: 60 puncte.

ISTORIE

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  1. Adeverință cu media la istorie din anul precedent (minim 9)
  2. Recomandare profesor de la clasă
  3. Rezultate olimpiadă, concursuri şcolare/proiecte
  4. Eseu motivațional în care se susține participarea la cursurile de istorie

Urmăriți site-ul cu regularitate pentru detalii suplimentare privitoare la testările cu prezență fizică și online.

19.09.2022

LISTA ELEVILOR ADMIȘI IN ANUL SCOLAR 2022-2023 – Etapa II

Rezultatele la etapa de selecție pe baza performanțelor, în cadrul Centrului Judetean de Excelenta, in anul scolar 2022-2023:

Lista elevilor admisi pe baza performantelor

13.09.2022

LISTA ELEVILOR REINSCRISI IN ANUL SCOLAR 2022-2023 – Etapa I

Lista elevilor reinscrisi, care au urmat cursurile Centrului Judetean de Excelenta si au absolvit evaluarea finala in anul scolar 2021-2022:

Lista elevilor reinscrisi la cursuri in anul scolar 2022-2023

08.09.2022

ANUNȚ PENTRU SELECȚIA ELEVILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2022-2023

CALENDARUL ACȚIUNII FORMATĂ DIN TREI ETAPE

 Etapa I – REÎNSCRIEREA

  • Până la 11 septembrie 2022– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluării finale din anul școlar 2021-2022.

FORMULAR REÎNSCRIERE CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2022-2023 (formularul este activ pana in 11 septembrie 2022)

Elevii admiși la evaluarea finală,  care nu vor completa acest formular, NU vor mai fi înmatriculați în anul școlar viitor.

Etapa II – ADMITEREA PE BAZA PERFORMANȚELOR

  • 08 – 16 septembrie 2022 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor.

În perioada 08 – 16 septembrie 2022,  elevii care doresc înscrierea, pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2021-2022), vor depune in format letric la secretariatul Centrului de Excelenta, str. Ghe. Doja nr. 98, Ploiesti, între orele 9.00-15.00, următoarele documente:

Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective.

Elevii aflați la debutul ciclului gimnazial sau liceal (claselor a V-a, a IX-a sau in primul an de studiu al disciplinei respective) nu pot fi admiși fără testare. Conform metodologiei de funcționare a Centrelor de Excelență, aceștia vor fi selectați pe baza unui test cognitiv și a unui test psihologic, adică în etapa a III-a, destinată testării inițiale.

Conform art 53 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale avizate de Ministerul Educatiei, cu finantare, luate în considerare în etapa de admitere pe baza performantelor este urmatoare:

1) Elevii calificați la Olimpiada Internațională de specialitate sunt admiși în grupa corespunzătoare fără a mai susține testarea inițială, chiar dacă rezultatul a fost obținut în alt an decât cel anterior.

2) Elevii calificați, în anul 2021-2022 la faza națională a olimpiadei corespunzătoare disciplinei vizate, sau a concursurilor naționale avizate și finanțate de Ministerul Educației, altele decât cele din calendarele CAER și CAEN, sunt selectați fără a mai susține testarea inițială.

3) În limita unui număr de maximum 5 elevi pe grupă, comisia de selecție poate aproba selectarea în grupă a elevilor care au obținut premiile 1, 2 sau 3 la faza județeană a Olimpiadei de profil.

Etapa III – ADMITEREA PE BAZA TESTĂRII NIVELULUI COGNITIV (TESTAREA INIȚIALĂ)

  • 19 septembrie 2022 – Afișarea locurilor disponibile pentru testarea ințială pînă pe
  • 19 septembrie – 23 septembrie 2022 – Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare. Înscrierea, pentru admiterea în etapa a III-a, se va realiza pentru toți elevii doritori prin completarea unui formular online. Acesta va  fi disponibil, pe site la secțiunea Noutăți, începând cu 19 septembrie 2022. Pentru disciplinele pentru care admiterea se va face prin intermediul portofoliului, formularul va permite încarcarea actelor din dosar.
  • 1 octombrie 2022 – Data testării inițiale pentru disciplinele ca care se organizează selecția prin testarea nivelului cognitiv

08.09.2022

ETAPA DE ÎNSCRIERE ȘI SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, în anul școlar 2022-2023

În perioada 08 septembrie – 30 septembrie 2022 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 09.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare –cerere-selectie-profesori-2022-2023

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 si 9 din cererea de selecție. Restul documentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.  Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selecția profesorilor se va face în perioada 3 – 7 octombrie 2022.

Noutăți An Școlar 2021-2022

26.05.2022

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIULUI EXCELENȚEI 2022

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2021-2022.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR 2022

  • 05 – 16 SEPTEMBRIE 2022 – Depunerea portofoliilor de către elevii solicitanți prin predare dosar in format letric, la secretariatul Centrului, zilnic între orele 09.00-15.00 – strada Ghe. Doja 98, clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”.
  • 19 – 29 SEPTEMBRIE 2022 – Analiza portofoliilor
  • 30 SEPTEMBRIE 2022 – Afișarea rezultatelor
  • 3 OCTOMBRIE 2022 – Depunerea contestațiilor prin intermediul unui formular disponibil pe site
  • 6 OCTOMBRIE 2022 – Rezolvarea contestațiilor și afișarea punctajelor finale ale portofoliilor candidaților și a premiului obținut
  • 7 – 14 OCTOMBRIE 2022 – Colectarea datelor bancare necesare transferului premiilor excelenței prin intermediul unui formular disponibil pe site

Înscrierea elevilor pentru acordarea Premiului Excelenței se realizează în baza unui portofoliu care trebuie să conţină în mod obligatoriu, următoarele documente, lipsa lor anulând aplicația:

  1. formularul tip de înscriere pentru premiu de excelență (Formular de inscriere)
  2. documentul de identitate (CI/CN) – în copie;
  3. adeverinţe/diplome sau certificate în copie scanată care atestă rezultatul obținut
  4. declarație pe proprie răspundere privitoare la autenticitatea documentelor din portofoliu, semnată de elevul solicitant(dacă este major) sau de tutorele acestuia(dacă elevul este minor)(Declaratii pe propria raspundere)
  5. acord prelucrare date cu caracter personal(acord GDPR)

Metodologie recompense 2022 si grila de punctaje rezultate an scolar 2021_2022

Conform procedurii de selecție, lista olimpiadelor și concursurilor școlare avizate de ME prin ordin de ministru nr.25.812/21.02.2022 sunt următoarele:

Conform art. 80 din Regulamentul de ordine Interioară, dacă un elev este școlarizat la mai multe discipline în Centrul de Județean de Excelență, el poate obține un singur premiu, cel pentru care obține punctajul cel mai mare.

11.03.2022

FORMULAR DE REINSCRIERE LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2022-2023

FORMULAR DE REÎNSCRIERE

Elevii admiși la evaluarea finală,  care nu vor completa acest formular, nu vor putea fi înmatriculați în anul școlar 2022-2023.

25.02.2022

CONCURSUL NAȚIONAL ISTORIE ȘI SOCIETATE ÎN DIMENSIUNE VIRTUALĂ

Anul acesta, Centrul Județean de Excelență Prahova organizează faza județeană a concursul național Istorie și Societate în Dimensiune Virtuală, concurs înscris în caledarele M.E.C. prima ediție desfășurându-se în anul 2008.  

Concursul “Istorie  în dimensiune virtuală” se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei  şi informaticii. Concursul are drept scop realizarea unor materiale cu ajutorul computerului pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală).  Materialele pot fi realizate, la alegere, fie sub forma unor “Pagini Web” fie sub forma unor “SOFT-uri educaţionale”. Materialele vor fi realizate de elevi numai individual.

Concursul s-a bucurat de o mare apreciere din partea elevilor, în fiecare an participând un număr tot mai mare de elevi. Produsele realizate de către aceștia fiind foarte bine realizate, cu soluții informatice ingenioase.

Rezultatele obtinute de elevi sunt: Rezultate ISDV 2022

24.11.2021

 PREMIILE EXCELENȚEI 2021

Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, a premiat un număr de 155 de elevi pentru rezultatele din anul școlar 2020-2021. Premiile reprezintă o recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație. Elevii premianți au obținut distincții la olimpiadele școlare organizate de societatile profesionale, la concursurile naționale, interjudețene și județene, la disciplinele pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova – Ploiești.

Ca în fiecare an, fondurile sunt alocate integral de la bugetul primăriei Ploiești.

Numărul premiilor și cuantumul acestora este următorul:

  • 27 premii Categoria I – 1000 lei, pentru un punctaj de minim 65 puncte
  • 37 premii Categoria II – 600 lei, pentru un punctaj cuprins între 60 și 38 de puncte
  • 38 premii Categoria III – 400 lei pentru un punctaj cuprins între 35 și 25 de puncte
  • 53 premii Categoria IV – 150 lei, pentru un punctaj cuprins între 20 și 5 puncte

Un an extrem de greu pentru educație, dar rezultatele voastre ne-au demonstrat că avem o școală de excelență performantă!  Ne-au demonstrat că sunteți extrem de pasionați și determinați să vă perfecționați și să deveniți mai buni!

Felicitări, dragii nostri, pentru rezultatele frumoase obținute și mult succes în continuare!

Felicitări tuturor cadrelor didactice care v-au stat alături și părinților care vă susțin permanent.

Diplomele vor fi distrubuite în școli până la finalul semetrului I. Detalii suplimentare vor fi postate pe site.

22.10.2021

DEBUTUL CURSURILOR DE EXCELENȚĂ ÎN ANUL ȘCOLAR 2021_2022

Mâine, 23 octombrie, vor debuta majoritatea cursurilor de excelență, exclusiv în format online.

Centralizator profesori coordonatori_2021 2022

Pe site, au fost postate planificările, tematicile și datele desfășurării cursurilor, pentru fiecare grupă de excelență, în cadrul subpaginilor destinate fiecărei discipline.

In situația în care nu este postată planificarea, va rugam sa contactați  profesorul coordonator. Componența nominală a fiecărei grupe de excelență este postată tot în subpaginile fiecărei discipline, împreună cu datele de contact al profesorului coordonator.

Au fost transmise datele de conectare pentru fiecare elev, pe emailul personal si emailul de pe care s-a completat formularele de reinscriere/admitere prin testare.

În situația în care apar neclarități, vă rugăm să ne contactați la adresa secretariat@centrulexcelenta.com

13.10.2021

REZULTATE FINALE ETAPA A III-A DE SELECTIEI A ELEVILOR

Rezultate finale selectie elevi etapa a_III_a 2021

Deoarece toate activitățile se vor desfășura în mediu online, elevii selectati vor primi un email cu credențialele pe care le vor folosi pentru accesul la cursurile de excelență (nume de utilizator – parolă și codul grupei de excelență). Acestea vor fi transmise pe adresele de mail declarate în formularul de înscriere. 

Urmăriți site-ul cu regularitate și adresele de email pentru anunțurile referitoare la debutul cursurilor.

Majoritatea cursurilor vor debuta sambata 23 octombrie 2021.

10.10.2021

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA ETAPA A III-A A SELECTIEI ELEVILOR DIN 09 OCTOMBRIE 2021 ȘI ANUNȚURI REFERITOARE LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Rezultate selectie elevi etapa a III-a

Eventuale contestații ale punctajelor se pot depunde DOAR la disciplinele unde selecția s-a organizat cu participare directă. Pentru aceste discipline, rezultatele finale vor fi afișate pe 14 octombrie 2021, dupa ora 20.00. Punctajul minim pentru a fi declarat admis este 50 puncte.

Pentru restul disciplinelor au fost afișate punctajele finale obținute la evaluarea portofoliilor.

Pentru o grupă de excelență, dacă pe ultimul loc se află mai mulți elevi cu același punctaj, atunci toți sunt admiși.

Pentru depunerea contestațiilor, pe site, va fi activ un formular on-line, luni 11.10.2021, între orele 9.00 – 13.00 : FORMULAR PENTRU CONTESTATIE

Activitatea în anul școlar 2021-2022 se va desfășura DOAR în mediul online, cu instrumentele Gsuite for Education. În acest scop, elevii declarați admiși în etapele II și III vor primi pe adresele de mail declarate în formularul de înscriere, noi adrese de e-mail pe domeniul @centrulexcelenta.com. Cu acestea se vor putea conecta la clasele Google Classroom generate de profesorii coordonatori ai grupelor de excelență. Codurile acestor clase le vor primi toți elevii selectați în cele cele trei etape. Acestea vor fi transmise cu cel mult o zi înainte de debutul cursurilor.

Urmăriți site-ul cu regularitate și adresele de mail declarate în formularul de înscriere pentru anunțurile referitoare la debutul cursurilor.

Majoritatea cursurilor vor debuta sâmbătă 23 octombrie 2021.

08.10.2021

DETALII PRIVITOARE LA ORGANIZAREA TESTĂRII INIȚIALE

Asezarea în săli pentru elevii claselor a V-a, care susțin testarea pentru disciplina  Limba Română, Limba Engleză și Informatică, la  Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”.

Atenție!

  • Accesul în săli este permis începând cu ora 8.30. 
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(copie certificat de naștere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei, sau dacă prezintă simptome specifice SarS-Cov-2

Rezultatele la disciplinele in care selectia se realizeaza pe baza portofoliilor incarcate in formularul online de inscriere, vor fi postate pe site, împreuna cu toate disciplinele, pe 10 octombrie 2021.

06.10.2021

DETALII PRIVITOARE LA ORGANIZAREA TESTĂRII INIȚIALE

Sâmbătă 9 octombrie 2021, între orele 9.00 și 11.00, va avea loc testarea inițială pentru admiterea la cursurile Centrului Județean de Excelență, atât testarea cu participare directă cât și cea online.

Testarea cu participare directă se va desfășura în Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești –  pentru elevii claselor a V-a, care susțin testarea pentru disciplina  Limba Română, Limba Engleză și Informatică.

Nu se vor prezenta decât elevii care au depus cererea de testare, prin completarea formularului online, la disciplinele si DOAR de la clasa a V-a. 

  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.30 – 8.45. 
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(copie certificat de naștere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei, sau dacă prezintă simptome specifice SarS-Cov-2

Elevii de la Logică și Filozofie vor susține testarea online. Aceasta va consta într-o probă sub forma unui test, al cărui link va fi transmis la orele 9.00, pe adresele de email ale elevilor înscriși, declarate în formularul online de înscriere. Răspunsurile sunt așteptate între orele 9.00-11.00. 

Rezultatele la disciplinele in care selectia se realizeaza pe baza portofoliilor incarcate in formularul online de inscriere, vor fi postate pe site, împreuna cu toate disciplinele, pe 10 octombrie 2021.

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii au primit astăzi un email (pe adresele personale declarate în formularul online de înscriere) care conține va un cod unic de identificare.  Acesta va fi solicitat și in cadrul testării online.

 Vă rugăm ca în această perioadă să consultați cu regularitate site-ul și emailul personal. Pe site se va afisa si asezarea in săli a elevilor care susțin testarea cu prezenta fizica.

06.10.2021

REZULTATE FINALE PREMIILE EXCELENȚEI 2021

Lista Premiilor Excelenței 2021 este următoarea Premiile excelentei 2021

IN ATENȚIA ELEVILOR PREMIAȚI

Pentru virarea sumelor aferente Premiilor Excelenței 2021, elevii vor completa documentul următor

Date-bancare-si-acord-GDPR 2021

Transmiterea acestuia alături de extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se realizează prin intermediul formularului de mai jos. Acesta va fi activ până pe 7 decembrie 2020.

Formular transmitere acte (formular activ pana pe 15 octormbrie)

INCARCAREA ACTELOR:  Date de identificare și acordul de consimțământ împreună cu extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se vor salva într-o arhivă cu numele respectând formatul NUME_PRENUME.zip. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb. De exemplu, daca elevul se numește Ionescu Marin, arhiva conținând actele pentru pentru transferul bancar al premiului, se va numi: IONESCU_MARIN.zip.

04.10.2021

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIILOR EXCELENȚEI 2021

Formularul va fi activ în 04.10.2021, pana la ora 16.00

Formular pentru contestatii

01.10.2021

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIILOR EXCELENȚEI 2021 

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Rezultate aplicații Premiile Excelenței 2021

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii au primit pe 01.10.2021 un email (pe adresele personale declarate în formularul online de înscriere la premii) care conține codul unic de identificare.  Acesta va fi solicitat și in cadrul contestațiilor.

Pentru elevii pentru care nu s-a reușit transmitrea codul unic de identificare pe adresa declarată în formularul de reînscriere, s-a retransmis codul pe adresa de e-mail a elevului de pe domeniul @centrulexcelenta.com

Luni 04.10.2020, între orele 8.00-16.00 se pot depune eventualele contestații DOAR la prin formularul care va fi disponibil pe site.

Nu sunt acceptate contestațiile elevilor auditori sau ale elevilor care sunt școlarizați de Centru la o disciplină iar diplomele sunt la discipline diferite.

Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată sau metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2021-2022 (exemplu punctaje însumate în cadrul aceluiași criteriu).

01.10.2021

ANUNT PRIVIND TRANSMITEREA CODURILOR UNICE DE IDENTIFICARE PENTRU PREMIILE EXCELENTEI

Au fost transmise codurile unice, pe adresele de email ale elevilor, declarate in formularul de inscriere.  Acestea vor fi folosite pentru afisarea rezultatelor pe site si identificarea elevilor. 

Pentru elevii pentru care nu s-a reușit transmitrea codul unic de identificare pe adresa declarată în formularul de reînscriere, s-a retransmis codul pe adresa de e-mail a elevului de pe domeniul @centrulexcelenta.com

23.09.2021

ANUNȚ PENTRU ADMITEREA LA CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022 – ETAPA A III-A – TESTAREA NIVELULUI  COGNITIV

Selecția pentru admitere la Centrul Județean de Excelență Prahova, în anul școlar 2021-2022

În acest an școlar, locurile disponibile sunt următoarele:

  • Fizica clasa a VI-a  – 15 locuri
  • Fizica cls a IX-a – 7 locuri
  • Astronomie Clasele VI_X  – 20 locuri
  • Biologie clasa a VI-a – 15 locuri
  • Biologie clasa a VII-a -10 locuri
  • Biologie clasele  VIII+IX  – 6 locuri
  • Biologie clasa a X-a  – 9  locuri
  • Chimie clasa a VII-a  – 15 locuri
  • Chimie clasa a VIII-a  – 7 locuri
  • Chimie clasa a IX-a    –  9 locuri
  • Chimie 10  –  2 locuri
  • Chimie 11_12 – 2 locuri
  • Geografie clasele V-VI-VII – 14 locuri
  • Geografie clasele VIII+XII – 12 locuri
  • Geografie clasele IX-XI – 10 locuri
  • Istorie VII-VIII – 12 locuri
  • Engleza clasa a V-a  – 15 locuri
  • Engleza liceu  -11 locuri
  • Romana clasa a V-a   – 30 locuri
  • Romana clasele IX+X – 9 locuri
  • Matematica clasa a V-a – 30 locuri
  • Matematica clasa a IX-a – 9 locuri
  • Logica – 15 locuri
  • Filozofie – 15 locuri
  • Franceza clasa V-VIII – 15 locuri
  • Informatică clasa a V-a – 15 locuri

Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare  este 23 septembrie – 1 octombrie 2021

Înscrierea se va realiza pentru toți elevii doritori, indiferent de disciplină, prin completarea formularului online:

FORMULAR DE INSCRIERE ETAPA III-A(formular activ pana pe 1 octombrie 2021) 

Pentru evitarea duplicatelor, formularul va necesita conectarea Google (cont de-mail pe gmail). După completarea lui va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare către adresa de e-mail de pe care s-a făcut conectarea.

În cazul în care selecția se face pe baza portofoliu, atunci în cadrul formularului se va încarca o arhiva cu numele respectand formatul DISCIPLINA_NUME_PRENUME.zip care va contine toate documentele disponibile in portofoliul elevului. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb si NU va fi parolata!

Exemple de arhive cu numele in formatul cerut: ROMANA_ILIESCU_MARIN.zip sau FRANCEZA_IONESCU_MARIA.zip.

ATENTIE! Nu se vor lua in considerare arhive ale caror nume nu respecta sablonul cerut.   

Selecția va fi făcută în cadrul fiecărei discipline după cum urmează:

FIZICĂ:

Pentru  clasa a VI-a – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Recomandarea profesorului de la clasa,
  • Rezultate obținute la Concursuri de  Matematica, Concursuri pe teme științifice.

Pentru  clasa a IX-a – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Recomandarea profesorului de la clasa,
  • Rezultate obținute la Olimpiada Județeană de Fizica, Astronomie, Matematica, Concursuri pe teme științifice.

ASTRONOMIE

Clasele VI VII, VIII, IX, X – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Recomandarea profesorului de la clasa,
  • Rezultate obținute la Olimpiada Județeană de Fizica, Astronomie, Matematica, Concursuri pe teme științifice.
  • Participari la cursurile de astronomie ale Scolii de vara – Centrul Judetean de Excelenta
  • Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ

BIOLOGIE

Pentru toate grupele /clasele se va realiza selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde

  1. Recomandare/caracterizare profesor  de la clasă –  30 p.
  2. Adeverinţă şcoală media disciplina biologie în anul şcolar 2020-2021  20 p. – media 10;  15 p. – media 9,50;  10 p. – media 9,00;  5 p.  – media 8,50
  3. Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ  20 p.
  4. Rezultate/participare concursuri, proiecte cu tematică științifică specifică biologiei – ani şcolari 2020-2021, 2019-2020;  30 p. – naţional/interjudeţean ;  20 p. – judeţean; 10 p. – local

CHIMIE– selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde

Clasa  a-VII-a

Recomandare/caracterizare profesor de la clasă – 30 p.

Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ – 20 p.

Adeverinţă şcoala media aritmeticǎ la disciplinele FIZICĂ şi MATEMATICĂ  în anul şcolar 2020-2021: media 9,75–10,00-  20 p; media 9,50–9,00 -15 p; media 8,75 – 8,00 –  10 p.

Rezultate/participare concursuri şcolare/ proiecte legate de ştiinte: fizicǎ, matematicǎ, informaticǎ, biologie – ani şcolari 2020-2021, 2019-2020:  naţional/interjudeţean; 30 p;  judeţean   20 p;  local – 10.

Clasele  VIII, IX, X, XI, XII

  1. Recomandare/caracterizare profesor de la clasă – 30 p.
  2. Scrisoare de intenţie/eseu argumentativ – 20 p.
  3. Adeverinţă şcoala media aritmeticǎ la disciplinele CHIMIE și FIZICĂ  în anul şcolar 2020-2021: media 9,75–10,00-  20 p; media 9,50–9,00 -15 p; media 8,75 – 8,00 –  10 p.
  4.  Rezultate/participare concursuri şcolare/ proiecte legate de ştiinte: chimie fizicǎ, matematicǎ, informaticǎ, biologie – ani şcolari 2020-2021, 2019-2020: naţional/interjudeţean                   30 p;  judeţean   20 p;  local – 10 p.

GEOGRAFIE – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

Pentru clasele V, VI, VII, VIII, IX, X, XI, XII

  • recomandarea profesorului de geografie – 30 puncte
  • adeverinta cu media generala la disciplina geografie (20 p media 10, 15 p media 9.50, 10 p media 9.00, 5 p media 8.50, 0 p media 8.00)
  • scrisoare de intentie  – maxim 20 p
  • rezultate la olimpiadele și concursurile de profil – 30 p premiu sau mentiune la faza nationala, max 20 – 25 p la faza judeteana, max 10 – 15 p la faze locale.

ISTORIE– selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Adeverință cu media la istorie din anul precedent (minim 9)
  • Recomandare profesor de la clasă
  • Adeverință/certificat participare la proiecte
  • Eseu motivațional în care se susține participarea la cursurile de istorie

LIMBA ENGLEZĂ

Pentru clasa a V-a testare scrisă susținută la Colegiul Național Ion Luca Caragiale Ploiești

Pentru admiterea la Cursurile de Excelenta – grupa liceu – candidatii vor prezenta un portofoliu care trebuie sa cuprinda urmatoarele:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba engleza in ultimii doi ani de studiu (10 puncte);
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba engleza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba engleza (ex. Speak Out) (15 puncte);
  3. Dovada participarii la proiecte  nationale sau internationale (ex. Erasmus) (5 puncte);
  4. Un eseu argumentativ (“for and against essay”) de 250 de cuvinte  pe tema – “School plays a more important role than the family in shaping one’s personality”. (30 puncte);
  5. O traducere dintr-un text din literatura romana de aproximativ 250 de cuvinte  in limba engleza. Trebuie sa se ataseze si textul in limba romana si sa se mentioneze  tilul romanului si autorul. (25 puncte);
  6. Incarcarea unui fisier audio (proba Speaking) in care sa va exprimati opinia in 150 de cuvinte in legatura cu urmatoarea afirmatie: “It is said that modern communication technology can affect the traditional system of education.”  Trebuie sa se ataseze si textul scris (“the script”). (15 puncte)

LIMBA ROMÂNĂ

Pentru clasa a V-a testare scrisă susținută la Colegiul National Ion Luca Caragiale Ploiești

Pentru clasele IX + X testarea va fi pe baza de portofoliu care va cuprinde:

  • recomandarea profesorului de limba română din anul precedent – 30 puncte
  • adeverinta cu media generala la limba română în anul precedent  (20 p media 10, 15 p media 9.50, 10 p media 9.00, 5 p media 8.50, 0 p media 8.00)
  • scrisoare de intentie  – maxim 20 p
  • rezultate la olimpiadele și concursurile de profil, obținute în gimnaziu- 30 p premiu sau mentiune la faza nationala, max 20 – 25 p la faza judeteana, max 10 – 15 p la faze locale.

MATEMATICĂ

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

Pentru clasa a V-a:

  • Diplome de la concursurile județene/naționale de matematică, din ciclul primar
  • Adeverință cu nota la testarea pentru constituirea claselor a V-a, la disciplina matematică, la unul din colegiile din județ dupa modelul: adeverinta

Pentru clasa a IX-a:

  • Diplome de la concursurile județene/naționale de matematică, din ciclul gimnazial
  • Adeverință cu nota de la evaluarea națională, la disciplina matematică
  • Recomandarea profesorului de matematică

FRANCEZĂ selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba franceza in anul precedent
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba franceza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba franceza, recunoscute de ministerul educației si/ sau de inspectoratele școlare județene

INFORMATICĂ

Pentru clasa a V-a testare scrisă susținută la Colegiul Național Ion Luca Caragiale Ploiești

FILOZOFIE – testare online

LOGICA– testare online

Urmăriți site-ul pentru detaliile referitoare la testările online și scrise. În situația în care evoluția sanitară generată de pandemie nu va permite organizarea testărilor scrise în condiții de mximă siguranță, vom reveni cu precizări.

21.09.2021

LISTA ELEVILOR REINSCRISI IN ANUL SCOLAR 2021-2022 – Etapa I

Lista elevilor reinscrisi, care au urmat cursurile Centrului Judetean de Excelenta si au absolvit evaluarea finala in anul scolar 2020-2021:

Lista elevilor reinscrisi in anul scolar 2021-2022

LISTA ELEVILOR INSCRISI IN ANUL SCOLAR 2021-2022 PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR – Etapa a II-a

Elevii admisi etapa a II a

Nu au fost admisi elevii care nu au indeplinit conditia de obtinere a unui PREMIU/MENTIUNE la fazele nationale competitiile similare olimpiadelor scolare de specialitate, concursuri care au avut și faze de selecție a loturilor naționale, în vederea participării României la fazele internationale ale olimpiadelor. 

07.09.2021

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022 ȘI SELECȚIE PE BAZA PERFORMANȚELOR 

CALENDARUL ACȚIUNII FORMATĂ DIN TREI ETAPE

 Etapa I – REÎNSCRIEREA

  • Până la 15 septembrie 2021– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluării finale din anul școlar 2020-2021.

FORMULAR REÎNSCRIERE CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022 (formularul este activ pana in 15 septembrie 2021)

Elevii admiși la evaluarea finală,  care nu vor completa acest formular, nu vor mai fi înmatriculați în anul școlar viitor.

Etapa II – ADMITEREA PE BAZA PERFORMANȚELOR

  • 08 – 19 septembrie 2021 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor.

Elevii care doresc selecția pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2020-2021), vor completa formularul online următor:

FORMULAR DE INSCRIERE PE BAZA PERFORMANTELOR (formularul este activ până în 19 septembrie 2021)

Conform art. 53, alin(2) din Regulamentul de Ordine Interioară CJEPH, sunt admiși fără testare elevii premianți/medaliați în anul școlar 2020-2021 la fazele naționale ale concursurilor organizate de societățile naționale profesionale, concursuri similare olimpiadelor de specialitate, care au avut și faze de selecție a loturilor naționale, în vederea participării României la fazele internationale ale olimpiadelor.

În cadrul formularul se va încărca copia diplomei obținute scanată și salvată ca fișier pdf.

Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective.

Etapa III – ADMITEREA PE BAZA TESTĂRII INIȚIALE

  • 22 septembrie 2021 – Afișarea locurilor disponibile pentru testarea ințială pînă pe
  • 23 septembrie – 1 octombrie 2021 – Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare. Înscrierea, pentru admiterea în etapa a III-a, se va realiza pentru toți elevii doritori prin completarea unui formular online. Acesta va  fi disponibil, pe site la secțiunea Noutăți, începând cu 23 septembrie 2021
  • 9 octombrie 2021 – Data testării inițiale

07.09.2021

ETAPA DE ÎNSCRIERE ȘI SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, în anul școlar 2021-2022

În perioada 08 septembrie – 15 octombrie 2021 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare –cerere-selectie-profesori-2021-2022

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 si 9 din cererea de selecție. Restul documentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selecția profesorilor se va face în perioada 15 octombrie – 22 octombrie 2021.

Noutăți An Școlar 2020-2021

02.07.2021

SCOALA DE VARA – CENTRUL JUDETEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA

Pentru că școala și educația continuă neîntrerupt, vă propunem activități educative, informale și nonformale pe perioada vacanței de vară.

Pentru înscriere vă rugăm să completați formularul:

https://forms.gle/a8ciZC5oEVnZ7iJx5

22.06.2021

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIULUI EXCELENȚEI 2021

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2020-2021.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR 2021

  • 01 – 17 SEPTEMBRIE 2021 – Depunerea portofoliilor de către elevii solicitanți prin predare dosar in format letric
  • 20 – 30 SEPTEMBRIE 2021 – Analiza portofoliilor
  • 1 OCTOMBRIE 2021 – Afișarea rezultatelor
  • 4 OCTOMBRIE 2021 – Depunerea contestațiilor prin intermediul unui formular disponibil pe site (intre orele 8.00-16.00)
  • 7 OCTOMBRIE 2021 –Afișarea punctajelor finale ale portofoliilor candidaților și a premiului obținut
  • 8 – 15 OCTOMBRIE 2021 – Colectarea datelor bancare necesare transferului premiilor excelenței 2021 prin intermediul unui formular disponibil pe site

Înscrierea elevilor pentru acordarea CJEPH se realizează în baza unui portofoliu care trebuie să conţină în mod obligatoriu, următoarele documente, lipsa lor anulând aplicația:

  1. formularul tip de înscriere pentru premiu de excelență(Formular de inscriere)
  2. documentul de identitate (CI/CN) – în copie;
  3. adeverinţe/diplome sau certificate în copie scanată
  4. declarație pe proprie răspundere privitoare la autenticitatea documentelor din portofoliu, semnată de elevul solicitant(dacă este major) sau de tutorele acestuia(dacă elevul este minor)(Declaratii pe propria răspundere)
  5. acord prelucrare date cu caracter personal(acord GDPR)

Metodologie recompense 2021 si grila de punctaje rezultate in an scolar 2020_2021 _CA final

Conform procedurii de selecție, lista olimpiadelor și concursurilor școlare cu finanțare ME, acreditate în anii anterirori de ME, prin ordin de ministru nr.3016/09.01.2019 sunt:

Concursurile avizate de consiliul de administrație, in urma propunerilor venite din partea profesorilor lectori, altele decat cele inscrise în calendarele Ministerului Educație in anul 2019 și care vor fi punctate la criteriul G sunt următoarele: Concursuri avizate CA

Vă rugăm nu trimiteți documente aferente portofoliilor pe e-mailul secretariatului. Acestea nu vor fi  luate în considerare!

15.05.2021

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

La finalizarea cursurilor din anul școlar 2020-2021, elevii admiși la evaluarea finală au drept de reînscriere pentru anul școlar 2021-2022. Pentru aceasta fiecare elev va completa individual următorul formular.

FORMULAR REÎNSCRIERE CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Elevii admiși la evaluarea finală,  care nu vor completa acest formular, nu vor mai fi înmatriculați în anul școlar viitor.

21.04.2021

OLIMPIADA DE CHIMIE

S-a încheiat faza națională a Olimpiadei de Chimie. Elevii prahoveni medaliați la etapa națională Olimpiada de Chimie sunt:

Clasa a VIII-a

– Medalie de bronz – STURZU ȘTEFAN TEODOR, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

Clasa a IX-a

– Medalie de argint – CONSTANTIN MARIA-ANTONIA, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova/

Centrul Judetean de Excelenta Prahova

Clasa a X-a

– Medalie de argint – TRANDAFIR ALEXANDRA GEORGIANA, Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești Prahova

– Medalie de bronz – VICTORIA ALEXANDRU-MIHAI, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

Clasa a XII-a/

Centrul Judetean de Excelenta Prahova

– Medalie de bronz – VOICU IULIA – ȘTEFANIA, Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina Prahova/

Centrul Judetean de Excelenta Prahova

Să îi aplaudăm pe toți elevii noștri participanți la olimpiadă și pe profesorii lor îndrumători!

Felicitări!!!

9.04.2021

OLIMPIADA DE CHIMIE

La faza națională a Olimpiadei de Chimie, lotul Prahovei este alcătuit din 8 de elevi, majoritatea școlarizați în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova.

Să îi aplaudăm pe toți elevii noștri participanți la olimpiadă și pe profesorii lor îndrumători! Succes și inspirație la faza națională a olimpiadei care va avea loc maine 10 aprilie 2021!

Elevii calificați la etapa națională Olimpiada de Chimie sunt:

Clasa a VIII-a

– STURZU ȘTEFAN TEODOR – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

Clasa a IX-a

– CONSTANTIN MARIA-ANTONIA – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

– PÎRVAN CĂLIN ALEXANDRU – Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești Prahova

Clasa a X-a

– POPESCU DARIA ȘTEFANIA – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

– TRANDAFIR ALEXANDRA GEORGIANA – Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești Prahova

– VICTORIA ALEANDRU MIHAI- Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

Clasa a XI-a

– DĂNESCU SEBASTIAN – Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești Prahova

Clasa a XII-a

– VOICU IULIA ȘTEFANIA – Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina Prahova

4.04.2021

OLIMPIADA SOCIETĂȚII PENTRU EXCELENȚĂ ȘI PERFORMANȚĂ ÎN INFORMATICĂ

La faza națională Olimpiadei Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică lotul Prahovei este alcătuit din 65 de elevi, majoritatea pregătiți în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova. Performanța la faza județeană a Olimpadei de informatică este deosebită, rezultatele elevilor noștri regăsindu-se la vârful clasamentelor naționale pe clase:

-clasa a VI-a locul 2 – BELU IANIS Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești

-clasa a VII-a locul 1 cu punctaj maxim -SAVU ȘTEFAN CĂTĂLIN, Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești

-clasa a VIII-a locul 1 cu punctaj maxim – ARSENOIU IULIAN GEORGE, Școala Gimnazială Școala Gimnazială “Ing. Gheorghe Pănculescu”, Vălenii De Munte

-clasa a IX-a locul 1 cu punctaj maxim – DOBLEAGĂ ALEXANDRU, Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești

-clasa a IX-a locul 1 cu punctaj maxim – PREDESCU SEBASTIAN, Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești

-clasa a X-a locul 1 cu punctaj maxim – ȚAGA ȘTEFAN, Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești

Să îi aplaudăm pe elevii noștri calificați la faza națională a olimpiadei și pe profesorii lor îndrumători!

Succes și inspirație la faza națională a olimpiadei care va începe pe 7 aprilie 2021!

24.03.2021

CONCURSUL NAȚIONAL ISTORIE ȘI SOCIETATE ÎN DIMENSIUNE VIRTUALĂ

Anul acesta, Centrul Județean de Excelență Prahova organizează faza județeană a concursul național Istorie și Societate în Dimensiune Virtuală, concurs înscris în caledarele M.E.C. prima ediție desfășurându-se în anul 2008.  

Concursul “Istorie  în dimensiune virtuală” se adresează elevilor cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei  şi informaticii. Concursul are drept scop realizarea unor materiale cu ajutorul computerului pe teme de istorie (istoria românilor sau istorie universală).  Materialele pot fi realizate, la alegere, fie sub forma unor “Pagini Web” fie sub forma unor “SOFT-uri educaţionale”. Materialele vor fi realizate de elevi numai individual.

Concursul s-a bucurat de o mare apreciere din partea elevilor, în fiecare an participând un număr tot mai mare de elevi. Produsele realizate de către aceștia fiind foarte bine realizate, cu soluții informatice ingenioase.

24.03.2021

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR “DIALOGURI ONLINE”

Programul și tematica “Dialogurilor online” marca CJExPH, realizate împreuna cu domnul Andrei Tigănaș, pentru elevii Centrului de Excelență Prahova, Ploiești:

Sesiunea 5 – sâmbătă 27 aprilie ora 17.00

Atelier de intonație și expresivitate: Tehnici care te ajută să colorezi discursul: pauze, cuvinte cheie accentuate, variații de volum,

ritm, înălțime.

Pentru înscriere, este necesar completarea următorului formular. data limită este 26 martie 2021:  https://forms.gle/YFJ3Vz7p6W9JdjaA7

Sesiunea 6 – sâmbătă 17 aprilie ora 10.00

Atelier de postură și limbajul corpului: Reguli de gestică. Exerciții practice pentru îmbunătățit prezența scenică.

Sesiunea 7 – sâmbătă 15 mai ora 10.00

Atelier de improvizațiii și interacțiuni: Exerciții de antrenat spontaneitatea și tehnici

de gestonat răspunsurile la întrebări.

Sesiunea 8 – sâmbătă 12 iunie ora 10.00

Atelier de modele de structură: Tehnici de storytelling și metode de structurat prezentarea.

Vă așteptăm cu drag!

06.03.2021

DIALOGURI ONLINE SESIUNEA A IV-A –  “ATELIERE DE VOCE, DICȚIE SI ORATORIE”

Dialoguri online – sesiunea 4

Pe 6 martie 2021, în cadrul celei de a patra sesiuni a Dialogurilor online – marca CJExPH, adresată elevilor Centrului Județean de Excelență Prahova, Ploiești, l-am avut ca invitat pe domnul profesor Andrei Țigănaș – „sculptorul de voci”.

www.andreitiganas.ro

“Lucrez de peste 13 ani în domeniul comunicării: radio, televiziune, prezentări publice. Viziunea mea este o comunitate formată din oameni care transmit energie, forță și pasiune atunci când vorbesc. Cred că un om care comunică bine transmite încredere, simpatie și devine un lider comunitatea lui. Misiunea mea în viață este să-i ajut pe oameni să-și cunoască vocea și să și-o lucreze. Concret, te ajut să-ți îmbunătățești dicția, puterea vocii tale, intonația și tot ceea ce te ajută să devii atrăgător în fața unei persoane sau unui grup de oameni.”

A fost o activitate captivanta si relevanta! O activitate care ar trebui sa existe in orice curricula a unei scoli care pune accent pe dezvoltarea personala a fiecarui elev.

Atelierul de voce, dicție și oratorie va continua în sesiunile următoare ale Dialogurilor Online – marca CJExPH”.

01.03.2021

DIALOGURI ONLINE SESIUNEA A IV-A –  “ATELIERE DE VOCE, DICȚIE SI ORATORIE”

“Dialogurile Online” vor continua sambata 06.02.2021, ora 10.00, cu “Ateliere de dictie,

oratorie si voce” cu domnul Andrei Tiganas!

www.andreitiganas.ro

Suntem onorați că a acceptat să colaboreze cu noi si sa va ajute sa va puneți in valoare calitățile si sa fiti pregatiti pentru interviuri sau comunicari publice.

Pentru inscriere, va rog să completați următorul formular, pana pe 4 martie 2021

FORMULAR DE INSCRIERE

Suntem recunoscători Asociației Performanță prin Educație care ne spijină în toate acțiunile noastre!

Sa aveți o primavara frumoasa!

22.02.2021

CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROGRAMARE INFO(1)CUP EDITIA A V-A 2021

Timp de două zile, Ploieștiul a găzduit singurul concurs internațional de informatică, din România, adresat juniorilor – ”InfO(1) Cup” – http://www.info1cup.com/

Organizat de către Centrul Județean de Excelență Prahova în parteneriat cu Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești, concursul se află la a cincea ediție.

Este singurul concurs din România în care toate comisiile de organizare (științifică, tehnică și secretariat) sunt formate din elevi olimpici. Aceștia sunt elevi ai centrului de excelență prahovean, ai colegiului “I.L. Caragiale” Ploiești, alături de absolvenți, olimpici internaționali ai României, în prezent studenți la universități de prestigiu precum Oxford University, Cambridge University, University College of London, Imperial College of London, Edinburgh University și Bristol University.

La concurs au participat elevi olimpici din România, membri ai lotului restrâns de juniori, reprezentanți ai centrelor județene de excelenţă sau ale unor colegii de prestigiu, precum și echipe ale unor ţări invitate. De-a lungul celor cinci ediții desfășurate până la acest moment, InfO(1)Cup a reușit să se impună drept unul dintre cele mai competitive concursuri de programare.

Elevii medaliati ai Centrului Judetean de Excelenta Prahova

Festivitatea de premiere

25.01.2021

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

La finalizarea cursurilor din anul școlar 2020-2021, elevii admiși la evaluarea finală au drept de reînscriere pentru anul școlar 2021-2022. Pentru aceasta fiecare elev va completa individual următorul formular.

FORMULAR REÎNSCRIERE CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Elevii admiși la evaluarea finală,  care nu vor completa acest formular, nu vor mai fi înmatriculați în anul școlar viitor.

12.01.2021

CONCURSURI ONLINE – PROPUNERI

Am luat hotărârea să venim în întâmpinarea nevoii tuturor de informare privind concursurile online care se desfășoară în acest an școlar. De aceea am creat un formular pe care domnii profesori coordonatori îl completează cu toate detaliile referitoare la concursurile de care au cunoștință. 

Listă propuneri concursuri online

Vă rugăm să aduceți la cunoștința profesorilor coordonatori, sau direct pe secretariat@centrulexcelenta.com, detalii despre orice concurs nou de care aflați.

Pentru premierea elevilor din anul școlar 2020-2021 vom lua în considerare concursurile avizate de către consiliul de administrație al Centrul Județean de Excelență Prahova.

29.12.2020

PREMIILE EXCELENȚEI 2020

Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, a premiat un număr de 186 de elevi pentru rezultatele din anul școlar 2019-2020. Premiile reprezintă o recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație. Elevii premianți au obținut medalii/premii/mențiuni la olimpiadele școlare și concursurile naționale, interjudețene și județene, la disciplinele pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova – Ploiești.

Ca în fiecare an, fondurile sunt alocate integral de la bugetul primăriei Ploiești.

Numărul premiilor și cuantumul acestora este următorul:

  • 40 premii Categoria I – 1000 lei, pentru un punctaj de minim 70 puncte
  • 50 premii Categoria II – 600 lei, pentru un punctaj cuprins între 40 și 69 de puncte
  • 53 premii Categoria III – 400 lei pentru un punctaj cuprins între 30 și 39 de puncte
  • 43 premii Categoria IV – 150 lei, pentru un punctaj cuprins între 5 și 29 puncte

Un an extrem de greu pentru educație, dar rezultatele voastre ne-au demonstrat că avem o școală de excelență performantă! Ne-au demonstrat că sunteți extrem de pasionați și determinați să vă perfecționați și să deveniți mai buni!

Felicitări, dragii nostri, pentru rezultatele frumoase obținute și mult succes în continuare!

Felicitări tuturor cadrelor didactice care v-au stat alături și părinților care vă susțin permanent!

Sărbători cu bine și un an plin de împliniri!

La mulți ani!

16.12.2020

DIALOGURI ONLINE -SESIUNEA 1

Pe 16.12.2020 Centrul Județean de Excelență Prahova-Ploiești, a susținut prima sesiune a “Dialogurilor Online”, marca CJExPH, activități care își propun să întregească pregătirea elevilor centrului.

Trăim o perioada complicată, în care educația la nivel mondială are de suferit din cauza restricțiilor impuse de pandemie. În special pentru susținerea educației de performanță, este nevoie de mai mult efort dar și de un sprijin susținut.

Educația de excelență trebuie susținută pe deoparte la nivel știintific dar și la nivelul educației sociale și emoționale. „Dialogurile Online”, marca CJExPH, își propun să devină metodă de educație alternativă, în care elevii să poată înțelege și face conexiunea cu mediul universitar și de business, acea verigă care permite elevilor să devină actorii propriei educație.

Proiectând o stategie de educație pentru tinerii capabili de înaltă performanță, CExPH a creat un bord consultativ format din absolvenți olimpici, actualmente făcând parte din mediile academice, de cercetare și de business.

În prima sesiune a „Dialogurilor Online” CJExPH l-a avut ca invitat, pe unul din membrii bordului, domnul Dorin Pena, director general CEO al companiei CISCO regiunea Romania&CIS, regiune care cuprinde România și alte 12 țări.

Absolvent al școlii prahovene, olimpic național, Dorin Pena a povestit despre experiența lui acumulată, în liceu, în facultate și în una din cele mai mari companii din lume. Elevii au avut ocazia să dialogeze pe teme care țin de viitorul lor și despre subiecte pe care ei le consideră de interes pentru educația și dezvoltarea personală.

Dialoguri online @Dorin Pena

ANUNȚ PRIVITOR LA PREMIILE EXCELENȚEI 2020

PREMIILE EXCELENTEI 2020 

IN ATENȚIA ELEVILOR PREMIAȚI

Pentru virarea sumelor aferente Premiilor Excelenței 2020, elevii vor completa documentul următor

Date bancare si acord GDPR

Transmiterea acestuia alături de extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se realizează prin intermediul formularului de mai jos. Acesta va fi activ până pe 7 decembrie 2020.

Formular transmitere acte

INCARCAREA ACTELOR:  Date de identificare și acordul de consimțământ împreună cu extrasul de cont și copia actului de identitate a titularului de cont se vor salva într-o arhivă cu numele respectând formatul NUME_PRENUME.zip. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb. De exemplu, daca elevul se numește Ionescu Marin, arhiva conținând actele pentru pentru transferul bancar al premiului, se va numi: IONESCU_MARIN.zip.

25.11.2020

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2020

Formular pentru depunerea contestațiilor. Acesta va fi activ între orele 9.00-15.00 și poate fi completat o singura dată folosind pentru conectare o adresa de email Google. În formular vor fi completate toate datele cerute și reîncărcat portofoliu. După completare se va trimte automat un email de confirmare a depunerii.

24.11.2020

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2020

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Rezultate Premiile Excelenței 2020

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii au primit pe 23.11.2020 un email (pe adresele personale declarate în formularul online de înscriere la premii) care conține codul unic de identificare.  Acesta va fi solicitat și in cadrul contestațiilor.

Miercuri 25.11.2020, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații DOAR la prin formularul care va fi disponibil pe site. În cadrul formularului va fi reîncărcată arhiva întregului portofoliu. Sfătuim elevii care au portofoliul incomplet (lipsa formular inscrieredeclaratiile pe propria raspundere sau copia cartii de identitate) să îl retrimită în formă completă prin intermediul formularului de contestație.

  • Nu sunt acceptate contestațiile elevilor auditori sau ale elevilor care sunt școlarizați de Centru la o disciplină iar diplomele sunt la discipline diferite.
  • Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată sau metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2020-2021 (exemplu punctaje însumate în cadrul aceluiași criteriu).

Conform procedurii de selecție, lista olimpiadelor și concursurilor școlare cu finanțare MEC, luate în considerare la punctarea portofoliilor elevilor, sunt concursurile acreditate de MEC, prin ordin de ministru nr.3016/09.01.2019:

26.10.2020

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIULUI EXCELENȚEI 2020

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2019-2020.

Înscrierea elevilor pentru acordarea CJEPH se realizează în baza unui portofoliu care trebuie să conţină în mod obligatoriu, următoarele documente, lipsa lor anulând aplicația:
1) formularul tip de inscriere premiu excelență(formular anexat)
2) documentul de identitate (CI/CN) – în copie;
3) adeverinţe/diplome sau certificate în copie scanată
4) declarație pe proprie răspundere privitoare la documentele din portofoliu, semnată de elevul solicitant(dacă este major) sau de tutorele acestuia(dacă elevul este minor)

Dacă arhiva portofoliului nu conține toate cele 4 categorii de documente, acesta nu poate fi evaluat. Formularul tip de inscriere și declaratiile pe proprie raspundere se găsesc în linkul următor: 

Criterii recompense 2020 si grila de punctaje rezultate in an scolar 2019_2020

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

  • 01 – 15 NOIEMBRIE 2020 – Depunerea portofoliilor de către elevii solicitanți prin intermediul unui formular disponibil pe site FORMULAR PENTRU INCARCAT APLICATII (a fost aciv până pe 15 noiembrie 2020)
  • 16 – 27 NOIEMBRIE 2019 – Analiza portofoliilor
  • 24 NOIEMBRIE 2020 – Afișarea rezultatelor
  • 25 NOIEMBRIE 2020 – Depunerea contestațiilor prin intermediul unui formular disponibil pe site
  • 26 NOIEMBRIE 2020 –Afișarea punctajelor finale ale portofoliilor candidaților și a premiului obținut
  • 27 NOIEMBRIE – 7 DECEMBRIE 2020 – Colectarea datelor bancare necesare transferului premiilor excelenței 2020 prin intermediul unui formular disponibil pe site

Conform procedurii de selecție, lista olimpiadelor și concursurilor școlare cu finanțare MEN, luate în considerare la punctarea portofoliilor elevilor, sunt concursurile acreditate de MEN, prin ordin de ministru nr.3016/09.01.2019:

Vă rugăm nu trimiteți documente aferente portofoliilor pe e-mailul secretariatului. Acestea nu vor fi  luate în considerare! Singurele aplicații validate sunt cele încărcate  prin formularul disponibil.

23.10.2020

ANUNȚ PRIVITOR LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021

Centralizator profesori coordonatori + numar ore

Toate activitățile din acest an se vor desfășura ONLINE. În situația în care nu ați primit emailul cudatele de logare, va rugăm să contactați, prin email, profesorul coordonator și secretariatul centrului de excelență(secretariat@centrulexcelenta.com).

22.10.2020

ANUNȚ PRIVITOR LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021

Au fost transmise noile adrese de e-mail pe domeniul @centrulexcelenta.com, către adresele personale ale elevilor. Parola va fi schimbată la prima conectare. De asemenea au fost transmise codurile Google Classroom ale claselor profesorilor coordonatori. Fiecare elev se va alătura acestei clase, folosind codul primit. Cursurile vor debuta, pentru majoritatea grupelor, sambata 24 octombrie 2020, ora 9.00.

Situațiile de excepție vor fi comunicate direct elevilor, de către profesorul coordonator, al cărui mail îl găsiți în secțiunea fiecărei discipline, în fișierul cu grupele de excelență 2020-2021.

În situația în care nu ați primit acest email, va rugăm să contactați, prin email, profesorul coordonator și secretariatul centrului de excelență(secretariat@centrulexcelenta.com).

Dragii noștri elevi, începem un an nou școlar al excelenței, un an pe care ni-l dorim la fel de productiv ca cei precedenți! 

Să fim sanatoși, să avem putere de muncă și dorința de a deveni din ce în ce mai buni!

Succes! 

Director prof. Dana Lica

21.10.2020

ANUNȚ PRIVITOR LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021

Au fost afisate grupele de excelenta pe site, la paginile corespunzatoare fiecarei discipline. Pana vineri, toti elevii vor primi pe adresele personale, noi adrese de e-mail pe domeniul @centrulexcelenta.com. Cu acestea se vor putea conecta la clasele GoogleClassroom generate de profesorii coordonatori ai grupelor de excelență. Codurile acestor clase le vor primi toți elevii selectați în cele cele trei etape. Acestea vor fi transmise cu cel mult o zi înainte de debutul cursurilor. 

20.10.2020

REZULTATE FINALE ETAPA A III-A DE SELECTIEI A ELEVILOR

Rezultate finale selectie elevi etapa a III-a

Elevii selectati vor primi un email cu noile conturi pe doameniul @centrulexcelenta.com s parolele aferente, pe adresele de mail declarate în formularul de înscriere.  Urmăriți site-ul cu regularitate și adresele de email pentru anunțurile referitoare la debutul cursurilor. Majoritatea cursurilor vor debuta sambata 24 octombrie 2020.

18.10.2020

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA ETAPA A III-A A SELECTIEI ELEVILOR DIN 17 OCTOMBRIE 2020 ȘI ANUNȚURI REFERITOARE LA DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021

Rezultate selectie elevi etapa a III-a

Eventuale contestații ale punctajelor se pot depunde DOAR la disciplinele unde selecția s-a organizat cu participare directă și unde numărul de elevii este mai mare decât numărul de locuri disponibile. Pentru aceste discipline, rezultatele finale vor fi afișate marți, 20 octombrie 2020, dupa ora 20.00. Punctajul minim pentru a fi declarat admis este 50 puncte.

Pentru restul disciplinelor au fost afișate rezultatele finale obținute.

Pentru depunerea contestațiilor va fi activ un formular on-line, luni 19.10.2020, între orele 9.00 – 13.00.  Formular pentru depunerea unei contestatii(perioada de contestatii s-a încheiat)

Activitatea în anul școlar 2020-2021 se va desfășura doar în mediul online, cu instrumentele Gsuite for Education. În acest scop, elevii declarați admiși în etapele II și III vor primi pe adresele de mail declarate în formularul de înscriere, noi adrese de e-mail pe domeniul @centrulexcelenta.com. Cu acestea se vor putea conecta la clasele GoogleClassroom generate de profesorii coordonatori ai grupelor de excelență. Codurile acestor clase le vor primi toți elevii selectați în cele cele trei etape. Acestea vor fi transmise cu cel mult o zi înainte de debutul cursurilor.

Urmăriți site-ul cu regularitate și adresele de mail declarate în formularul de înscriere pentru anunțurile referitoare la debutul cursurilor. Majoritatea cursurilor vor debuta sambata 24 octombrie 2020.

13.10.2020

ANUNT PRIVIND TRANSMITEREA CODURILOR UNICE DE IDENTIFICARE

Au fost transmise codurile unice pe adresele de email ale elevilor, declarate in formularul de inscriere.

Acestea vor fi folosite pentru afisarea rezultatelor pe site si identificarea elevilor. 

Disciplinele/clasele unde testarea se face pe baza analizei portofoliilor, codul va fi, de asemenea, folosit DOAR la afișarea rezultatelor. 

12.10.2020

DETALII PRIVITOARE LA ORGANIZAREA TESTĂRII INIȚIALE

În data de 17 octombrie 2020 va avea loc testarea inițială pentru admiterea la cursurile Centrului Județean de Excelență, atât testarea cu participare directă cât și cea online, între orele 9.00 și 11.00

Testarea cu participare directă se va desfășura în următoarele centre de concurs:

  • Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești – elevii care susțin testarea pentru disciplina Engleză (cls a V-a) şi elevii care susțin testarea pentru disciplina Fizică (cls a VI-a). Colegiul Spiru Haret, unde fusese iniţial programată testarea la fizică, a intrat pe scenariul roşu.
  • Școala Gimnazială George Coșbuc, Ploiești – elevii care susțin testarea pentru disciplina Biologie(cls a VI-a)
  • Școala Gimnazială Sfantul Vasile, Ploiești – elevii care susțin testarea pentru disciplina Limba și Literatura Româna (cls a V-a)

Nu se vor prezenta decât elevii care au depus cererea de testare, prin completarea formularului online,  la disciplinele si DOAR la clasele la care au fost scoase locuri la concurs. 

  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.30 – 8.45. 
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(copie certificat de naștere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei. 

Testarea online va consta într-o probă sub forma unui test, al cărui link va fi transmis la orele 9.00, pe adresele de email ale elevilor înscriși, declarate în formularul online de înscriere. Răspunsurile sunt așteptate între orele 9.00-11.00. 

În vederea afișării rezultatelor cu protejarea datelor personale, toți elevii vor primi până joi 15 octombrie 2020 un email (pe adresele personale declarate în formularul online de înscriere) care conține va un cod unic de identificare.  Acesta va fi solicitat și in cadrul testării online.

 Vă rugăm ca în această perioadă să consultați cu regularitate site-ul și emailul personal.

27.09.2020


LISTA ELEVILOR ADMISI ÎN PRIMELE DOUĂ ETAPE

In urma evaluarii cererilor de admitere pe baza performantelor(etapa a II-a) si a elevilor reinscrisi lista elevilor scolarizați în 2020-2021 este următoarea: Lista elevilor dupa etapele I si II

Orice inadvertență vă rugăm să o comunicați, în scris, pe adresa secretariat@centrulexcelenta.com

23.09.2020

ANUNȚ PENTRU ADMITEREA LA CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021 – ETAPA A III-A

În acest an școlar, locurile disponibile sunt următoarele:

Fizica clasa a VI-a15
Fizica clasa a IX-a12
Biologie clasa a VI-a15
Biologie clasa a VII-a4
Biologie clasa a VIII_IX6
Biologie clasa a X-a4
Chimie clasa a VII-a15
Chimie clasa a VIII-a10
Chimie clasa a IX-a12
Geografie clasa VI-VII12
Geografie clasa VIII+XII5
Geografie clasa IX-XI12
Istorie VII-VIII14
Engleza clasa a V-a15
Engleza XI_XII11
Romana clasa a V-a30
Matematica clasa a V-a30
Logica10
Filozofie15
Franceza clasa V-VIII15

Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare  este 24 septembrie – 7 octombrie 2020.

Înscrierea, pentru admiterea în etapa a III-a, se va realiza pentru toți elevii doritori, indiferent de disciplină, prin completarea unui formular online. Acesta va  fi disponibil, pe site la secțiunea Noutăți, începând cu 24 septembrie.

Pentru evitarea duplicatelor, formularul va necesita conectarea Google (cont de-mail pe gmail). După completare lui va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare către adresa de e-mail de pe care s-a făcut conectarea.

În cazul în care selecția se face pe baza portofoliu, atunci în cadrul formularului se va încarca o arhiva cu numele respectand formatul DISCIPLINA_CLASA_NUME_PRENUME.zip ce va contine toate documentele disponibile in portofoliul elevului. Arhiva nu poate avea mai mult de 10 Mb (exceptie portofoliile de la limba engleza – 100Mb)  si NU va fi parolata!

De exemplu, daca elevul se numeste Ionescu Marin, este clasa a XI-a si se înscrie la selecția pentru disciplina Engleză, atunci arhiva se va numi: ENGLEZA_11_IONESCU_MARIN.zip.

ATENTIE!Nu se vor lua in considerare arhive ale caror nume nu respectă sablonul cerut.   

FORMULAR DE INSCRIERE PENTRU SELECTIE ETAPA A III-A (formularul a fost activ pana pe 7 octombrie 2020) 

Selecția va fi făcută în cadrul fiecărei discipline după cum urmează:

FIZICĂ

Pentru clasa a VI-a testare scrisă susținută la Colegiul Spiru Haret Ploiești

Pentru  clasa a IX-a – selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Recomandarea profesorului de la clasa,
  • Rezultate obținute la Olimpiada Județeană de Fizica, Astronomie, Matematica, Concursuri pe teme științifice.

BIOLOGIE

Pentru clasa a VI-a testare scrisă susținută la Scoala Gimnazială George Coșbuc Ploiești

Pentru clasele VII, VIII, IX si X – testare online

CHIMIE

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde recomandare profesor, rezultate la concursuri de chimie  (inclusiv cele care nu sunt în calendarul MEC) sau matematică și fizică(pentru clasa a VII-a), participare la proiecte cu temă științifică.

GEOGRAFIE

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

Pentru clasele VII, IX, X, XI, XII

  • recomandarea profesorului de geografie din anul precedent – 30 puncte
  • adeverinta cu media generala la disciplina geografie in anul precedent (20 p media 10, 15 p media 9.50, 10 p media 9.00, 5 p media 8.50, 0 p media 8.00)
  • scrisoare de intentie – maxim 20 p
  • rezultate la olimpiadele și concursurile de profil – 30 p premiu sau mentiune la faza nationala, max 20 – 25 p la faza judeteana, max 10 – 15 p la faze locale.

Pentru clasele VI-VII

  • scrisoarea de intenție,
  • premii la Terra (clasele 6-7)
  • recomandare profesor/ învățător (cls. 5-a).

ISTORIE

Selecție pe bază de portofoliu care va cuprinde:

  • Adeverință cu media la istorie din anul precedent (minim 9)
  • Recomandare profesor de la clasă
  • Adeverință/certificat participare la proiecte
  • Eseu motivațional în care se susține participarea la cursurile de istorie

ENGLEZĂ

Pentru clasa a V-a selecția se va realiza în urma unei testări scrise susținută la Colegiul Național Ion Luca Caragiale Ploiești.

Pentru admiterea la Cursurile de Excelenta – grupa XI+XII – candidatii vor prezenta un portofoliu care trebuie sa cuprinda urmatoarele:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba engleza in ultimii doi ani de studiu (10 puncte);
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba engleza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba engleza (ex. Speak Out) (15 puncte);
  3. Dovada participarii la proiecte nationale sau internationale (ex. Erasmus) (5 puncte);
  4. Un eseu argumentativ (“for and against essay”) de 250 de cuvinte pe tema – “School plays a more important role than the family in shaping one’s personality”. (20 puncte);
  5. O recenzie (“review”) la o carte sau film in 250 de cuvinte (20 puncte);
  6. O traducere dintr-un text din literatura romana de aproximativ 150 de cuvinte in limba engleza. Trebuie sa se ataseze si textul in limba romana si sa se mentioneze  tilul romanului si autorul. (15 puncte);
  7. Incarcarea unui fisier audio (proba Speaking) in care sa va exprimati opinia in 150 de cuvinte in legatura cu urmatoarea afirmatie: “It is said that modern communication technology can affect the traditional system of education.” Trebuie sa se ataseze si textul scris (“the script”). (15 puncte)

ROMÂNĂ

Pentru clasa a V-aselecția se va realiza în urma unei testări scrise susținută la  Scoala Gimnazială Sfantul Vasile Ploiești

MATEMATICĂ

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  • Diplome de la concursurile județene/naționale de matematică, din ciclul primar
  • Adeverință cu nota la admitere pentru clasa a V-a, la disciplina matematică, la unul din colegiile din județ dupa modelul: adeverinta

FRANCEZĂ

Selecție pe bază de protofoliu care va cuprinde:

  1. Adeverinta de la scoala in care sa se precizeze media anuala la limba franceza in anul precedent
  2. Copii ale diplomelor de participare la Olimpiada de limba franceza, etapa judeteana, sau de la alte concursuri scolare in limba franceza

FILOZOFIE – testare online

LOGICA – testare online

Urmăriți site-ul pentru detaliile referitoare la testările online și scrise. În situația în care evoluția sanitară generată de pandemie nu va permite organizarea testărilor scrise în condiții de mximă siguranță, vom reveni cu precizări.

22.09.2020 

LISTA ELEVILOR ADMISI ÎN PRIMELE DOUĂ ETAPE

In urma evaluarii cererilor de admitere pe baza performantelor(etapa a II-a), au fost declarati admisi următorii elevi: Lista elevilor admisi pe baza performantelor

Elevii care nu au fost declarati admisi în această etapă se vor reînscrie în etapa a III-a de selecție, în perioada 24 septembrie – 7 octombrie 2020

Lista finală a elevilor reînscriși(etapa I) este următoarea: LISTA FINALA ELEVI REINSCRISI

03.09.2020

ETAPA DE ÎNSCRIERE ȘI SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA, în anul școlar 2020-2021

În perioada 14 septembrie – 02 octombrie 2020 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare –cerere-selectie-profesori-2020-2021

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 si 9 din cererea de selecție. Restul documentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selecția profesorilor se va face în perioada 05 octombrie – 12 octombrie 2020.

02.09.2020

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2020-2021 ȘI SELECȚIE PE BAZA PERFORMANȚELOR 

CALENDARUL ACȚIUNII

 Etapa I – REÎNSCRIEREA

  • Pana la 15 septembrie 2020– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluării finale din anul școlar 2019-2020.

Pentru verificarea situațiilor cererilor de reînscriere transmise de profesorii coordonatori, la finalul anului școlar 2020-2021, se poate consulta lista:

Situatia elevilor reinscrisi la 1.09.2020: Lista elevi reinscrisi 2020-2021

Cererea de reînscrierea se poate realiza prin completarea formularului online urmator. Pentru evitarea duplicatelor, formularul necesită conectarea Google (cont de-mail pe gmail).

După completare va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare.

FORMULAR DE REINSCRIERE (formularul este activ pana in 15 septembrie 2020)

 Etapa II – ADMITEREA PE BAZA PERFORMANȚELOR

  • 07 – 21 septembrie 2020 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor. Va fi disponibil un formular care va fi completat si se vor atasa copiile diplomelor cu viza “conform cu originalul”
  • 23 -28 septembrie 2020 – publicarea listei elevilor admiși în acesta etapa

În perioada 07 – 21 septembrie 2020,  elevii care doresc selecția pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2019-2020), vor completa un formular online care va fi disponibil in 07.09.2020:

FORMULAR DE INSCRIERE PE BAZA PERFORMANTELOR (formularul este activ pana in 21 septembrie 2020)

În cadrul formularul se vor încărca și copii ale diplomelor obținute, vizate „conform cu originalul” de către conducerea școlii de proveniență.

Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamentul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare, în etapa de admitere pe baza performanțelor, sunt următoare:

 Nu se admit abateri de la perioadelor celor două etapelor.

Noutăți An Școlar 2019-2020

18.05.2020

ANUNȚ SECRETARIAT

Secretariatul Centrului Județean de Excelență Prahova, este disponibil pentru lucru cu publicul, in zilele de luni, miercuri si vineri, intre orele 11.00-14.00. Cererile pentru eliberarea adeverintelor pot fi se pot transmite on-line la adresa excelentaph@gmail.com.

10.03.2020

ANUNȚ REFERITOR LA SUSPENDAREA CURSURILOR DE EXCELENTA

Urmare a suspendării cursurilor din toate unitățiile de învățământ, Centrul Județean de Excelență Prahova își suspendă cursurile de excelență în perioada 11-23 martie 2020. Reprogramarea acetora va fi anunțată ulterior.

03.03.2020

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSULUI DE GEOGRAFIE VIII-XII

Grupa de excelenta geografie VIII-XII, va sustine sambata 7 martie cursul din data de 14 martie, cand este programata olimpiada judeteana. De asemenea tot pe 7 martie se va sutine si cursul reprogramat din data de 29 februarie 2020.

28.02.2020

ANUNT

Cursurile Centrului Judetean de Excelenta Prahova, se desfasoara, dupa programul normal, in toate unitatile de invatamant, desemnate ca puncte de lucru.

26.02.2020

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA ROMANA

Grupele de excelenta limba romana, V1, V2, VI 1 și VI 2 vor reprograma pentru data de 4 aprilie ședința anulată din 1 februarie 2020.

20.02.2020

DOCUMENTE DOSAR PROFESOR COORDONATOR

Rezultatele elevilor, la concursurile și olimpiadele școlare, vor fi centralizate și transmise pe e-mail (către excelentaph@gmail.com) după modelul :rezultate-concursuri-grupa-2019 2020

Cerere de reinscriere 2020_2021 pe care elevii o vor inmana completata profesorului coordonator, la evaluarea finala: Cerere reinscriere 2020-2021

Tabel evaluare finala pentru anul scolar 2019-2020: Tabel-rezultate-evaluare-finala-2019-2020

13.02.2020

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIEI DE DESFASURARE A CURSURILOR DE EXCELENȚĂ DIN DATA DE 15.02.2019 

Sambata 15februarie 2020 cursurile de matematică ale grupelor  V.2, VI.2, VII,2, VIII2, XI_XII se for desfasura la Școala Gimnazială Ioan Alexandru Bassarabescu, Ploiești

6.02.2020

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCULUI DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR DE LIMBA ROMANA (gimnaziu) din data de 08.02.2020

Din cauza fazei locale a olimpiadei de matematica, cursurile din 08 februarie 2020, din Colegiul Ion Luca Caragiale Ploiesti, se vor sustine la Scoala Gimnaziala “Sfantul Vasile” Ploiesti, in acelasi interval orar.

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA MATEMATICA

Cursul din data de 08.02.2020,  se va desfasura pe 01.02.2020

28.01.20120

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA LIMBA ROMANA

Cursul din data de 01.02.2020 va fi reprogramat la o data ce va fi comunicata ulterior, din cauza desfasurarii fazei locale a olimpiadei de limba romana.

23.01.20120

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA BIOLOGIE CLASA X-A

Cursul anulat din data de 23.11.2019,  va fi reprogramata vineri, 24.01.2020

23.12.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CONCURSUL InfO(1)cup 2020, EDITIA A IV-A

Centrul Judetean de Excelenta Prahova este organizator al concursului de programare InfO1Cup. Site-ul concursului este www.info1cup.com.

Incepand din acest an scolar, concurs InfO(1)Cup a devenit national cu participare internationala, cuprins in calendarul MEC.

17.12.2019

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA INFORMATICA CNMV1

Cursul anulat din data de 23.11.2019,  va fi reprogramata vineri, 20.12.2019

17.12.2019

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA  CURSURILOR DE EXCELENTA FIZICA-CLASA a VII-a

Cursurile de excelenta la fizica-clasa a VII-a, programate in data de 09.11.2019 si 23.11.2019 ,se reprogrameaza pentru data de 10.01.2020 si 11.01.2020.

25.11.2019

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA CURSULUI DE EXCELENȚĂ DE INFORMATICA GRUPA CNILC5 

Cursurile de excelenta pentru grupa CNILC5-informatica din 21.11.19 se vor tine joi, 28.11.19 de la ora 15:30.

15.11.2019

ANUNȚ REFERITOR LA ANULAREA CURSURILOR DE EXCELENȚĂ DIN DATA DE 23.11.2019 

Cursurile de excelență programate pentru data de 23.11.2019 sunt anulate din cauza organizării, în școli, a celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor.

Reprogramarea acestora va fi anunțată prin intermediul site-ului.

08.11.2019

ANUNȚ REFERITOR LA ANULAREA CURSURILOR DE EXCELENȚĂ DIN DATA DE 09.11.2019 

Cursurile de excelență programate pentru data de 09.11.2019 sunt anulate din cauza organizării, în școli, a primului tur al alegerilor prezidențiale.

Reprogramarea acestora va fi anunțată prin intermediul site-ului.

30.10.2019

RIDICAREA  LEGITIMAȚIILOR  DE  ELEV – CJEPH

Legitimațiile de elev al CJEPH se vor distribui sambata 2 noiembrie 2019, direct in salile de curs de catre serviciul secretariat.

Legitimațiile de elev auditor se pot ridica, de la secretariat, numai în baza cererii aprobate de profesorul coordonator al grupei și de directorul CJEPH.

Program lucru cu publicul secretariat:  Marti – Vineri 9.00 – 15.00; Sâmbată 8.30 – 12.30

28.10.2019

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIEI DE DESFASURARE A CURSURILOR DE EXCELENȚĂ DIN DATA DE 16.11.2019 

Sambata 16 noiembrie 2019 in Colegiul “Ion Luca Caragiale” Ploiesti vor avea loc  mai multe activități aniversare cu prilejul a 155 de ani de la înființare, motiv pentru care toate cursurile de excelență din Colegiu se vor desfășura dupa cum urmează:

  • Cursurile de matematică ale grupelor  V.2, VI.2, VII,2, VIII2, XI_XII la Școala Gimnazială Ioan Alexandru Bassarabescu, Ploiești
  • Cursurile de limba română ale grupelor V.1, V.2, VI.1, VI.2, VII, VIII la Școala Gimnazală Sf. Vasile Ploiești
  • Cursurile de geografie VIII_XII, IX_X_XI, VI_VII, Economie, Limba Engleza XI_XII, Istorie VII_VIII, Istorie XI_XII la Școala Gimnaziala Sfanta Vineri- locația din strada Stadionlui nr. 9
  • Cursurile care aveau locația în laboratoare: chimie(X, si XI), informatică(CNILC2, CNILC3, CNILC4) și astrofizică se vor desfășura duminica 17 noiembrie ora 9.00
  • Datele cursurilor pt grupa informatica CNILC5 se modifică astfel:
    • cursul de sambată-16.11.19 se va ține joi-14.11.19
    • cursul de joi-21.11.19 se va ține sambată-23.11.19

16.10.2019

ANUNT PRIVIND REPARTIZAREA PE SALI IN UNITATILE DE INVATAMANT – PUNCTE DE LUCRU

Centralizator grupe excelență 2019_2020, locatii si coordonatori: Centralizator Grupe coordonatori ore locatii CJEPH 2019-2020

Repartizarea pe săli in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNILC 2019 2020

Repartizarea pe săli in C.N. Mihai Viteazul Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNMV 2019 2020

Repartizarea pe săli in C.N.P. Regina Maria Ploiesti: Repartizarea Grupelor Regina Maria 2019 2020

Repartizarea pe săli in C.N. Al.I.Cuza Ploiesti:Repartizarea Grupelor CJEPH CNAIC 2019-2020

Repartizarea pe săli in C.N. N. Stanescu Ploiesti: Repartizarea-Grupelor-CN-STANESCU-2019-2020

16.10.2019

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE ELEVI

In urma finalizării etapei de contestații si tinand cont de precizarea din regulamentul de functionare al Centrelor Judetene de Excelenta, OMEN 5577/02.11.2011, referitoare la obtinerea unui punctaj minim de 60% din punctajul total al lucrarii, rezultatele finale sunt urmatoarele:

Rezultate finale testare 12_10_2019 CJExPH

Detaliile suplimentare referitoare la data demarararii cursurilor, locatie, componenta grupelor si tematica activitatilor vor fi publicate in cel mai scurt timp pe site, în secțiunea dedicată fiecarei discipline.

În cadrul regulamentului de ordine interioara a CJEPH, articolul 53 face referire la statutulelevului auditor. Cererile de elev auditor, semnate si aprobate de profesorii coordonatori vor fi aduse si inregistrate la secretariatul Centrului de Excelenta, numai dupa ce vor fi disponibile legitimatiile de elev auditor.

Aprobarile privitoare la elevii auditori vor fi facute doar in prima zi de curs, in ordinea punctajelor de la testarea initiala si nu mai mult de 25% din efectivul maxim al unei grupe, adica maxim 4 elevi auditori!

Anuntul referitor la legitimatii va fi de asemenea postat pe site.

RETINETI! Majoritatea cursurilor vor incepe pe 19 octombrie 2019. De aceea va rugăm urmariti cu regularitate site-ul, atat la sectiunea Noutăți, cât și la cele dedicate disciplinelor.

SPOR LA INVĂȚAT!!

Dir. prof. Dana Lica

12.10.2019

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 12 OCTOMBRIE 2019

Rezultate testare initiala 12.10.2019

Eventuale contestatii se pot depunde DOAR in format letric, in ziua de luni 14 octombrie 2019, intre orele 09.30-13.30, la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98, Ploiesti(CN I.L.Caragiale).

Rezultatele finale vor fi afisate miercuri, 16 octombrie 2019, dupa ora 20.00.

Urmariti site-ul cu regularitate pentru anunturile referitoare la debutul cursurilor. Unele cursuri vor incepe sambata 19 octombrie 2019.

07.10.2019

DETALII REFERITOARE LA TESTAREA INITIALA

In data de 12 octombrie 2019 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta, în următoarele centre de concurs:

  • Colegiul Național “Nichita Stănescu”, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Biologie (laboratorul de biologie)
  • Colegiul “Spiru Haret”, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Fizică și Astronomie
  • Colegiul Național “Mihai Viteazul”, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Logică
  • Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria”, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Chimie
  • Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Româna, Matematică, Istorie, Geografie, Informatică, Engleză, Economie.

Proba dureaza 2 ore și se susține între 9.00 și 11.00.

Așezarea în săli pentru centrul de concurs Colegiul Național Ion Luca Caragiale este următoarea :Repartizare in sali  pentru testarea initiala 2019-2020

ATENȚIE

  • Nu se vor prezenta decat elevii care au depus cererea de testare, prin completarea formularului online,  la disciplinele si clasele la care au fost scoase locuri la concurs. 
  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.30 – 8.45.
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(buletin sau certificat de nastere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei!
  •  

05.10.2019

LISTA ELEVILOR CARE AU SOLICITAT INSCRIEREA PENTRU TESTARE 2019-2020

La incheierea etapei de inscriere  pentru testare publicam

Detalii despre centrele de concurs vor fi publicate pe 7 octombrie 2019.

24.09.2019

DISCIPLINELE UNDE VA FI ORGANIZATĂ ETAPĂ DE TESTARE INIȚIALĂ ȘI NUMĂRUL DE LOCURI DISPONIBILE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2019-2020

Pe data de 12 octombrie 2019, va fi organizată etapă de testare inițială pentru admiterea in Centrul Județean de Excelență.

Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare  este 25 septembrie – 4 octombrie 2019. Înscrierea se poate realiza prin completarea formularului online urmator. Pentru evitarea duplicatelor, formularul necesită conectarea Google (cont de-mail pe gmail).

După completare va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare.

FORMULAR DE INSCRIERE PENTRU TESTARE  (formularul nu va mai fi disponibil dupa perioada de inscriere, adica incepand cu 5 octombrie 2019)

Un elev nu se poate înscrie decât pentru testare decât la o singură disciplină, testarea realizându-se în aceleași timp pentru toate disciplinele, pe 12 octombrie 2019.

Detalii despre centrele de concurs vor fi publicate pe 7 octombrie 2019, împreună cu lista elevilor care au solicitat susținerea testării inițiale.

Locurile disponibile în funcție la fiecare disciplină sunt următoarele:

Limba Romana
  • Clasa a V-a 30 locuri
  • Clasa a IX-a 10 locuri

Geografie

  • Clasa VI+VII  10 locuri
  • Clasa IX+X+XI  7 locuri
  • Clasa VIII+XII  8 locuri

Informatica

  • Clasa a V 15 locuri
  • Clasa a VI-a 5 locuri
  • Clasa a IX-a 15 locuri
  • Clasa a XI-a 5 locuri

Matematica

  •  Clasa a V-a 30 locuri

Limba Engleza

  • Clasa a V-a 15 locuri
  • Clasa a IX 7 locuri
  • Clasa a XI-a 14 locuri

Biologie

  • Clasa a VI-a 15 locuri
  • clasa a VII-a 6 locuri
  • Clasa a IX-a 9 locuri
  • Clasa a X-a 3 locuri
  • Clasa a XI-XII 5 locuri

Istorie

  • Clasa VII-a 13 locuri
  • Clasa  IX_X  8 locuri

Chimie

  • Clasa a VII-a 15 locuri
  • Clasa a VIII-a 4 locuri
  • Clasa a IX-a 7 locuri
  • Clasa a X-a 3 locuri
  • Clasa XI-XII 4 locuri

Fizica

  • Clasa a VI-a 15 locuri
  • Clasa a VII-a 7 locuri
  • Clasa a IX-a 8 locuri
  • Clasa a X-a 5 locuri
  • Astrofizica junior 6 locuri
  • Astrofizica seniori 3 locuri

Socio-umane

  • Logica 8 locuri
  • Economie 10 locuri

Limba franceză

  • Clasele V_VIII 12 locuri
  • Clasele IX_XII 12 locuri

20.09.2019 

LISTA ELEVILOR ADMISI FARA TESTARE, PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR 

Lista-elevilor-admisi-fara-testare-in-anul-scolar-2019-2020

Conform regulamentului intern, nu pot fi admisi fara testare, elevii aflati inceput de ciclu gimnazial sau  in primul an de studiu, in cadrul Centrului, al disciplinei respective (acestia pot fi selectati doar pe baza unui test cognitiv si a unui test psihologic, cf. metodologiei de functionare a Centrelor de Excelenta) sau cei care nu au indeplinit conditia de obtinere a unui PREMIU(1,2 sau 3) la olimpiadele scolare de specialitate sau de a fi participant la faza NATIONALA a unui concurs inscris in calendarele MEN, cu sau fara finantare, desfasurat in anul scolar 2018-2019, sau la olimpiadele scolare faza NATIONALA.

Conform art 51 (1),(2) și(3) dinRegulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

Elevii care nu au fost admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere, în măsura în care vor exista locuri disponibile la testare.

16.09.2019

ANUNȚ PRIVITOR LA ETAPELE  DE ADMITERE LA CURSURI IN ANUL SCOLAR 2019-2020

Etapa I – Reînscrierea

Lista elevilor care au făcut cerere de reinscriere, pentru anul scolar 2019-2020, este urmatoarea: Lista elevi reinscrisi anul scolar 2019-2020

Etapa III – Admiterea prin testare

Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare  este 25 septembrie – 4 octombrie 2019

Înscrierea se va realiza prin completarea unui formular online, care va fi disponibil, pe site la sectiunea Noutăți, începând cu 25 septembrie. Pentru evitarea duplicatelor, formularul va necesita conectarea Google (cont de-mail pe gmail). După completare lui va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare către adresa de e-mail de pe care s-a făcut conectarea.

Un elev nu se poate înscrie pentru testare decât la o singură disciplină, examinarea realizându-se pentru toate disciplinele în aceleași timp.

Data testarii este stabilită pentru 12 octombrie 2019.

16.09.2019

GALA EXCELENȚEI 2019 si LISTA PREMIILOR EXCELENȚEI 2019

În urma finalizării etapelor de evaluare a aplicațiilor pentru recompense 2019, lista elevilor premianți este următoarea:

Lista Premiilor Excelentei 2019

Pentru premierea acestor elevi, Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, organizează în data de 25 septembrie 2019, ora 17.00, la Filarmonica “Paul Constantinescu”- Ploiești, Gala Excelenței 2019.

Evenimentul își propune să fie atât un prilej sărbătoare, de recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație.

Cu această ocazie, elevii sunt rugați să aducă, în format letric, formularul de premii completat, însoțit de actele solicitate (extras cont și copie a cărții de identitate a titularului de cont). Nu vor fi acceptate acte transmise prin e-mail.

În situația în care actele solicitate nu vor fi aduse la Gala Excelenței, ele vor putea fi depuse la secretariatul Centrului, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești) până cel târziu 30 septembrie 2019.

Elevii vor putea veni însoțiți de părinți în limita locurilor disponibile din sală.

Formular-date-premiu-2019

Program de lucru cu publicul secretariat: Luni – Vineri 9.00 – 15.00;

09.09.2019

ETAPA DE SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA în anul școlar 2019-2020

În perioada 10 septembrie – 04 octombrie 2019 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare –cerere-selectie-profesori-2019-2020

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 si 9 din cererea de selecție. Restul documentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selecția profesorilor se va face în perioada 07 octombrie – 11 octombrie 2019.

30.08.2019

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA ȘI ÎNSCRIEREA  LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2019-2020

 CALENDARUL ACȚIUNII

 Etapa I – Reînscrierea

  • Pana la 14 septembrie 2019– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluării finale din anul școlar 2018-2019.

Reînscrierea se poate realiza prin completarea formularului online urmator. Pentru evitarea duplicatelor, formularul necesită conectarea Google (cont de-mail pe gmail).

După completare va fi transmis, în mod automat, un email de confirmare.

FORMULAR DE REINSCRIERE (completarea formularul a expirat)

 Etapa II – Admiterea fără testare

  • 09 – 20 septembrie 2019 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor
  • 23 septembrie 2019 – publicarea listei elevilor admiși fără testare

 Etapa III – Admiterea prin testare

  • 23 – 25 septembrie 2019 – publicarea locurilor disponibile pentru admitere prin testare
  • 25 septembrie – 4 octombrie 2019 – perioada de înscrierea pentru admitere prin testare (detalii despre modalitatea de înscriere va fi publicată ulterior)
  • 7 octombrie 2019 – Publicarea listei elevilor care au solicitat admitere prin testare și repartizarea pe centre de examen
  • Până pe 7 octombrie 2019 – Publicarea datei susținerii evaluării inițiale

Nu se admit abateri de la perioadele de înscrieri/reînscrieri.

DETALII SUPLIMENTARE

     1. REINSCRIEREA

Pentru verificarea situațiilor cererilor de reînscriere transmise de profesorii coordonatori, la finalul anului școlar 2018-2019, se poate consulta lista:

Situatia elevilor reinscrisi la 1.09.2019: LISTA ELEVI REINSCRISI 2019-2020

       2 . ADMITEREA FARA TESTARE

În perioada 09 – 20 septembrie 2019,  elevii care doresc înscrierea fără testare, pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2018-2019), vor depune:

Cerere inscriere fara testare 2019-2020

Cererea va fi insoţită de copii ale diplomelor obţinute, vizate „conform cu originalul” de către conducerea şcolii de proveniență. Acestea se depun in format letric la secretariatul CJEPH.

Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective.

Elevii aflați la debutul ciclului gimnazial sau liceal (claselor a V-a, a IX-a sau in primul an de studiu al disciplinei respective) nu pot fi admiși fără testare. Conform metodologiei de funcționare a Centrelor de Excelență, aceștia vor fi selectați pe baza unui test cognitiv și a unui test psihologic, adică în etapa destinată testării inițiale.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare în etapa de admitere fără testare sunt urmatoare:

Elevii care nu vor fi admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

       3. ADMITEREA PRIN TESTARE

Un elev nu se poate înscrie pentru testare decât la o singură disciplină, examinarea realizându-se pentru toate disciplinele în aceleași timp. Modalitatea de înscriere va fi comunicată în timp util.

Noutăți An Școlar 2018-2019

16.07.2019

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2019

În urma analizei contestațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista finală cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Punctaje finale aplicatii recompense iulie 2019

Completarea ulterioară a dosarelor de catre elevii participanti la fazele nationale sau internationale a concursurilor/olimpiadelor desfășurate pe timpul verii se va face în perioada 2-6 septembrie 2019.

12.07.2019

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2019 

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Rezultate initiale aplicatii premii 2019

Luni 15.07.2019, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații DOAR la secretariatul unității, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti).

  • Nu vor fi acceptate contestatiile care fac referire competitiile care apar în calendarele concursurilor fara finantare MEN, in calendarele activitatilor educative CAEN si CAERI 2019 sau în calendarele activitatilor educative ale inspectoaretelor judetene CAEJ 2019.
  • Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată sau metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2018-2019.

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare acreditate de MEN, care au fost luate in considerate, sunt concursurile cu finantare, acreditate de MEN, prin ordin de ministru nr.3016/09.01.2019:

Afisarea rezultatelor finale(după contestații) se va face pana pe 16 iulie 2019.

Completarea ulterioară a dosarelor de catre elevii participanti la fazele nationale sau internationale a concursurilor/olimpiadelor desfășurate pe timpul verii se va face în perioada 2-6 septembrie 2019.

 29.05.2019

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN VEDEREA OBȚINERII PREMIULUI EXCELENȚEI 2019

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2018-2019.

Vă rugăm, respectați perioada de înscriere a dosarelor: 10-28 iunie 2019. Dosarele se aduc in format letric la secretariatul CJEPH, str. Ghe. Doja,nr. 98, Ploiești (C.N. “I.L.Caragiale”, et. 1) .

DEPUNEREA DOSARELOR

Se completează formularele de înscriere tipizate şi se depun împreună cu documentele solicitate in metodologie, la Secretariatul Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti), între orele 09.00 – 14.00.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

  • 10 – 28 IUNIE 2019 – Depunerea dosarelor de către elevii solicitanți.
  • 12 IULIE 2019 – Afișarea punctajelor inițiale pe site
  • 15 IULIE 2019 – Depunerea contestațiilor
  • 16 IULIE 2019 – Afișarea punctajelor finale ale dosarelor candidaților (fără rezultatele obținute pe timpul vacanței de vară)
  • 2 – 6 SEPTEMBRIE 2019 – Completarea dosarelor de către elevii participanți la fazele naționale sau internaționale a concursurilor/olimpiadelor cu finanțare, desfășurate pe timpul vacanței de vară
  • 13 SEPTEMBRIE 2019 – Afișarea punctajelor finale ale dosarelor candidaților și a premiului obținut

Criterii recompense 2019,  formular de inscriere recompense si grila de punctaje rezultate în an scolar 2018_2019

Conform procedurii de selecție, lista olimpiadelor și concursurilor școlare cu finanțare MEN, luate în considerare la punctarea portofoliilor elevilor, sunt concursurile acreditate de MEN, prin ordin de ministru nr.3016/09.01.2019:

În acordarea premiilor, NU sunt luate în considerare concursurile școlare fără finanțare aflate în calendare MEN, sau activități, concursuri, festivaluri, simpozioane etc., cuprinse în calendarele proiectelor naționale, regionale sau județene CAEN, CAER, CAEJ.

16.05.2019

ANUNȚ REFERITOR LA EVALUAREA FINALA – LIMBA ROMANA GRUPELE VII.1 SI VII.2

In cadrul sedintei de sambata 18.05.2019, ora 9.00, va  avea loc evaluare finala.

10.05.2019

DOCUMENTE DOSAR PROFESOR COORDONATOR

Rezultatele elevilor, la concursurile și olimpiadele școlare, vor fi centralizate și transmise pe e-mail (către excelentaph@gmail.com) după modelul :rezultate-concursuri-grupa-2018 2019

Cerere de reinscriere 2019_2020 pe care elevii o vor inmana completata profesorului coordonator, la evaluarea finala: cerere-reinscriere-2019-2020

Tabel evaluare finala pentru anul scolar 2018-2019: Tabel-rezultate-evaluare-finala-2018 2019

08.05.2019

ANUNȚ REFERITOR LA EVALUAREA FINALA – GEOGRAFIE VII-VIII

In cadrul sedintei de sambata 18.05.2019, ora 9.00, va  avea loc evaluare finala. Fiecare elev este rugat sa aduca portofoliile si fisa de reinscriere

08.05.2019

ANUNȚ REFERITOR LA EVALUAREA FINALA – ASTRONOMIE 1

In cadrul sedintei de sambata 11.05.2019, ora 9.00, va  avea loc evaluare finala. Fiecare elev este rugat sa aduca proiectele/machetele necesare evaluarii

06.04.2019

ANUNȚ REFERITOR LA EVALUAREA FINALA – CEREREA DE REINSCRIERE

In cadrul sedintei de evaluare finala, fiecare elev va preda cererea de reinscriere pentru cursurile anului scolar viitor :cerere-reinscriere-2019-2020

02.04.2019

ANUNȚ REFERITOR LA EVALUAREA FINALA GRUPA CNILC4 DIN DATA DE  06.04.2019 

Sambata,6 aprilie 2019, elevii grupei de informatica CNILC4 vor sustine evaluatea finala.

02.04.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE GEOGRAFIE GRUPA VI-VII DIN DATA DE  06.04.2019 

Sambata,6 aprilie 2019, cursul de geografie clasa VI-VII nu se va sustine deoarece are loc faza judeteana  a Concursului Interjudetean”Terra de la poveste la realitate” .

Toti elevii grupei si profesorii lectori sunt  implicati in acest concurs.

21.03.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE CHIMIE CLASA  A VIII-A DIN DATA DE  23.03.2019 

Ședința grupei de excelență – Chimie, clasa a VIII-a, din 23 martie se va reprograma pe 30 martie.

21.03.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE ENGLEZA DIN DATA DE  23.03.2019 

Din cauza activitatilor din C.N.”N.Stanescu”, pe 23 martie 2019,  cursurile de limba engleza(gimnaziu) se vor desfasura in C.N. “ILCaragiale”, dupa cum urmeaza:

Demisol sala 3 – grupa V

Demisol sala 5 – grupa VI

Demisol sala 8 – grupa VII-VIII

26.02.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE MATEMATICA DIN DATA DE  02.03.2019 

Din cauza olimpiadei judetene OLAV si OLLR care se va desfasura in Colegiul National Ion Luca Caragiale Ploiesti, cursurile de excelenta matematica din 02.03.2019, se vor sustine la scoala Andrei Muresanu, Ploiesti, incepand cu ora 9.00;

 20.02.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE CHIMIE DIN SEMESTRUL II

 Planificare_cls_X_CHIMIE_2019 sem 2

13.01.2019

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE LB. ROMANA DIN DATA DE  19.01.2019 

Din cauza olimpiadei OLAV si OLLR, cursurile de excelenta ale claselor V-XII Limba Romana din 19.01.2019, nu se sutin

15.01.2019

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIEI DE DESFASURARE A CURSURILOR DE MATEMATICA DIN DATA DE 19.01.2019 

Sambata 19 ianuarie 2019 in Colegiul “Ion Luca Caragiale” Ploiesti va avea loc olimpiada de lb. romana, limba engleza si informatica. Din aceasta cauza cursurile de excelență la disciplina matematica se vor desfasura la C.N.”Nichita Stanescu” Ploiesti, etajul 2.

11.12.2018

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE LB. ROMANA DIN DATA DE  19.01.2019 

Din cauza olimpiadei judetene, cursurile de excelenta ale claselor V-XII Limba Romana, din data de 19.01.2019 sunt programate pentru data de 15 decembrie 2018

26.11.2018

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE INFORMATICA CNILC3 si CNILC4 DIN DATA DE  15.12.2018 

Cursul de sambata 15 decembrie 2018 al grupelor de excelenta informatica CNILC3 si CNILC4 este reprogramat pentru data de 12 ianuare 2019

09.11.2018

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL DE ISTORIE DIN DATA DE  10.11.2018 

Cursul de sambata 10.noimbrie 2018 al grupei de excelenta XI-XII istorie va fi reprogramat.

01.11.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIEI DE DESFASURARE A CURSULUI DE LB. ROMANA DIN DATA DE  03.11.2018 

Cursul de sambata 03.noimbrie 2018 al grupei de excelenta VI.1 Limba Romana se va desfasura la etajul 1 sala 7 Colegiul “Ion Luca Caragiale” Ploiesti.

25.10.2018

REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA 2018-2019

În sedința Consiliulul de Administrație din data de 25.10.2018 a fost aprobat regulamentul de ordine interioară al Centrului Județean de Excelență Prahova: ROI_CJEPH_2018_2019

 21.10.2018

ANUNT PRIVIND MODIFICAREA LOCULUI DE DESFASURARE  A CURSURILOR DE FIZICA – PUNCTE DE LUCRU

In anul scolar 2018-2019 grupa de excelență fizica clasa a X-a isi va desfasura toate activitatile la Colegiul National Mihai Viteazul Ploiesti, iar grupa de excelenta clasa a VIII-a la Colegiul Spiru Haret Ploiesti.

18.10.2018

ANUNT PRIVIND REPARTIZAREA PE SALI IN UNITATILE DE INVATAMANT – PUNCTE DE LUCRU

Centralizator grupe excelență 2018_2019, locatii si coordonatori: Centralizator Grupe coordonator ore locatii CJEPH_2018-2019

Repartizarea pe săli in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNILC 2018 2019

Repartizarea pe săli in C.N. Mihai Viteazul Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNMV 2018 2019

Repartizarea pe săli in C.N. J. Monnet Ploiesti: Repartizarea Grupelor Jean Monnet 2018 2019

Repartizarea pe săli in C.N. Al.I.Cuza Ploiesti: Repartizarea Grupelor CJEPH C N AICuza 2018-2019

Repartizarea pe săli in C.N. N. Stanescu Ploiesti: Repartizarea-Grupelor-CN-STANESCU-2018-2019

17.10.2018

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE ELEVI

In urma finalizării etapei de contestații si tinand cont de precizarea din regulamentul de functionare al Centrelor Judetene de Excelenta, OMEN 5577/02.11.2011, referitoare la obtinerea unui punctaj minim de 60% din punctajul total al lucrarii, rezultatele finale sunt urmatoarele:

Rezultate finale testare initiala 2018_2019

Detaliile suplimentare referitoare la data demarararii cursurilor, locatie, componenta grupelor si tematica activitatilor vor fi publicate in cel mai scurt timp pe site, în secțiunea dedicată fiecarei discipline.

În cadrul regulamentului de ordine interioara a CJEPH, articolul 53 face referire la statului elevului auditor. Cererile de elev auditor, semnate si aprobate de profesorii coordonatori. vor fi aduse si inregistrate la secretariatul Centrului de Excelenta, numai dupa ce vor fi disponibile legitimatiile de elev auditor.

Anuntul referitor la legitimatii va fi de asemenea postat pe site.

RETINETI: majoritatea cursurilor vor incepe pe 20 octombrie 2018. De aceea va rugam urmariti cu regularitate site-ul.

Aprobarile privitoare la elevii auditori vor fi facute doar in prima zi de curs, in ordinea punctajelor de la testarea initiala si nu mai mult de 25% din efectivul maxim au unei grupe, adica maxim 4 elevi auditori! 

SPOR LA INVĂȚAT!!

Dir. prof. Dana Lica

13.10.2018

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 13 OCTOMBRIE 2018

Rezultate Testare Initiala 2018-2019

Eventuale contestatii se pot depunde DOAR in format letric, in ziua de luni 15 octombrie 2018, intre orele 09.30-13.30, la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98, Ploiesti(CN I.L.Caragiale).

Rezultatele finale vor fi afisate miercuri, 17 octombrie 2018, dupa ora 20.00.

Urmariti site-ul cu regularitate pentru anunturile referitoare la debutul cursurilor. Unele cursuri vor incepe sambata 20 octombrie 2018.

10.10.2018

DETALII REFERITOARE LA TESTAREA INITIALA

În urma finalizării etapei de înscriere,  lista tuturor elevilor care au solicitat testarea initiala pentru anul scolar 2018_2019 este urmatoare: Cereri inregistrate pentru testarea initiala 2018_2019

In data de 13 octombrie 2018 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta, în următoarele centre de concurs:

  • Colegiul Național Nichita Stănescu, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Biologie (laboratorul de biologie)
  • Colegiul Spiru Haret, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Fizică și Astronomie
  • Colegiul Național Mihai Viteazul, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Logică
  • Colegiul Național Jean Monnet, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Chimie
  • Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Româna, Latina, Matematică, Istorie, Geografie, Informatică, Engleză, Franceză, Economie.

Proba dureaza 2 ore și se susține între 9.00 și 11.00.

Așezarea în săli la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești este urmatoarea:  Asezarea in sali CNILCaragiale

ATENȚIE

  • Nu se vor prezenta decat elevii care au depus cererea de testare a disciplinele si clasele la care au fost scoase locuri la concurs, in perioada permisa, si apar pe lista publicata pe site .
  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.15 – 8.45.
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(buletin sau certificat de nastere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei!

02.10.2018

ANUNT PRIVITOR LA TESTAREA INITIALA

In data de 13 octombrie 2018 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta, în următoarele centre de concurs:

Colegiul Național Nichita Stănescu, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Biologie (laboratorul de biologie)

Colegiul Spiru Haret, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Fizică și Astronomie

Colegiul Național Mihai Viteazul, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Logică

Colegiul Național Jean Monnet, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Chimie

Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Româna, Latina, Matematică, Istorie, Geografie, Informatică, Engleză, Franceză, Economie.

Proba dureaza 2 ore și se susține între 9.00 și 11.00.

Așezarea în săli la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești va fi comunicata la finalizarea etapei de inscriere

Detalii suplimentare vor fi publicate dupa afisarea listei cu elevii care au solicitat sustinerea testarii

26.09.2018

DISCIPLINELE UNDE VA FI ORGANIZATĂ ETAPĂ DE TESTARE INIȚIALĂ ȘI NUMĂRUL DE LOCURI DISPONIBILE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2018-2019

Pe data de 13 octombrie 2018, va fi organizată etapă de testare inițială pentru admiterea in Centrul Județean de Excelență.

Intre 26 septembrie – 08 octombrie 2018 se inregistreaza cererile elevilor care doresc inscrierea la testare.

Un elev nu se poate înscrie decât pentru testare decât la o singură disciplină, testarea realizându-se în aceleași timp pentru toate disciplinele.

Pentru inscrierea pentru testare elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești,  din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”). Pentru o mai bună procesare a solicitărilor, dacă cererea se va trimite prin e-mail, atunci mesajul va avea ca subiect disciplina si clasa la care se solicita testarea.

Exemplu: MATEMATICĂ CLS A V-A

Cerere-inscriere-testare-initiala-2018-2019

Cererile vor fi înregistrate NUMAI în perioada dedicată acestei etape. Va rugam sa o respectati! 

Detalii despre centrele de concurs vor fi publicate pe 10 octombrie 2018, împreună cu lista elevilor care au solicitat susținerea testării inițiale.

Locurile disponibile în funcție la fiecare disciplină sunt următoarele:

MatematicăClasa a V-a – 30 locuriClasa a IX-a 15 locuriLimba si literatura RomânăClasa a V-a – 30 locuriClasa a IX-a 8 locuriInformaticăClasa a V-a – 15 locuriClasa a IX-X – 10 locuriChimieClasa a VII-a  15 locuriClasa a VIII-a  2 locuriClasa a IX-a  9 locuriClasa a X-a  7 locuri FizicaClasa a VI-a  15 locuriClasa a IX-a  10 locuriAstronomieGimnaziu 10 locuriLimba LatinaLiceu 11 locuriBiologieClasa a VI-a  15 locuriClasa a VII-a  3 locuriClasa a VIII+ IX-a  6 locuriClasa a X-a  7 locuriClasele XI+XII  8 locuriGeografieClasa a VI-a – 11 locuri Limba EnglezaClasa a V-a – 15 locuriClasa a IX-a 8 locuriClasele XI-XII – 4 locuriIstorieClasa a VII-a – 7 locuriClasa a IX-a 8 locuriLimba FrancezaClasele VII+VIII-a : 11 locuriClasele IX+X : 8 locuriClasele XI+XII – 9 locuriLogicăLiceu 10 locuriEconomieLiceu 12 locuri 

24.09.2018 

LISTA ELEVILOR ADMISI FARA TESTARE, PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR 

Lista elevilor admisi fara testare initiala 2018-2019

Nu au fost admisi fara testare, elevii aflati inceput de ciclu gimnazial sau  in primul an de studiu al disciplinei respective(acestia pot fi selectati doar pe baza unui test cognitiv si a unui test psihologic, cf. metodologiei de functionare a Centrelor de Excelenta) sau cei care nu au indeplinit conditia de obtinere a unui PREMIU la olimpiadele scolare de specialitate sau de a fi participant la faza NATIONALA a unui concurs inscris in calendarele MECS, cu sau fara finantare, desfasurat in anul scolar 2017-2018, sau la olimpiadele scolare faza NATIONALA.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

Elevii care nu au fost admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere, în măsura în care vor exista locuri disponibile.

19.09.2018

ETAPA DE SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA în anul școlar 2018-2019

În perioada 20 septembrie – 05 octombrie 2018 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare – cerere selectie profesori 2018-2019

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 si 9 din cererea de selecție. Restul documentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selecția profesorilor se va face în perioada 08 octombrie – 16 octombrie 2018.

12.09.2018 

GALA EXCELENȚEI 2018 si LISTA PREMIILOR EXCELENȚEI 2018 

În urma finalizării etapelor de evaluare a aplicațiilor pentru recompense 2018, lista elevilor premianți este următoarea:

Lista Premiilor Excelentei 2018

Pentru premierea acestor elevi, Centrul Județean de Excelență Prahova – Ploiești, organizează în data de 28 septembrie 2018, ora 16.00, la Filarmonica “Paul Constantinescu”- Ploiești, Gala Excelenței 2018.

Evenimentul își propune să fie atât un prilej sărbătoare, de recunoaștere a performanțelor notabile ale elevilor membri ai Centrului de Excelență Prahova – Ploiești, cât și de încurajare și de susținere a excelenței în educație.

Cu această ocazie, elevii sunt rugați să aducă, în format letric, formularul de premii completat, însoțit de actele solicitate (extras cont și copie a cărții de identitate a titularului de cont). Nu vor fi acceptate acte transmise prin e-mail.

În situația în care actele solicitate nu vor fi aduse la Gala Excelenței, ele vor putea fi depuse la secretariatul Centrului, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești) până pe 05 octombrie 2018.

Elevii vor putea veni însoțiți de părinți în limita locurilor disponibile din sală.

Formular-date-premiu-2018

Program de lucru cu publicul secretariat: Luni – Vineri 9.00 – 15.00;

10.09.2018

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA ȘI ÎNSCRIEREA  LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2018-2019

 CALENDARUL ACȚIUNII

 Etapa I – Reînscrierea

  • Pana la 16 septembrie 2018– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluarii finale (poate fi realizată și prin e-mail  excelentaph@gmail.com). Pentru verificarea situațiilor cererilor de reînscriere transmise la finalul anului școlar 2017-2018 se poate consulta lista: Situatia elevilor reinscrisi la 1.09.2018 . Pentru o mai bună procesare a solicitărilor, dacă cererea se va trimite prin e-mail, atunci mesajul va avea ca subiect disciplina si grupa la care se solicită reînscrierea. Exemplu: MATEMATICĂ GRUPA VI.1

 Etapa II – Admiterea fără testare

  • 11 – 21 septembrie 2018 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor
  • 24– 28 septembrie 2018 – publicarea listei elevilor admiși fără testare

 Etapa III – Admiterea prin testare

  • 24– 28 septembrie 2018 – publicarea locurilor disponibile pentru admitere prin testare
  • Până pe 8 octombrie – Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare (poate fi realizată și prin e-mail)
  • 9 octombrie 2018 – Publicarea listei elevilor care au solicitat admitere prin testare
  • Până pe 8 octombrie – Publicarea datei susținerii evaluării inițiale

DETALII SUPLIMENTARE

  1. REINSCRIEREA

Elevilor participanți la cursuri în anul 2017-2018 și declarați admiși în urma evaluării finale, li se solicită, în regim de urgență, reînscrierea la cursurile din anul școlar 2018-2019, dacă cererea nu a fost predată profesorului coordonator(la momentul evaluării finale). Cererile se mai pot depune până în ziua de 16 septembrie 2018 la secretariatul CJEPH, din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”), sau transmise pe e-mail, până la aceeași dată: excelentaph@gmail.com

Pentru o mai bună procesare a solicitărilor, dacă cererea se va trimite prin e-mail, atunci mesajul va avea ca subiect disciplina si grupa la care se solicită reînscrierea.

Exemplu: MATEMATICĂ GRUPA VI.1

cerere-reinscriere-2018-2019

Pentru verificarea situațiilor cererilor de reînscriere transmise la finalul anului școlar 2017-2018 se poate consulta lista: Situatia elevilor reinscrisi la 1.09.2018

 2 . ADMITEREA FARA TESTARE

În perioada 11 – 21 septembrie 2018,  elevii care doresc înscrierea fără testare, pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2017-2018), vor depune:

cerere-inscriere-fara-testare-2018-2019

Cererea va fi insoţită de copii ale diplomelor obţinute, vizate „conform cu originalul” de către conducerea şcolii de proveniență. Acestea se depun in format letric la secretariatul CJEPH.

Înscrierea nu se poate face decât în cadrul aceleiași discipline la care s-au obținut performanțele respective.

Elevii aflați la debutul ciclului gimnazial sau liceal (claselor a V-a, a IX-a sau in prinul an de studiu al disciplinei respective) nu pot fi admiși fără testare. Conform metodologiei de funcționare a Centrelor de Excelență, aceștia vor fi selectați pe baza unui test cognitiv și a unui test psihologic, adică în etapa destinată testării inițiale.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

Elevii care nu vor fi admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

  1. ADMITEREA PRIN TESTARE

Elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești,  din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”).

Pentru o mai bună procesare a solicitărilor, dacă cererea se va trimite prin e-mail, atunci mesajul va avea ca subiect disciplina si clasa la care se solicita testarea.

Exemplu: MATEMATICĂ CLS A V-A

Cerere-inscriere-testare-initiala-2018-2019

Cererile vor fi înregistrate NUMAI în perioada dedicată acestei etape.

Un elev nu se poate înscrie pentru testare decât la o singură disciplină, examinarea realizându-se pentru toate disciplinele în aceleași timp.

Noutăți An Școlar 2017-2018

16.07.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2018

În urma analizei contestațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista finală cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Punctaje finale aplicatii recompense iulie 2018

Completarea ulterioară a dosarelor de catre elevii participanti la fazele nationale sau internationale a concursurilor/olimpiadelor desfășurate pe timpul verii se va face în perioada 3-7 septembrie 2018.

12.07.2018

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2018 

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Punctaje initiale aplicatii recompense 2018 

Vineri 13.07.2016, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații DOAR la secretariatul unității, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti).

  • Nu vor fi acceptate contestatiile care fac referire competitiile care apar în calendarele activitatilor educative CAEN si CAERI 20178 sau în calendarele activitatilor educative ale inspectoaretelor judetene CAEJ 2018.
  • Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată la metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2017-2018.
  • Dacă un elev a depus aplicații pentru două discipline, a fost publicat punctajul maxim al uneia dintre ele

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare acreditate de MEN, care au fost luate in considerate, sunt concursurile acreditate de MEN, prin ordin de ministru nr.3076/17.01.2018, specificate și în art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH :

Afisarea rezultatelor finale(după contestații) se va face pana pe 17 iulie 2018.

Completarea ulterioară a dosarelor de catre elevii participanti la fazele nationale sau internationale a concursurilor/olimpiadelor desfășurate pe timpul verii se va face în perioada 3-7 septembrie 2018.

21.06.2018

ANUNȚ PROGRAM SECRETARIAT

Pe 25, 27 și 28 iunie, din cauza examenului de bacalaureat, depunerea dosarelor pentru recompense se va face în intervalul orar 14.00-18.00

04.06.2018

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE 2018

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2017-2018.

Vă rugăm, respectați perioada de înscriere a dosarelor: 11-29 iunie 2018. Dosarele se aduc in format letric la secretariatul CJEPH, str. Ghe. Doja,nr. 98, Ploiești (C.N. “I.L.Caragiale”, et. 1) .

DEPUNEREA DOSARELOR

Se completează formularele de înscriere tipizate şi se depun împreună cu documentele solicitate in metodologie, la Secretariatul Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti), între orele 09.00 – 14.00.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

  • 11 – 29 IUNIE 2018 – Depunerea dosarelor de către elevii solicitanți.
  • 12 IULIE 2018 – Afișarea punctajelor inițiale pe site
  • 13 IULIE 2018 – Depunerea contestațiilor
  • 17 IULIE 2018 – Afișarea punctajelor finale ale dosarelor candidaților (fără rezultatele obținute pe timpul vacanței de vară)
  • 3 – 7 SEPTEMBRIE 2018 – Completarea dosarelor de către elevii participanți la fazele naționale sau internaționale a concursurilor/olimpiadelor desfășurate pe timpul vacanței de vară
  • 14 SEPTEMBRIE 2018 – Afișarea punctajelor finale ale dosarelor candidaților și a recompenselor obținute

Criterii recompense 2018 si grila de punctare a rezultatelor in an scolar 2017 -2018

Formular inscriere Recompense 2018

Conform procedurii de selecție, lista concursurilor școlare luate în considerare la punctarea portofoliilor elevilor, sunt concursurile acreditate de MEN, prin ordin de ministru nr.3076/17.01.2018, specificate și în art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH este următoarea:

Nu sunt luate în considerare activități, concursuri, festivaluri, simpozioane etc., cuprinse în calendarele proiectelor naționale, regionale sau județene CAEN, CAER, CAEJ.

24.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE LB. FRANCEZA CLASELE  A  IX-X DIN DATA DE 26.05.2018

Evaluarea finală se va susține pe 26 mai 2018 ora 9.00

22.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE LB. ROMÂNĂ CLASELE  A  VI.1-VI.2 DIN DATA DE 26.05.2018

Evaluarea finală se va susține pe 26 mai 2018, ora 8:30.
In aceeasi zi, dupa evaluarea finala(10:00- 14:00) , se va recupera cursul din 24 martie.

16.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE LB. ROMÂNĂ CLASELE  A  V.1-V.2 SI GRUPA X-XI-XII – DIN DATA DE 26.05.2018

Evaluarea finală se va susține pe 26 mai 2018 ora 9.00

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE ENGLEZA CLASELE  A  XI-XII – DIN DATA DE 19.05.2018

Evaluarea finală se va susține pe 19 mai 2018 ora 9.00

11.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILE DE EXCELENȚĂ ENGELZĂ V-VI DIN DATA DE 12.05.2018 

Sâmbătă 12.05.2018 se va sustine evaluarea finală la lb.engleză la clasele a 5 a si a 6 a, la Colegiul Național Nichita Stănescu, la ora 9.00

03.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILE DE EXCELENȚĂ DIN DATA DE 05.05.2018 

Cursurile de excelență desfășurate în data de 05.05.2018, se suspendă din cauza recuperării orelor din 30 aprilie 2018.

02.05.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE BIOLOGIE CLASELE  A VII – DIN DATA DE 05.05.2018

Testarea finală și predarea portofoliilor se amână din data de 5 mai 2018 în data de 12 mai 2018.

24.04.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE FRANCEZA CLASELE XI-XII – DIN DATA DE 28.04.2018

Sambata 28 aprilie 2018, nu se sustin cursuri la grupa de franceza, clasele XI-XII

24.04.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSUL DE MATEMATICA DIN DATA DE 28.04.2018

Sambata 28 aprilie 2018, nu se sustin cursuri la disciplina matematica.

19.04.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILUI DE CHIMIE GRUPA A VII-A DIN DATA DE 21.04.2018

Din cauza suprapunerii cu etapa pe localitate a concursului  de chimie “Raluca Ripan”, cursul de excelenta din 21.04.2018 se repogrameaza pe 19 mai 2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILUI DE GEOGRAFIE GRUPA VI-VII DIN DATA DE 21.04.2018

Grupa de geografie cls. VI-VII nu va face cursul de excelenta sambata 21.04.2018, deoarece are loc etapa judeteana a concursului interjudetean ”Terra de la poveste la realitate”-elevii si profesorii lectori sunt implicati in concurs!

14.04.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILUI DE ENGLEZA GRUPA VII-VIII DIN DATA DE 14.04.2018

Din cauza suprapunerii cu Olimpiada judeteana de limba engleza, grupa de engleza VII-VIII va sustine cursul din 14.04.2018 de la ora 13.00

11.04.2018

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILUI DE GEOGRAFIE GRUPA VI-VII DIN DATA DE 14.04.2018

Din cauza amânării concursului TERRA, grupa de geografie VI-VII cursul din 14.04.2018 nu se va sustine

23.03.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA OREI DE ÎNCEPUT A CURSURILUI DE ISTORIE GRUPA XI-XII DIN DATA DE 24.03.2018

Sambata 24 martie 2018, grupa de istorie XI-XII va începe cursul începând cu ora 10.30 la Colegiul “Ion Luca Caragiale” Ploiesti

ANUNȚ REFERITOR LA  CURSURILUI DE GEOGRAFIE GRUPA VI-VII DIN DATA DE 24.03.2018

Din cauza amânării concursului TERRA, grupa de geografie VI-VII va susține cursul de excelență în data de 24.03.2018

20.03.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIEI DE DESFASURARE A CURSURILOR DE MATEMATICA DIN DATA DE 24.03.2018 

Sambata 24 martie 2018 in Colegiul “Ion Luca Caragiale” Ploiesti va avea loc olimpiada de lb. romana – faza judeteana. Din aceasta cauza cursurile de excelență la disciplina matematica se vor desfasura la C.N.”Nichita Stanescu” Ploiesti.

16.03.2018

ANUNT REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ GEOGRAFIE CLASA A IX+X+XI-A

Sedinta din 17 martie se va sutine pe data de 24 martie, elevii avand astfel 6 ore de curs, in intervalul orar 9.00-15.00, respectand tematica propusa.

13.03.2018

ANUNT REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ ENGLEZA CLASA A IX+X-A

Sedinta din 24 martie se va sutine pe data de 17 martie, elevii avand astfel 6 ore de curs, in intervalul orar 8.00-14.00, respectand tematica propusa.

ANUNT REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ CHIMIE CLASA A VIII-A

Sedintele din 10 si 17 martie 2018 se vor reprograma in 14 si 21 aprilie 2018 .

02.03.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCATIILOR DE DESFASURARE A CURSURILOR DE FIZICA DIN DATA DE 10.03.2018 – C.SPIRU HARET

Sambata 10 martie 2018 in Colegiul “Spiru Haret” Ploiesti va avea loc olimpiada de matematica-faza judeteana. Din aceasta cauza cursurile de fizica se vor desfasura astfel: clasa a X-a la C.N.”Mihai Viteazul” Ploiesti, iar clasa a XI-a la C.N.” Jean Monnet” Ploiesti.

02.03.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ GEOGRAFIE DIN DATA DE 03.03.2018 – C.N.I.L.CARAGIALE

Din cauza suprapunerii cu olimpiada județeană de geografie, cursul de excelenţă al grupelor de geografie clasele VIII, IX, X, XI, XII, din data de 03.03.2018, se va susţine în data de 10 martie 2018.

02.03.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA SALILOR DE DESFASURARE A CURSURILOR DIN DATA DE 03.03.2018 – C.N.I.L.CARAGIALE

Grupele V.1 și V. 2 – Limba și literarura română își vor desfășura activitățile în sala C1 -Parter(lângă contabilitate)

Grupele VI.1 și VI. 2 – Limba și literarura română își vor desfășura activitățile în sala Demisol 1

Grupele VII.1 și VII. 2 – Limba și literarura română își vor desfășura activitățile în sala Demisol 3

Grupa istorie VII si VIII își  își vor desfășura activitățile în laboratorul de informatică nr 3 etaj 2

24.02.2018

APEL UMANITAR

Dragi noștrii colegi, părinți și elevi, Vlăduț Constantinescu, elev la grupa de excelență Fizică – clasa a IX-a, trece printr-o grea suferință. Mama lui, colega nostră, profesoară de fizică la Centrul de Excelență Prahova îi este alături în Istanbul unde a fost diagnosticat cu o boală extrem de gravă .
Să încercăm împreună să le alinăm cât de puțin suferința! Stă în puterea nostră să îi ajutăm să treacă mai ușor peste problemele financiare.

Încredere, Vlăduț!!

Donațiile se pot face în contul:

RO40BTRL03001201H47123XX
Titular Constantinescu Dana Cristina

22.02.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ MATEMATICĂ GRUPA 6.2

Din cauza suprapunerii cu olimpiada județeană de fizică, cursul de excelenţă al grupei VI.2, din data de 24.02.2018, se va susţine începând cu ora 12.30

19.02.2018

A DOUA EDIŢIE A CONCURSULUI DE PROGRAMARE “infO(1) CUP SE VA DESFĂŞURA PE 3-4 MARTIE 2018

Centrul Județean de Excelență Prahova lansează a doua ediție a concursului “infO(1) CUP”!!

Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrele Județene de Excelență din Olt, Neamț, Sălaj, Satu Mare, Iasi, Brașov, Bistrița Năsăud, Timișoara şi Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești.

Concursul constă în două runde:
– Runda Națională se va desfășura pe 3 martie 2018 și este adresată elevilor școlarizați în Centrele Județene de Excelență din Romania;
– Runda Internațională se va desfășura pe 4 martie 2018 și beneficiază de participarea unor echipe reprezentative din mai multe țări.

Concursul va avea disponibilă și o variantă online mirror. Inregistrarea pentru aceasta runda va fi disponibilă pe site-ul concursului.

Comisia științifică și comisia tehnică este formată din elevi olimpici medaliați la Olimpiada Națională și Internațională de Informatică și absolvenți ai unor prestigioase universități din lume.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul competiției www.info1cup.com

Mulțumim sponsorilor noștri, tuturor celor care ne-au stat alături și dorim succes participanților!

19.02.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENŢĂ LATINĂ

Din cauza suprapunerii cu olimpiada județeană de latină, cursul de excelenţă din data de 17.03.2018 se va susţine în data de 3.03.2018

11.02.2018

ANUNȚ REFERITOR LA ETAPA DE REÎNSCRIERE LA CURSURILE CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA  PENTRU ANUL ȘCOLAR 2018-2019

Deoarece în luna martie 2018, unele discipline vor avea evalarea finală, facem precizări referitoare la reînscrierea elevilor la cursurile de excelență.

Etapa de reînscriere la cursurile Centrului Județean de Excelență pentru anul școlar 2018-2019 se va realiza la finalul activităților școlar 2017-2018. Mai precis:

  1. Se va completa cererea de reînscriere: cerere reinscriere 2018_2019
  2. Elevul va preda cererea de reînscriere profesorul coordonator al grupei din care face parte, în ziua evaluării finale.
  3. Cererea este atașată de profesorul coordonator la dosarul grupei
  4. Cererea va fi aprobată doar dacă elevul a fost declarat admis în urma evaluării finale.

Cererile de reînscriere pot fi preluate și de la secretariatul Centrului de Excelență.

06.02.2018

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA FIZICA-CLASA a VI-a

Din cauza desfasurarii Concursului PHI, sedinta de fizica din data de 20 ianuarie 2018 de la clasa a-VI -a  se va reprograma in data de 10 februarie 2018 in aceeasi locatie.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATELOR DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA CHIMIE-GRUPA VII

Din cauza suprapunerii cu olimpiada județeană de chimie vor surveni urmatoarele modificari:

  • Sedinta din 17 martie 2018 va fi susținută pe 17 februarie 2018.
  • Sedinta din 5 mai 2018 va fi sustinuta pe 31 martie 2018

Sedintele programate, din greseala, in zile de vineri se vor sustine sambata, dupa cum urmeaza: Sedintele din 23.02.2018, 2.03.2018, 9.03.2018 si 23.03.2018 se vor sustine in 24.02.2018, 3.03.2018, 10.03.2018 si 24.03.2018

03.02.2018 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATELOR DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA CHIMIE-GRUPA X

Din cauza suprapunerii cu olimpiada județeană de chimie, ședinta din 17 martie 2018 va fi susținută pe 3 martie 2018.

25.01.2018 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA FIZICA-GRUPA XI-XII

Sedinta din data de 27.01.2018, fizica, grupa XI-XII, cu tema : “ACUSTICA. STUDIUL INTERFERENTEI UNDELUOR MECANICE IN COARDE SI TUBURI SONORE” s-a reprogramat pentru data de 08.02.2018, in aceeasi locatie.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA FIZICA-CLASA a VII-a

Din cauza olimpiadelor, cursul de excelenta la fizica-clasa a VII-a, programat in data de 27.01.2018, se reprogrameaza pentru data de 8 februarie 2018.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE EXCELENTA CHIMIE-CLASA a VIII-a

Din cauza olimpiadelor, cursul de excelenta la chimie-clasa a VIII-a, programat in data de 27.01.2018, se reprogrameaza pentru data de  9 februarie 2018.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATELOR DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR DE EXCELENTA ISTORIE-GRUPA XI-XII

Din cauza suprapunerilor cu fazele olimpiadei de istorie, cursurile grupei XI_XII se vor sustine dupa urmatorul program:

1. Relații internaționale în sec. XX. ”Războiul Rece”   27.01.2018

2. România în Tratatul de la Varșovia și în CAER.       24.02.2017

3. Sistemul electoral din România între 1918-1938.    3.03.2018

4. România de la stat totalitar la stat de drept.             10.03.2018

5. Evaluare finala                                                                24.03.2018

24.01.2018 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATELOR DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR DE LIMBA ROMANA 

În zilele de 27 ianuarie 2018, 17 martie 2018 și 24 martie 2018 au loc etapele județene ale olimpiadelor disciplinei Limba și literatura română (Lingvistica, OLLR și OLAV), unde participa majoritatea elevilor care frecventeză cursurile de excelență. În aceste zile, nu se vor desfășura cursuri.

Cursurile se vor reprograma pentru datele de 3 martie și 19 mai, urmâd ca evaluarea să aiba loc pe 2 iunie sau mai devreme, caz în care se va anunța prin intermediul site-ului.

17.01.2018 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A OLIMPIADEI JUDETENE DE ASTRONOMIE

1. Olimpiada judeteana de astronomie si astrofizica va avea loc sambata 27 ianuarie , la Colegiul National “Nicolae Iorga”  din Valenii de Munte. Elevii vor fi prezenti la 9.30  si vor avea pentru concurs buletin sau copie de pe certificatul de nastere, trusa de geometrie si instrumente de scris. Proba dureaza 3 ore de la 10.00 la 13.00.

2. Cursurile de astronomie si astrofizica programate pe 20 ianuarie se vor desfasura conform planificarii.

15.01.2018 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCULUI DE DESFĂȘURARE A CURSURILOR DE LIMBA ROMANA (gimnaziu) SI LIMBA LATINA 20.01.2018

Din cauza olimpiadelor de matematica si engleza, cursurile din 20 ianuarie 2018, din Colegiul Ion Luca Caragiale Ploiesti se vor sustine la Scoala Gimnaziala “Sfantul Vasile” Ploiesti, in acelasi interval orar.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE GEOGRAFIE GRUPA IX-X-XI DIN 20.01.2018

Din cazua olimpiadelor de limba engleza, cursul din 20 ianuarie 2018 nu se va sustine, fiind reprogramat pe 27 ianuarie 2018.

Cursul din 27 ianuarie 2018 va incepe la ora 9 si va dura 6 ore cu prof. lector Frunza Catalin

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE ENGLEZA GRUPA IX-X DIN 20.01.2018

Din cazua olimpiadelor de limba engleza, cursul din 20 ianuarie 2018 nu se va sustine, fiind reprogramat pe 27 ianuarie 2018.

Cursul din 27 ianuarie 2018 va incepe la ora 8 si va dura 6 ore: 3 ore cu prof. lector Pana Vasilica si 3 cuprof. lector Dorobantu Andreea, urmarind temele din programa.

09.12.2017

RIDICAREA  LEGITIMAȚIILOR  DE  ELEV – CJEPH

Legitimațiile de elev al CJEPH se pot ridica de la secretariat. Pentru eficientizarea distribuirii, pentru fiecare grupă își va desemna un reprezentat care va prelua toate legitimațiile grupei respective și le va distribui la ședința imediat următoare.

Legitimațiile de elev auditor se pot ridica numai în baza cererii aprobate de profesorul coordonator al grupei și de directorul CJEPH.

Program lucru cu publicul secretariat:  Marti – Vineri 9.00 – 15.00; Sâmbată 8.30 – 12.30

06.12.2017 

ANUNȚ PRIVITOR LA CURSURILE DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA 9-16 DECEMBRIE 2017

Sambata, 9 decembrie 2017, are loc etapa locala a Olimpiadei ,,Lectura ca abilitate de viata”.

Sambata, 16 decembrie 2017, are loc etapa locala a Olimpiadei de limba, comunicare si literatura romana.

Conform planificarii, nu se fac cursuri in cadrul Centrului Judetean de Excelenta, la disciplina limba si literatura romana, cursantii trebuind sa participe la aceste olimpiade.

Profesorii responsabilii de grupe vor comunica lectorilor si cursantilor modul de desfasurare a cursurilor din ianuarie, avand in vedere ca, in data de 27 ianuarie 2018, are loc etapa judeteana a Olimpiadei de Lingvistica.

29.11.2017 

Sâmbătă 2 decembrie 2017 nu se țin cursuri de excelență la nicio disciplină

20.11.2017 

ANUNȚ PRIVITOR LA PREMIILE EXCELENȚEI 2017

Pentru rezultatele din anul școlar 2016_2017, vor fi premiați un număr de 263 de elevi care au obținut premii la concursurile și olimpiadele școlare recunoscute de MEN, la disciplinele pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului Județean de Excelență Prahova.

Lista finala a punctajelelor aplicatiilor pentru Premiile Excelentei 2017

Numărul premiilor acordate și cuantumul acestora este următorul:

  • 67 premii Categoria I – 1025 lei, pentru un punctaj de minim 35 puncte (inclusiv)
  • 54 premii Categoria II – 625 lei, pentru un punctaj cuprins între 20 și 30 de puncte (inclusiv)
  • 62 premii Categoria III – 425 lei pentru un punctaj cuprins între 10 și 15 de puncte (inclusiv)
  • 80 premii Categoria IV – 225 lei, pentru un punctaj  de 5 puncte

Pentru aceasta elevii premiati vor depune, în format letric,  la secretariatul Centrului, str. Gheorghe Doja, nr 98 (C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești) formularul de premii completat, însoțit de actele solocitate (extras cont si copie carte identitate titular cont). Nu vor fi acceptate acte transmise prin e-mail.

Formular-date-premiu-2017

Data limita de depunere este 30 noiembrie 2017!

Program lucru cu publicul secretariat:  Luni – Joi 9.00 – 15.00; Sâmbată 9.30 – 13.30

Premiile vor fi transferate până pe 29 decembrie 2017.

14.11.2017 

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE FRANCEZA GRUPA IX-X DIN 18.11.2017

Din cauza programării concursului “Lire en fete”, organizat de Alianta Franceza, Ploiesti, pe data de  18.11.2017, cursul de franceza, grupa IX-X se muta pe 2 decembrie 2017.

07.11.2017

ANUNȚ ÎN LEGĂTURĂ CU COMPLETAREA DOSARELOR PENTRU OBȚINEREA PREMIILOR EXCELENȚEI 2017

În perioada 8-17 noiembrie 2017 elevii participanți, la olimpiadele/concursurile scolare recunoscute de MEN (fazele nationale/internationale),  aferente anului școlar 2016-2017, desfășurate în perioada iunie- noiembrie 2017, isi vor completa aplicatia depusa in luna iunie. Pentru aceasta vor aduce la secretariatul Centrului de Excelență, diplomele/certificatele obtinute, vizate conform cu originalul de către unitatea de învățământ de provenientă a elevului.

NU ESTE NECESARA O NOUA APLICATIE PENTRU PREMII, ci doar se completeaza dosarele celor care au mai avut competitii pe perioada verii!

Program de lucru cu publicul:

  • Luni- Joi intre orele 10.00-14.00.
  • Vineri 9.00-12.00

03.11.2017

ANUNT PRIVIND OCUPAREA POSTULUI VACANT DE SECRETAR

REZULTATE FINALE concurs secretar

02.11.2017

ANUNT PRIVIND OCUPAREA POSTULUI VACANT DE SECRETAR

REZULTATE PROBA INTERVIU secretar

Eventualele contestații se depun la secretariatul Centrul Județean de Excelență Prahova”, municipiul Ploiești vineri 03.11.2017 în intervalul orar 0830-1500.

31.10.2017

ANUNT PRIVIND OCUPAREA POSTULUI VACANT DE SECRETAR

Rezultate finale proba scrisa si proba practica secretar

30.10.2017

ANUNT PRIVIND OCUPAREA POSTURILOR VACANTE SECRETAR SI 0.5 NORMA INGINER SISTEM

26.10.2017

ANUNT PRIVIND REPARTIZAREA PE SALI IN UNITATILE DE INVATAMANT – PUNCTE DE LUCRU

Repartizarea pe săli in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNILC 2017 2018

Repartizarea pe săli in C.N. Mihai Viteazul Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNMV 2017 2018

Repartizarea pe săli in C.N. J. Monnet Ploiesti: Repartizarea Grupelor Jean Monnet 2017 2018

Repartizarea pe săli in C.N. Al.I.Cuza Ploiesti: Repartizarea Grupelor CJEPH C N AICuza 2017-2018

Repartizarea pe săli in C.N. N. Stanescu Ploiesti: Repartizarea-Grupelor-CN-STANESCU-2017-2018

Centralizator grupe excelență 2017_2018, locatii si coordonatori: Centralizator Grupe coordonator ore locatii CJEPH 2017-2018

ANUNT PRIVIND DEBUTUL CURSURILOR

In data de  28 octombrie 2017  vor debuta toate cursurile, cu exceptia celor de Limba Engleza. Acestea din urma vor debuta pe 4 noiembrie 2017.

De asemenea cursul unor grupe de  informatica vor incepe dupa cum urmează:

CNMV3 – 1 noiembrie 2017 ora 15.00

CNMV2 – 30 octombrie 2017 ora 15.00

CNILC1 – 2 noiembrie 2017 ora 15.30

Ora de inceput a cursurilor este 9.00. Singura exceptie sunt cursurile de informatica, acestea incepand de la ora 8.00.

Pe site la fiecare disciplina se vor posta detalii referitoare la componenta grupelor, coordonatori, programul de desfasurare al cursurilor, locatii de desfasurare si tematica.

25.10.2017

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE ELEVI

In urma finalizării etapei de contestații si tinand cont de precizarea din regulamentul de functionare al Centrelor Judetene de Excelenta, OMEN 5577/02.11.2011, referitoare la obtinerea unui punctaj minim de 60% din punctajul total al lucrarii, rezultatele finale sunt urmatoarele:

Lista Rezultate finale testare initiala 21 octombrie 2017

Detaliile suplimentare referitoare la data demarararii cursurilor, locatie, componenta grupelor si tematica activitatilor vor fi publicate in cel mai scurt timp pe pagina fiecarei discipline.

În cadrul regulamentului de ordine interioara a CJEPH, articolul 53 face referire la statului elevului auditor. Cererile de elev auditor, semnate si aprobate de profesorii coordonatori. vor fi aduse si inregistrate la secretariatul Centrului de Excelenta, numai dupa ce vor fi disponibile legitimatiile de elev auditor.

Anuntul referitor la legitimatii va fi de asemnea postat pe site.

RETINETI: majoritatea cursurilor vor incepe pe 28 octombrie 2017. De aceea va rugam urmariti cu regularitate site-ul.

Aprobarile privitoare la elevii auditori vor fi facute doar in prima zi de curs, in ordinea punctajelor de la testarea initiala si nu mai mult de 25% din efectivul maxim au unei grupe, adica maxim 4 elevi auditori! Grupele cu efectiv mai mare de 15 elevi nu vor avea dreptul la auditori! 

SPOR LA INVĂȚAT!!

Dir. prof. Dana Lica

23.10.2017

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE DOSARE PENTRU OCUPARE POSTURI VACANTE

In data de 23.10.2017 s-au întrunit comisiile de concurs, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale,

Secretar – Centrul Județean de Excelență Prahova -Municipiul Ploiești- unitate de învăţământ – studii superioare 1 post

Si

Inginer sistem – Centrul Județean de Excelență Prahova -Municipiul Ploiești- unitate de învăţământ – studii superioare 0,5 post

Rezultatele sunt următoarele: Rezultate selectie dosare

Eventualele contestații se depun pe 24.10.2017, între orele 8.30-12.00 la sediu secretariatului CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98, Ploiesti(CN I.L.Caragiale).

21.10.2017

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 21 OCTOMBRIE 2017

Lista rezultate testare initiala 2017

Eventuale contestatii se pot depunde DOAR in format letric, in ziua de luni 23 octombrie 2017, intre orele 09.30-13.30, la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98, Ploiesti(CN I.L.Caragiale).

Rezultatele finale vor fi afisate miercuri, 25 octombrie 2017, dupa ora 20.00.

Urmariti site-ul cu regularitate pentru anunturile referitoare la debutul cursurilor. Unele cursuri vor incepe sambata 28 octombrie 2017.

19.10.2017

ANUNT PRIVITOR LA TESTAREA INITIALA

Așezarea în săli la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești este urmatoarea: planificare CNILC 

ATENȚIE

  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.15 – 8.45.
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(buletin sau certificat de nastere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii NU vor fi primiți în sală după începerea probei!

19.10.2017 

ACTUALIZARAREA LISTEI ELEVILOR ADMISI FARA TESTARE PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR 

In urma reverificărilor efectuate asupra aplicațiilor elevilor admiși fără testare, s-a constatat existența unor erori.  În urma acestor reverificări, elevii:

  •  Paun Laura Stefania – Scoala Gimnaziala “I. Grigorescu”, Ploiesti – clasa a VII -a, Biologie
  •  Apetroaie Sanziana- Colegiul National “Mihai Viteazul”, Ploiesti- clasa a VI -a, Matematică

au fost declarati NEADMISI in etapa “admitere fara testare”.

15.10.2017

ANUNT PRIVITOR LA TESTAREA INITIALA

În urma finalizării etapei de înscriere,  lista tuturor elevilor care au solicitat testarea initiala pentru anul scolar 2017_2018 este urmatoare: CERERI INREGISTRATE 2017_2018

NU SE VOR PREZENTA DECAT ELEVII CARE SUSTIN TESTARE LA DISCIPLINELE SI CLASELE LA CARE AU FOST SCOASE LOCURI LA CONCURS

In data de 21 octombrie 2017 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta, în următoarele centre de concurs:

Colegiul Național Nichita Stănescu, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Biologie (laboratorul de biologie)

Colegiul Spiru Haret, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Fizică și Astronomie

Colegiul Național Mihai Viteazul, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Logică

Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Româna, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Informatică, Engleză, Franceză, Economie.

Proba dureaza 2 ore și se susține între 9.00 și 11.00.

Așezarea în săli la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești va f i comunicata zilele urmatoare

NU SE VOR PREZENTA DECAT ELEVII CARE AU DEPUS CEREREA DE TESTARE IN PERIOADA PERMISA, APAR PE LISTA PUBLICATA PE SITE .

ATENȚIE

  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.15 – 8.45.
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(buletin sau certificat de nastere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei!

06.10.2017

ANUNT CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTURI CONTRACTUALE VACANTE

Centrul Județean de Excelență Prahova- Ploiești organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a posturilor vacante – funcții contractuale de execuție:

  • 0,5 normă inginer de sistem.
  • 1 normă secretar

Data, ora şi locul de desfăşurare a concursului:

  • Depunere dosare 9 octombrie – 20 octombrie 2017, orele 9.00 – 15.00 la secretariatul instituției – strada Gheorghe Doja nr. 98 (în clădirea Colegiului Național I.L.Caragiale);
  • Proba scrisă: data de 30 octombrie, ora 09.00, la sediul institutiei.
  • Proba practică: data de 30 octombrie, ora 11.00, la sediul institutiei.
  • Proba de interviu: data de 2 noiembrie ora 10.00, la sediul institutiei.

Detalii suplimentare, bibliografie, fise post, calendar al concursului: ANUNT posturi vacante- bibliografie-calendar concurs- fise post

28.09.2017

DISCIPLINELE UNDE VA FI ORGANIZATĂ ETAPĂ DE TESTARE INIȚIALĂ ȘI NUMĂRUL DE LOCURI DISPONIBILE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018

Pe data de 21 octombrie 2017, va fi organizată etapă de testare inițială pentru admiterea in Centrul Județean de Excelență.

Intre 29 septembrie – 13 octombrie 2017 se inregistreaza cererile elevilor care doresc inscrierea la testare.

Un elev nu se poate înscrie decât pentru testare decât la o singură disciplină, testarea realizându-se în aceleași timp pentru toate disciplinele.

Pentru inscrierea pentru testare elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești,  din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”).

Cerere inscriere testare initiala 2017-2018.

Cererile vor fi înregistrate numai în perioada dedicată acestei etape. Va rugam sa o respectati! 

Detalii despre centrele de concurs vor fi publicate pe 16 octombrie 2017, împreună cu lista elevilor care au solicitat susținerea testării inițiale.

Locurile disponibile în funcție la fiecare disciplină sunt următoarele:

 Matematica

  1. Clasa a V-a: 30 locuri
  2. Clasa a IX-a: 5 locuri
  3. Clasa a X-a: 10 locuri

 Limba Romana

  1. Clasa  a V-a:  30 locuri
  2. Clasa a IX-a:  10 locuri 

Limba Latina

  1. Liceu 15 locuri

Informatica

  1. Clasa a V-a 15 locuri
  2. Clasa a IX-a 15 locuri

Chimie

  1. Clasa a VII-a:  15 locuri
  2. Clasa a IX-a:  13 locuri

Fizica

  1. Clasa a VI-a: 15 locuri
  2. Cls IX-a 5: locuri

Astronomie

  1. Gimnaziu: 10 locuri
  2. Liceu: 8  locuri

Biologie

  1. Clasa a VI-a: 15 locuri
  2. Clasa a VII-a:  4 locuri
  3. Clasa a IX-a: 10 locuri
  4. Clasa a X-a: 11 locuri
  5. Clasa a XI-a: 7 locuri

Limba Engleza

  1. Clasa a V-a: 15 locuri
  2. Clasele IX_X: 8 locuri
  3. Clasele XI_XII: 11 locuri

Limba Franceza

  1. Clasele VII_VIII: 10 locuri
  2. Clasele IX_X: 10 locuri
  3. Clasele XI_XII: 10 locuri

Istorie

  1. Clasa a VII_VIII-a: 6 locuri
  2. Clasa IX: 9 locuri
  3. Clasa a X-a: 8 locuri
  4. Clasele XI_XII: 3 locuri

Geografie

  1. Clasa a VI-a    6  elevi
  2. Clasele IX_X_XI   7 elevi
  3. Clasa a XII-a + Clasa a VIII-a:  10 elevi

Logica 

  1. Liceu 13 locuri

Economie

  1. Liceu 15 locuri

25.09.2017 

LISTA ELEVILOR ADMISI FARA TESTARE, PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR 

Lista-elevilor-inscrisi-fara-testare-2017_2018

Nu au fost admisi fara testare, elevii de la inceput de ciclu gimnazial(care vor fi selectati pe baza unui test cognitiv si a unui test psihologic, cf. metodologiei de functionare a Centrelor de Excelenta) sau cei care nu au indeplinit conditia de obtinere a unui PREMIU la olimpiadele scolare de specialitate sau de a fi participant la faza NATIONALA a unui concurs inscris in calendarele MECS, cu sau fara finantare, desfasurat in anul scolar 2016-2017, sau la olimpiadele scolare faza NATIONALA.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

Elevii care nu au fost admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere, în măsura în care vor exista locuri disponibile.

22.09.2017

ANUNT REFERITOR LA ACTIUNEA DE SELECTIE ELEVI IN ANUL SCOLAR 2017-2018

Lista-elevilor-reinscrisi-2017-2018

Calendarul actiunilor urmatoare

  •  25 – 30 sept 2017 – Publicarea listei elevilor admisi fara testare
  • 25 sept – 7 oct 2017 – Publicarea locurilor disponibile pentru admitere prin testare
  • 29 septembrie – 13 octombrie 2017 – Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare

INSCRIEREA PENTRU TESTARE

Elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești,  din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”).

Cerere inscriere testare initiala 2017-2018.

Cererile vor fi înregistrate NUMAI în perioada dedicată acestei etape. Elevii care nu vor fi admiși în etapa “fără testare” vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

22.09.2017

ETAPA DE SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA în anul școlar 2017-2018

În perioada 02 octombrie – 13 octombrie 2017 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Gheorghe Doja, nr. 98 (clădirea Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare – cerere selectie profesori 2017 – 2018 /

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8, 9 si 10 din cererea de selecție. Restul docmentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selectarea profesorilor se face în perioada 14 octombrie – 20 octombrie 2017.

11.09.2017

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA ȘI ÎNSCRIEREA  LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2017-2018

CALENDARUL ACȚIUNII

  • Pana la 17 septembrie 2017– reînscrirea elevilor admiși în urma evaluarii finale (poate fi realizată și prin e-mail)
  • 12 – 23 septembrie 2017 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor
  • Publicarea locurilor disponibile se va realiza în perioada 25 septembrie 2017 – 7 octombrie 2017
  • Perioada de înscrierea pentru admitere prin testare va fi comunicată imediat după ce vor fi publicate locurile disponibile. Înscrierea la testare poate fi realizată și prin e-mail.

DETALII SUPLIMENTARE

1. REINSCRIEREA

Elevilor participanți la cursuri în anul 2016-2017 și declarați admiși în urma evaluării finale, li se solicită, în regim de urgență, Reînscrierea la cursurile din anul școlar 2017-2018. Cererile se mai pot depune până în ziua de 17 septembrie 2017 la secretariatul CJEPH, din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”), sau transmise pe e-mail, până la aceeași dată: excelentaph@gmail.com

Cerere-reinscriere 2017 – 2018

2 . INSCRIEREA FARA TESTARE

În perioada 12 – 23 septembrie 2017,  elevii care doresc înscrierea fără testare, pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2016-2017), vor depune:

Cererea de inscriere fara testare 2017-2018

Cererea va fi insoţită de copii ale diplomelor obţinute, vizate „conform cu originalul” de către conducerea şcolii de proveniență. Acestea se depun in format letric la secretariatul CJEPH.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

Elevii care nu vor fi admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

 3. INSCRIEREA PENTRU TESTARE

Elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești,  din strada Gheorghe Doja, nr. 98 (sediul C.N. „I.L.Caragiale”).

Cerere inscriere testare initiala 2017-2018.

Cererile vor fi înregistrate numai în perioada dedicată acestei etape.

11.09.2017

TABARA DE PREGĂTIRE – IMAGINI

A treia editie a tabarei de pregatire a tinerilor capabili de inalta performanta – Centrul Judetean de Excelenta Prahova.
Desfasurata in perioada 04-09 septembrie 2017, in Busteni, tabara a reprezentat un prilej de studiu si dezvoltare personala pentru un numar de 121 de elevi. Alaturi de acestia au fost profesori prahoveni de inalta tinuta profesionala dar si tineri elevi sau absolventi romani, medaliati la olimpiadele internationale de informatica, fizica si matematica, actualmente studenti la universitati de prestigiu – Tudor Costin (Universitatea Cambridge, UK), Radu Andrei (Medalie de aur la Olimpiada Internationla de fizica 2017), Tatomir Alex(dublu medaliat cu aur la Balcaniada ede Informatica).

La festivitatea de deschidere a taberei a participat, ca invitat de onoare, prof. univ. dr. Adrian Titieni – Universitatea Natională de Artă Teatrală și Cinematografică.
La festivitatea de inchidere a taberei a participat, ca invitat de onoare, filozof, lector univ. dr. Constantin Vica – Universitatea București.

Mai multe imagini pot fi gasite pe pagina facebook a Centrului :  https://www.facebook.com/centrulexelentaph/ 

AN SCOLAR 2016-2017

22.08.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE 2017

În urma întrunirii comisiei de organizare a taberei de pregătire 2017, în vederea înlocuirii locurilor vacantate în urma înregistrării a 9 cereri de retragere, pentru următorii elevi:

Nr. crtNumele şi prenumele elevilor care au solicitat retragereaDisciplina
1MITU  ALEXANDRUFizică
2BOCU ȘTEFANIA DENISAFizică
3MARIN RALUCA ALEXANDRALb. Romana
4PĂLĂMARU BIANCA GABRIELALb. Romana
5CUCU IOANA ANTONIALb. Romana
6NICULAE ELIZALb. Romana
7DONȚU ALEX MIHAIInformatică
8MATEI ALEXANDRUInformatică
9CRISTEA DIANA ELENABiologie

Locurile vacantate de aceștia au fost redistribuite către elevii care au aplicat pentru tabără si care au îndeplinit criteriile stabilite conform hotărârii Consiliului de Adnimistrație din 07.07.2017:

  1. au punctaj egal cu 10  puncte
  2. locul eliberat la o anumita disciplina, va fi ocupat de catre un elev care a aplicat la aceeasi disciplina
  3. in situatia in care exista mai multi elevi care indeplinesc conditiile 1 si 2 se va alege cel care a obtinut punctaj mai mare la evaluarea finala din anul scolar 2016_2017.
Nr. CrtNumele şi prenumele copiilor calificați pentru participarea in tabare pe locurile vacantateDisciplinaPunctaj evaluare finală
1ONCIULESCU DRAGOMIR ANNE MARIEFizică166
2COLEȘIU BOGDAN ANDREIFizică162,6
3BARBU ANTONIA MIHAELALb. Romana151
4PREDELEANU MARIANA MIHAELALb. Romana150
5GEORGESCU COSMINA MARIALb. Romana146
6STEFAN IOANA CORINALb. Romana145
7ȘTEFAN ANDREIInformatică155
8ZODIE MARIABiologie147

La disciplina Informatica a existat un singur elev cu 10 puncte in aplicatia pentru tabara.

05.08.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE 2017

Au fost trimise e-mailuri cu detalii referitoare la tabara, tuturor elevilor participanti. Daca nu ati primit va rog verificati Spam-ul, iar in situatia in care nu il gasiti, va rugam sa contactati urgent pe e-mail secretariatul Centrului: excelentaph@gmail.com

Ar fi de dorit sa ne contactati de pe adresa de e-mail cu care putem coresponda.

 12.07.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE 2017

Pe baza listei finale a punctajelor aplicațiilor depuse pentru tabără și în limita fondurile disponibile, lista finală a participanților la tabără, este următoarea:
Lista elevilor participanti in tabara 2017

Conform hotararii CA din data de 07.07.2017, in cazul in care vor exista locuri vacantate in tabara, prin retragerea unor elevi, acestea se vor ocupa de catre elevii care au aplicat pentru tabara si indeplinesc urmatoarele criterii:

1. au punctaj egal cu 10  puncte

2. locul eliberat la o anumita disciplina, va fi ocupat de catre un elev care a aplicat la aceeasi disciplina

3. in situatia in care exista mai multi elevi care indeplinesc conditiile 1 si 2 se va alege cel care a obtinut punctaj mai mare la evaluarea finala din anul scolar 2016_2017.

In cazul existentei unor astfel de situatii, elevii aflati in situatia de mai sus vor fi contactati telefonic de catre secretariatul CJEPH iar lista acestor va fi publicata pe site.

Elevii declarați admiși(participanți) în tabără vor primi pe mail detalii suplimentare referitoare la program și la celelalte activități premergătoare taberei.

Vor fi necesare documente în original precum acordul părinților și declarațiile elevilor, care vor fi transmise în prealabil pe e-mail. 

Tabara va avea loc în Bușteni, cazarea fiind la Hotel Silva. Cursurile vor fi găzduite de Scoala Gimnazială Cezar Petrescu Bușteni și de sălile de conferințe puse la dispoziție de hotel.

Vă rugăm să consultați cu regularitate atât site-ul cât și e-mailul și să răspundeți solicitărilor noastre în timpul cel mai scurt.

06.07.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE: TABĂRA DE PREGĂTIRE ȘI  PREMIILE EXCELENȚEI 2017

În urma analizei contestațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista finală cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Lista punctajelor FINALE recompense 2016_2017

Luând în considerare punctajele finale, fondurile alocate și opțiuni pentru tabăra de pregătire, cel târziu până pe data de 15 iulie 2017, pe baza hotărârii consiliului de administrație, va fi publicată lista participanților în tabăra de pregătire. Detalii organizatorice suplimentare vor fi afișate cu aceeași ocazie.

04.07.2017

ANUNȚ PRIVITOR LA APLICATIILE DEPUSE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE: TABĂRA DE PREGĂTIRE ȘI  PREMIILE EXCELENȚEI 2017

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru obtinerea de recompense acordate de Centrul Județean de Excelență Prahova, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Punctaje initiale recompense 2017

Miercuri 05.07.2016, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații DOAR la secretariatul unității, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti).

  •  Nu vor fi acceptate contestatiile care fac referire competitiile care apar în calendarele activitatilor educative CAEN si CAERI 2017 sau în calendarele activitatilor educative ale inspectoaretelor judetene CAEJ 2017.
  •  Nu se vor accepta contestațiile elevilor auditori. Elevii auditori au fost participanti la cursuri, cu acordul profesorului coordonator, fara a trece insa prin examenul initial de admitere, implicit neregasindu-se pe listele elevilor cu drepturi depline, scolarizati de Centrul de Excelenta. Acestea au fost publicate pe site  la inceputul anului scolar la fiecare disciplina in parte.
  •  Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată la metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2016-2017.

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare acreditate de MEN, care sunt luate in calculul punctajului fiecarei aplicatii, sunt următoarele:

Punctajele finale ale aplicatiilor pentru obtinerea recompenselor va fi publicata pe site, pe 6 iulie 2017.

Lista finală cu elevii participanți în tabără va fi publicată cel tarziu pe 15 iulie 2017, după finalizarea contestațiilor, împreună cu alte detalii organizatorice.

Noutăți An Școlar 2016-2017

31.05.2017

ANUNȚ REFERITOR LA CURSULUI DE LIMBA FRANCEZA PROGRAMAT IN 03.06.2017

Evaluarea finala la Grupa IX – X, limba franceza, din data de 03.06.2017 esre reprogramata in data de 10.06.2017

16.05.2017

ANUNȚ REFERITOR LA DATA EVALUARII FINALE A GRUPELOR DE GIMNAZIU – LIMBA SI LITERATURA ROMANA 2017

Pe 27 mai 2017, in cadrul grupelor de excelenta limba romana, clasele a V-a, a VI-a, a VII-a si a VIII-a se vor desfăsura doua activitati, dupa cum urmeaza:

  • 8.00-10.00 evaluarea finală
  • 10.00-13.00 sedința de curs programata pentru aceasta dată.

11.05.2017

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA ELEVILOR LA ETAPA DE SELECTIE ÎN VEDEREA OBȚINERII DE RECOMPENSE: TABĂRA DE PREGĂTIRE ȘI  PREMIILE EXCELENȚEI 2017

În perioada 04-09 septembrie 2017 se va organiza tabăra de pregătire CJEPH, la care se pot înscrie elevii din Centru care îndeplinesc criteriile specificate în documentele de mai jos.

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2016-2017.

Vă rugăm, respectați perioada de înscriere a dosarelor: 5-29 iunie 2017. Dosarele se aduc in format letric la secretariatul CJEPH, str. Ghe. Doja,nr. 98, Ploiești (C.N. “I.L.Caragiale”, et. 1) .

DEPUNEREA DOSARELOR

Se completează formularele de înscriere tipizate şi se depun împreună cu documentele solicitate in metodologie, la Secretariatul Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova, str. Gheorghe Doja, nr. 98, etaj 1 (Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploieşti), între orele 10.00 – 14.00.

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR

  • 5 – 29 IUNIE 2017 Depunerea dosarelor de către elevii solicitanți.
  • 4 IULIE 2017 – Afișarea punctajelor pe site
  • 5 IULIE 2017 – Depunerea contestațiilor
  • 6 IULIE 2017 – Afișarea punctajelor finale ale dosarelor candidaților
  • 15 IULIE 2017 – Afișarea elevilor participanți la tabăra de pregătire 2017

Criterii recompense Metodologie de inscriere si Grila de punctare portofolii in anul scolar 2016_2017 

Formulare inscriere Recompense

Conform procedurii de selecție, lista concursurilor școlare luate în considerare la punctarea portofoliilor elevilor, este următoarea:

02.05.2017

ANUNȚ REFERITOR LA LOCAȚIA SECRETARIATULUI CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA

Secretariatul Centrului Județean de Excelență Prahova, s-a mutat  la etajul 1, în clădirea Colegiului  Colegiului Național “Ion Luca Caragiale”, strada Gheorghe Doja nr 98.

29.03.2017

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE ASTRONOMIE

Sedința din 1 aprile 2017 va fi susținută de dnul prof. Mihalcea Adrian, iar cursul din 8 aprilie 2017 de dna prof. Jumărea.

04.03.2017

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCULUI DE DESFĂȘURARE ALE CURSURILOR DE EXCELENȚĂ ENGLEZA DIN C.N. NICHITA STANESCU DIN 11.03.2017

Din cauza desfasurarii Olimpiadei de Biologie -faza județeană, cursurile de excelenta ale urmatoarelor grupe se vor desfasura în Colegiul “I.L.Caragiale” Ploiesti, după cum urmează:

  • Engleza Grupa V demisol Sala 3
  • Engleza Grupa VI demisol Sala 8
  • Engleza Grupa IX-X etaj 1 Sala 9

04.03.2017

ANUNȚ REFERITOR LA ETAPA DE REÎNSCRIERE LA CURSURILE CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA  PENTRU ANUL ȘCOLAR 2017-2018

Etapa de reînscriere la cursurile Centrului Județean de Excelență pentru anul școlar 2017-2018 se va realiza la finalul activităților școlar 2016-2017. Mai precis:

  1. Se va completa cererea de reînscriere: Cerere reinscriere 2017_2018
  2. Elevul va preda cererea de reînscriere profesorul coordonator al grupei din care face parte, în ziua evaluării finale.
  3. Cererea este atașată de profesorul coordonator la dosarul grupei
  4. Cererea va fi aprobată doar dacă elevul a fost declarat admis în urma evaluării finale.

Cererile de reînscriere pot fi preluate și de la secretariatul Centrului de Excelență, str. Romana nr. 57 Ploiești, la sediul școlii primare a C.N. “I.L.Caragiale”.

25.02.2017

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA CURSULUI DE LIMBA ROMANA DIN 25.02.2017

Din cauza programării fazei județene a Olimpiadei de Limba Romana pe data de 25 feb. 2017, cursurile de excelență se vor desfășura in 4 martie 2017.

24.02.2017

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA CURSULUI DE CHIMIE CLASA XII-A DIN  18.02.2017

Cursul este reprogramat pentru duminica 26.02.2017, ora 9.00.

24.02.2017

ANUNȚ REFERITOR LA CURSULUI DE LIMBA ROMANA PROGRAMAT IN 25.02.2017

Din cauza programării fazei județene a Olimpiadei de Limba Romana pe data de 25 feb. 2017, cursurile de excelență NU se vor desfășura.

08.02.2017

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA DATEI DE DESFĂȘURARE A CURSULUI DE FIZICA DIN 25.02.2017

Din cauza programării fazei județene a Olimpiadei de fizică pe data de 25 feb. 2017, cursurile de excelență la fizică se vor desfășura pe data de  18 feb. 2017

30.01.2017

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA UNOR CURSURI DIN  28.01.2017

Din cauza recuperării cursurilor în data de 28 ianuarie 2017 următoarele cursuri ale grupelor de excelență vor fi reprogramate astfel:

 Reprogramare pentru sambata 4 februarie 2017, având aceeași oră de început:

  • Grupele de matematică ce își desfășoară activitatea în C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești
  • Grupa de Chimie clasa a VII-a coordonator prof. Burlan Aurelia- Șc. Gim. “E. Palade” Ploiești
  • Grupele de engleză – nivel gimnaziu care își desfășoară activitatea în C.N. “N. Stănescu” Ploiești
  • Grupa de fizica cls VI-a prof coordonator Rosioana Nela
  • Grupa de fizica a VII-a – prof. Jumărea Liliana, locatie C.N. “J. Monnet” Ploiești
  • Grupa de Geografie X-XI -prof.  Bogaciu Carmen – C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești
  • Grupa de fizica a X-a – prof. Iosub Violeta- C. “Spiru Haret” Ploiești

 Reprogramare pentru luni 6 februarie 2017, având aceeași oră de început:

  • Chimie XI -prof. lector Novischi Angela, care își desfășoară activitatea în C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești
  • Chimie VIII-IX – prof.  Diea Steluța, care își desfășoară activitatea în C.N. “N. Stanescu” Ploiești

Reprogramare pentru sâmbata 11 februarie 2017, având aceeași oră de început:

  • Grupa de fizica a XI-a -prof.  Radu Robertino

 Reprogramare pentru sambata 25 februarie 2017, având aceeași oră de început:

  • Limba Franceză VII-VIII -prof.  Branzea Mihaela, care își desfășoară activitatea în C.N. “Al.I.Cuza” Ploiești

Următoarele grupe vor fi reprogramate la o dată ce va fi ulterior comunicată:

 Locație- C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești

  • Astronomie – prof. Mihalcea Adrian

Locație- C.N. “A.I.Cuza” Ploiești

  • Limba Franceză IX-X -prof.  Schonauer Daniela
  • Limba Franceză XI-XII -prof.  Soreanu Dinela

Restul grupelor își desfășoară activitatea conform planificării.

Cum mai pot surveni modificări în program vă rugăm să consultați cu regularitate site-ul!

  10.01.2017

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA CURSULUI DE INFORMATICA CNILC1 DIN 11.01.2017

Din cauza suspendării cursurilor în toate școlile din Prahova, cursul grupei de informatică CNILC1 din data de 11 ian. 2017, va fi reprogramat la o dată ulterioară.

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA LOCULUI DE DESFĂȘURARE A UNOR CURSURI DE EXCELENȚĂ DIN C.N.I.L.CARAGIALE DIN 14.01.2017

Din cauza desfasurarii Olimpiadei de Lb. Engleză -faza pe școală, cursurile de excelenta ale urmatoarelor grupe se vor desfasura în alte locații, după cum urmează:

  • Grupa Geografie IX-XI(coordonator prof. Hanganu G.) isi va desfasura activitatea in Sala 1 Parter, corp B – C.N. “Jean Monnet”, Ploiești
  • Grupa Istorie XII(coordonator prof. Dinu-Patrascu M) isi va desfasura activitatea in Laboratorul de Informatica nr. 3 etaj II,  C.N. “I.L.Caragiale”, Ploiești
  • Grupa Istorie VII-VIII(coordonator prof. Zorila P. și Tăicuțu R.) isi va desfasura activitatea în Sala 3 și Sala 4, Parter, corp B – C.N. ” Jean Monnet”, Ploiești
  • Grupa de Lb.Engleza XI, Laboratorul de Lb. Engleza etaj II,  C.N. “I.L.Caragiale”, Ploiești (începând cu ora 8.00)

07.12.2016

ANUNȚ PRIVIND PREMIILE EXCELENȚEI 2016

În urma finalizării rectificării bugetare și în limita fondurilor alocate, CJEPH premiază un număr de 239 de elevi pentru rezultatele din anul școlar 2015-2016. Aceștia au obținut premii/mențiuni la olimpiadele școlare și concursurile naționale (incluse în calendarele MENCS), la disciplinele pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului.

Numărul premiilor și cuantumul acestora este următorul:

  • 46 premii Categoria I – 1050 lei, pentru un punctaj de minim 50 puncte
  • 27 premii Categoria II – 650 lei, pentru un punctaj cuprins între 35 și 45 de puncte
  • 63 premii Categoria III – 450 lei pentru un punctaj cuprins între 20 și 30 de puncte
  • 103 premii Categoria IV – 250 lei, pentru un punctaj cuprins între 5 și 15 puncte

Premiile vor fi transferate până pe 23 decembrie 2016.

17.11.2016

RIDICAREA  LEGITIMAȚIILOR  DE  ELEV – CJEPH

Legitimațiile de elev al CJEPH se pot ridica de la secretariat, str. Romană, nr 57 (școala mică a C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești). Pentru eficientizarea distribuirii,  fiecare grupă își va desemna un reprezentat care va prelua toate legitimațiile grupei respective și le va distribui la ședința imediat următoare.

Elevii grupelor de matematică vor primi legitimațiile de la profesorii coordonatori.

Legitimațiile de elev auditor se pot ridica numai în baza cererii aprobate de profesorul coordonator al grupei și de directorul CJEPH.

Program lucru cu publicul secretariat:  Luni – Joi 9.00 – 15.00; Vineri 9.00 – 12.00; Sâmbată 9.30 – 13.30

17.11.2016

ANUNT PRIVITOR LA PREMIILE EXCELENTEI 2016

Lista punctajelor elevilor CJEPH care au aplicat pentru obținerea premiilor Excelenței 2016, pe baza rezultatelor din anul școlar 2015-2016, este următoarea:

lista-finala-punctaje-premii

Vor fi premiați un număr de 240 de elevi, care au obținut premii la concursurile și olimpiadele școlare recunoscute de MENCS pentru care s-au pregătit în cadrul Centrului.

Premiile acordate vor fi de patru categorii:

  • Categoria I – pentru un punctaj de minim 50 puncte (inclusiv)
  • Categoria II -pentru un punctaj cuprins între 35 și 45 de puncte (inclusiv)
  • Categoria III – pentru un punctaj cuprins între 20 și 30 de puncte (inclusiv)
  • Categoria IV – pentru un punctaj cuprins între 5 și 15 puncte (inclusiv)

Cuantumul premiilor va fi comunicat, prin intermediul site-ului, în cel mai scurt timp, imediat ce va finaliza etapa de rectificare bugetară.

Pentru aceasta elevii premiati vor depune, în format letric,  la secretariatul centrului, str. Romană, nr 57 (școala mică a C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești). formularul de premii completat, însoțit de actele solocitate (extras cont si copie carte identitate titular cont). Nu vor fi acceptate acte transmise prin e-mail. formular-date-premiu-2016.

Data limita de depunere este 29 noiembrie 2016!

Program lucru cu publicul secretariat:  Luni – Joi 9.00 – 15.00; Vineri 9.00 – 12.00; Sâmbată 9.30 – 13.30

02.11.2016

DOCUMENTE IMPORTANTE 

Repartizarea profesorilor coordonatori, a locațiilor si a numărului de ore pe ședință: Repartizarea-grupelor-ore-locatii-coordonatori-2016-2017

Repartizarea pe săli in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti: repartizarea-grupelor-cnilc-2016-2017

Repartizarea pe săli in C.N. Mihai Viteazul Ploiesti: repartizarea-grupelor-cnmv-2016-2017

Repartizarea pe săli in C.N. J. Monnet Ploiesti: repartizarea-grupelor-jean-monnet-2016-2017

Repartizarea pe săli in C.N. Al.I.Cuza Ploiesti: repartizarea-grupelor-cjeph-cncuza-2016-2017

Repartizarea pe săli in C.N. N. Stanescu Ploiesti:repartizarea-grupelor-cn-n-stanescu-2016-2017

27.10.2016

ANUNȚ ÎN LEGĂTURĂ CU COMPLETAREA DOSARELOR PENTRU OBȚINEREA PREMIILOR EXCELENȚEI 2016

În perioada 1-11 noiembrie 2016 elevii participanți, la concursurilor recunoscute de MENCS, aferente anului școlar 2015-2016, desfășurate în perioada iunie- noiembrie 2016, vor depune la secretariatul Centrului de Excelență, diplome/certificatele pentru obținerea Premiilor de Excelență.

Aceste diplome/certificate vor fi vizate conform cu originalul de către unitatea de învățământ de proveniență a elevului.

Absolventii claselor a XII-a, școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova, pot primi Premiul de Excelență, în baza rezultatelor din anul școlar anterior, conform articolului 80 din Regulamentul de Ordine Interioara al CJEPH.  Pentru aceasta ei vor depune dosarul(cererea tipizata si diplomele vizate) în aceeasi perioada 1-11 noiembrie 2016, la secretariatul CJEPH, str. Romana, nr 57(scoala mica a CN I.L.Caragiale).

Program de lucru cu publicul:

  • Luni- Joi intre orele 10.00-14.00.
  • Vineri 9.00-12.00

27.10.2016

REGULAMENTUL DE ORDINE INTERIOARĂ

În data de 27 octombrie 2016 a fost aprobat, în ședința Consiliului de Administrație al CJEPH, regulamentul de ordine interioară valabil în anul școlar 2016- 2017: ROI_CJEPH_2016_2017

În cadrul regulamentului, articolul 53 face referire la statului elevului auditor.

Cererile de elev auditor, semnate si aprobate de profesorii coordonatori. vor fi aduse si inregistrate la secretariatul Centrului de Excelenta,numai dupa ce vor fi disponibile legitimatiile de elev auditor.

Anuntul referitor la legitimatii va fi de asemnea postat pe site.

Aprobarile privitoare la elevii auditori vor fi facute doar in prima zi de curs, in ordinea punctajelor de la testarea initiala si nu mai mult de 25% din efectivul maxim au unei grupe, adica maxim 4 elevi auditori! 

26.10.2016

REZULTATE  FINALE  ÎN URMA  TESTĂRII  INIȚIALE SUSTINUTĂ ÎN 22 OCTOMBRIE 2016

În urma finalizării etapei de contestații si tinand cont de precizarea din regulamentul de functionare al Centrelor Judetene de Excelenta, OMEN 5577/02.11.2011, referitoare la obtinerea unui punctaj minim de 60% din punctajul total al lucrarii, rezultatele finale sunt urmatoarele:  Rezultate-testare-punctaj-final

Cursurile vor debuta pe data de 29 octombrie 2016 la disciplinele:

  • Chimie – clasele de liceu
  • Fizica
  • Astronomie
  • Informatica
  • Biologie
  • Istorie – grupa XI+XII
  • Geografie – grupa VIII+XII

Ora de debut a tuturor cursurilor este 9.00, exceptie Informatica, la care cursurile vor incepe la ora 8.00.

Detaliile suplimentare referitoare la locatie, componenta grupelor si tematica activitatilor vor fi publicate in cel mai scurt timp pe pagina fiecarei discipline.

Celelalte discipline/grupe își vor incepe activitatile in data de 5 noiembrie 2016.

SPOR LA INVĂȚAT!!

Dir. prof. Dana Lica

22.10.2016

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 22 OCTOMBRIE 2016

Punctajele maxime ale tezelor au fost 100 de puncte, exceptand disciplina matematica unde punctajul maxim a fost 40 puncte.

Eventuale contestatii se pot depunde DOAR in format letric, in ziua de luni 24 octombrie 2016, intre orele 10.00-15.00, la secretariatul CJEPH, str. Romana, nr 57(scoala mica a CN I.L.Caragiale).

Rezultate testare initiala

Rezultatele finale vor fi afisate miercuri, 26 octombrie 2016, dupa ora 20.00.

Urmariti site-ul cu regularitate pentru anunturile referitoare la debutul cursurilor.

17.10.2016

ANUNT PRIVITOR LA DATA TESTARII INITIALE

In data de 22 octombrie 2016 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta, în următoarele centre de concurs:

Colegiul Național Nichita Stănescu, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Biologie (laboratorul de biologie)

Colegiul Spiru Haret, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Fizică și Astronomie

Colegiul Național Mihai Viteazul, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplina Logică

Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești – elevii care sustin testarea pentru disciplinele Româna, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Informatică, Engleză, Franceză.

Proba dureaza 2 ore și se susține între 9.00 și 11.00.

Așezarea în săli de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești: planificare-excelenta-2016

VA RUGAM SA CONSULTATI CU ATENTIE ASEZAREA IN SALI DEOARECE EXISTA UNELE MODIFICARI. 

NU SE VOR PREZENTA DECAT ELEVII CARE SUSTIN TESTARE LA DISCIPLINELE LA CARE AU FOST SCOASE LOCURI LA CONCURS

ATENȚIE

  • Accesul în săli este permis doar între orele 8.15 – 8.45.
  • Elevii vor avea asupra lor un act de identitate(buletin sau certificat de nastere) sau carnet de note cu poza, stampilat pentru anul școlar curent.
  • Elevii nu vor fi primiți în sală după începerea probei!

13.10.2016

ANUNT PRIVITOR LA DATA TESTARII INITIALE

In data de 22 octombrie 2016 va avea loc testarea initiala pentru admiterea la cursurile Centrului Judetean de Excelenta. Detalii  despre centrele de concurs si ora desfasurarii probei vor fi comunicate zilele urmatoare.

05.10.2016

DISCIPLINELE UNDE VA FI ORGANIZATĂ ETAPĂ DE TESTARE INIȚIALĂ ȘI NUMĂRUL DE LOCURI DISPONIBILE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2016-2017

În urma centralizării cererilor de înscriere pentru testare și a finalizării întregii etape de înscriere, în ultima decadă a lunii octombrie, va fi organizată etapă de testare inițială la următoarele discipline:

Limba si Literatura Română

Clasa V-a : 30 locuri
Clasa VI-a : 3 locuri
Clasa IX-a : 5 locuri

Matematică

Clasa V-a : 30 locuri
Clasa IX-a : 9 locuri

Fizica si Astronomie

Clasa VI-a : 15 locuri
Clasa VII-a : 8 locuri
Clasa a IX-a : 2 locuri
Astronomie : 5 locuri

Limba Engleza

Clasa a V a : 15 locuri
Clasa a VI a : 2 locuri
Clasa a IX + X : 8 locuri
Clasa a XI + XII-a: 2 locuri

Limba Franceza

Clasa a VII–a + a VIII-a : 11 locuri
Clasa a IX-a + a X-a : 6 locuri
Clasa a XI-a + a XII-a : 1 loc

Chimie

Clasa a VII-a : 15 locuri
Clasa a IX-a : 7 locuri
Clasa a X-a : 3 locuri

Biologie

Clasa a VI-a: 11 locuri
Clasa a VII-a: 7 locuri
Clasa a IX-a: 2 locuri
Clasa a X-a: 5 locuri

Istorie

Clasa a VII-a + a VIII-a : 7 locuri
Clasa a IX-a : 11 locuri
Clasa a X-a : 11 locuri

Logică

Clasa a IX-a + a XII-a : 10 locuri

Informatică

Clasa a V-a : 12 locuri
Clasa VI-VII: 3 locuri
Clasa a IX-a: 15 locuri
Clasa a X-a: 3 locuri

Geografie

Clasa a VI-a + a VII-a: 12 locuri
Clasa a IX-a + a X-a: 4 locuri

Detalii suplimentare despre centrele de examen și dată susținerii vor fi afișate în timp util, pe site la secțiunea Noutăți.

La clasele sau disciplinele la care nu se organizează testare în acest an, elevii pot participa la cursuri, în calitate de elevi auditori, cu acordul profesorului coordonator de grupă.

03.10.2016

LISTA ELEVILOR INSCRISI IN VEDEREA ADMITERII PRIN TESTARE IN ANUL SCOLAR 2016-2017

lista-elevilor-inscrisi-pentru-testare

27.09.2016

ETAPA DE SELECȚIE A PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA în anul școlar 2016-2017

În perioada 03 octombrie – 14 octombrie 2016 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Romană, nr. 57 (școala mica a Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare – cerere-selectie-profesori-2016-2017 /

Profesorii care au deja dosar depus din anii trecuți, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8, 9 si 10 din cererea de selecție. Restul docmentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selectarea profesorilor se face în perioada 15 octombrie – 28 octombrie 2016.

26.09.2016

LISTA ELEVILOR REINSCRISI IN ANUL SCOLAR 2016-2017

lista-elevilor-reinscrisi-2016-2017

LISTA ELEVILOR ADMISI FARA TESTARE, PE BAZA PREMIILOR DIN ANUL SCOLAR ANTERIOR 

Lista elevilor admisi fara testare 2016-2017

Nu au fost admisi fara testare, elevii de la inceput de ciclu gimnazial(care vor fi selectati pe baza unui test cognitiv si a unui test psihologic, cf. metodologiei de functionare a Centrelor de Excelenta) sau cei care nu au indeplinit conditia de obtinere a unui PREMIU la un concurs inscris in calendarele MECS, cu sau fara finantare, desfasurat in anul scolar 2015-2016, sau la olimpiadele scolare faza judeteana.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

1. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2016

2. Calendarul olimpiadele nationale scolare

03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2015-2016

03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2015-2016

Elevii care nu au fost admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

12.09.2016

TABARA DE PREGĂTIRE – IMAGINI

A doua editie a tabarei de pregatire a tinerilor capabili de inalta performanta – Centrul Judetean de Excelenta Prahova.
Desfasurata in perioada 05-09 septembrie 2016, in Busteni, tabara a reprezentat un prilej de studiu si dezvoltare personala pentru un numar de 120 de elevi. Alaturi de acestia au fost profesori prahoveni de inalta tinuta profesionala dar si tineri elevi sau absolventi romani, medaliati la olimpiadele internationale de informatica, fizica si matematica, actualmente studenti la universitati de prestigiu- Purice Andrei (Universitatea Cambridge, UK, angajat la Googk Zurich), Oncescu Andreea (Universitatea Oxford, UK), Bonciocat Ciprian(dublu medaliat la Olimpiada Internationla de Matematica) si Oncescu Costin medaliat cu argint la Olimpiada Internationala de Informatica.
La festivitatea de inchidere a taberei a participat, ca invitat de onoare, Dorin Pena – director general CISCO Romania.

Mai multe imagini pot fi gasite pe pagina facebook a Centrului :  https://www.facebook.com/centrulexelentaph/ 

 31.08.2016

ANUNȚ PENTRU REÎNSCRIEREA ȘI ÎNSCRIEREA  LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2016-2017

CALENDARUL ACȚIUNII

  • Pana la 16 septembrie 2016 – reînscrirea elevilor admiși în urma evaluarii finale (poate fi realizată și prin e-mail)
  • 12 – 21 septembrie 2016 – înscrierea fără testare, pe baza performanțelor
  • 26 septembrie 2016 – 2 octombrie 2016 – înscrierea pentru admitere prin testare (poate fi realizată și prin e-mail)

DETALII SUPLIMENTARE

1. REINSCRIEREA

Elevilor participanți la cursuri în anul 2015-2016 și declarați admiși în urma evaluării finale, li se solicită, în regim de urgență, REînscrierea la cursurile din anul școlar 2016-2017. Cererile se mai pot depune până în ziua de 16 septembrie 2016 la secretariatul CJEPH, din strada Romană, nr. 57 (sediul şcolii primare a C.N. „I.L.Caragiale”), sau transmise pe e-mail, până la aceeași dată: excelentaph@gmail.com

Cerere-reinscriere-2016-2017

2 . INSCRIEREA FARA TESTARE

În perioada 12 – 21 septembrie 2016,  elevii care doresc înscrierea fără testare, pe baza performanțelor la concursurile școlare, din anul școlar anterior(2015-2016), vor depune:

Cerere inscrere fara testare 2016-2017

Cererea va fi insoţită de copii ale diplomelor obţinute, vizate „conform cu originalul” de către conducerea şcolii de proveniență. Acestea se depun in format hartie la secretariatul CJEPH.

Conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH lista concursurilor naționale luate în considerare sunt urmatoare:

1. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2016

2. Calendarul olimpiadele nationale scolare

03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2015-2016

03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2015-2016

Elevii care nu vor fi admiși în această etapă(fără testare) vor fi considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

 3. INSCRIEREA PENTRU TESTARE

Etapa de înscriere pentru testare este 26 sept 2016 – 2 oct 2016. Elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite și pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, Ploiești, str. Romană, nr. 57.

Cerere inscriere testare initiala 2016 2017

Nici o cerere nu va mai fi acceptata dupa data de 2 octombrie 2016.

Numărul de locuri disponibile pentru această etapă va fi comunicat în perioada 22-26 septembrie 2016.

16.08.2016

ANUNT SECRETARIAT

În perioada 16-19 august 2016 secretariatul unității are program cu publicul  între orele 9 – 12.

16.08.2016

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE  2016

În data de 2 septembrie 2016, ora 16.00, la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, va avea loc o întâlnire cu elevii, părinții și cadrele didactice, alături de alți invitați.

În cadrul evenimentului se va prezenta programul taberei, regulamentul acesteia și alte realizări ale Centrului Județean de Excelență Prahova.

Este necesar ca în cadrul acestei întâlniri, elevii/părinții să înmâneze profesorilor însoțitori acordurile semnate (acord de participare tabără și acord de preluare foto – video).  Acordurile personalizate de participare în tabără și acordul de preluare foto – video sunt atașate acestui mail.

În cazul în care nu aveți posibilitatea imprimării acordurilor, acestea pot fi ridicate de la sediul Centrului Județean de Excelență Prahova, Str. Gheorghe Doja nr.98, Ploiești, de luni până vineri, între orele 9 – 12.

03.08.2016

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE  2016

In perioada 05 septembrie 2016 – 10 septembrie 2016 se va desfăsura tabara de pregătire a elevilor capabili de înaltă performanță, școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova. Aceasta va avea loc în Bușteni, cazarea fiind asigurată la Hotel Silva. Cursurile vor fi găzduite de Scoala Gimnazială Cezar Petrescu Bușteni și de sălile de conferințe puse la dispoziție de hotel.

Elevii scolarizati de Centrul de Excelenta care au aplicat pentru tabără și au fost admiși vor primi pe mail detalii suplimentare referitoare la program și la celelalte activități premergătoare taberei.

Vor fi necesare documente în original precum acordul părinților și declarațiile elevilor, care vor fi transmise în prealabil pe e-mail. De aceea vă rugăm să vă consultați cu regularitate e-mailul și să răspundeți solicitărilor noastre în timpul cel mai scurt.

15.07.2016

ANUNT SECRETARIAT

În perioada 18-22 iulie 2016 secretariatul unității nu are program cu publicul – concediu de odihna

14.07.2016

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE SI PREMIILE DE EXCELENTA 2016

În urma finalizării etapei de contestații, lista cu punctajele elevilor care au aplicat pentru obținerea recompenselor în anul 2016 este următoarea: Lista finala a punctajelor aplicatiilor pentru recompense 2016

Punctajele pentru premii pot suferi modificari la elevii care mai participă lunile următoare la fazele concursurilor internaționale aferente anului școlar 2015 – 2016

În perioada 5 – 10 septembrie 2016 se va desfăsura Tabăra de Pregătire a elevilor capabili de înaltă performanță, școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova.

Pe baza listei finale a punctajelor aplicațiilor depuse pentru tabără și în limita fondurile disponibile, lista finală a participanților la tabără, este următoarea:

Elevii declarați admiși(participanți) în tabără vor primi pe mail detalii suplimentare referitoare la program și la celelalte activități premergătoare taberei.

Vor fi necesare documente în original precum acordul părinților și declarațiile elevilor, care vor fi transmise în prealabil pe e-mail. Vă rugăm să consultați cu regularitate atât site-ul cât și e-mailul și să răspundeți solicitărilor noastre în timpul cel mai scurt.

12.07.2016

ANUNȚ PRIVITOR LA PUNCTAJELE APLICAȚIILOR PENTRU TABARA SI PREMIILE EXCELENTEI 2016

În urma analizei aplicațiilor depuse pentru participarea la tabăra organizată de Centrul Județean de Excelență, în perioada 5 sept.- 10 sept. 2016, lista cu punctajele aplicațiilor depuse de elevi este următoarea:

Lista Punctaje Elevi – aplicatii tabara si premii 2016

În zilele de miercuri 13.07.2016 și joi 14.07.2016, între orele 9.00-15.00 se pot depune eventualele contestații la secretariatul unității, din str. Romană nr 57, Ploiești.

  •  Nu vor fi acceptate contestatiile care fac referire competitiile care apar în calendarele activitatilor educative CAEN si CAERI 2016 sau în calendarele activitatilor educative ale inspectoaretelor judetene.
  •  Nu se vor accepta contestațiile elevilor auditori sau elevilor absolvenți ai claselor a XII-a. Elevii auditori au fost participanti la cursuri, cu acordul profesorului coordonator, fara a trece insa prin examenul initial de admitere, implicit neregasindu-se pe listele elevilor cu drepturi depline, scolarizati de Centrul de Excelenta. Acestea au fost publicate pe site  la inceputul anului scolar la fiecare disciplina in parte.
  •  Nu se vor accepta contestațiile elevilor care nu respectă în vreun fel grila de punctare publicată la metodologia de obținere a recompenselor în anul scolar 2015-2016.

Lista finală cu elevii participanți în tabără va fi publicată până pe 30 iulie 2016, după finalizarea contestațiilor, împreună cu alte detalii organizatorice.

Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare acreditate de MENCS sunt următoarele:

01. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2016

02. Calendarul olimpiadele nationale scolare

03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2015-2016

03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2015-2016

03.3. Calendarul concursurilor interjudetene scolare fara finantare MECS_2015-2016

 09.06.2016

Achiziție directă de “Servicii de cazare şi Servicii de restaurant şi de servire a mâncării” destinat “Taberei de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Prahova” 2016

Centrul Județean de Excelență Prahova, cu sediul în Ploiești, str Gheorghe Doja nr. 98, telefon 0344 408 632, inițiază etapa de prospectare a pieții pentru procedura de “Achiziție directă pentru achiziția publică : “Servicii de cazare şi Servicii de restaurant şi de servire a mâncării” destinat “Taberei de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Prahova”, în perioada 5 septembrie 2016– 11 septembrie 2016.  Detalii suplimentare se găsesc în documentul atașat:

Detalii tabara 2016 CJEPH

31.05.2016

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA LA TABĂRA DE PREGĂTIRE ORGANIZATĂ DE CJEPH ȘI PENTRU ACORDAREA  PREMIILOR EXCELENȚEI 2016

În perioada 05-11 septembrie 2016 se va organiza tabăra de pregătire CJEPH, la care se pot înscrie elevii din Centru care îndeplinesc criteriile specificate în documentele de mai jos.

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii Premiilor Excelenței CJEPH pe baza rezultatelor din anul școlar 2015-2016.

Vă rugăm să respectați perioada de înscriere a dosarelor: 1-30 iunie 2016! Cererile si diplomele se aduc in format hartie la secretariatul CJEPH, str. Romana, nr 57, Ploiești.

Metodologia de inscriere pentru obtinerea premiilor si a taberei de pregatire 2016 CJEPH

01. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2016

02. Calendarul olimpiadele nationale scolare

03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2015-2016

03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2015-2016

03.3. Calendarul concursurilor interjudetene scolare fara finantare MECS_2015-2016

Noutăți An Școlar 2015-2016

10.05.2016

EVALUAREA FINALĂ MATEMATICĂ

  • Sâmbătă 14 mai 2016 va avea loc evaluarea finală a grupelor de execelență-matematică clasa a IX-a și clasa a XI.
  • Sâmbătă 21 mai 2016 va avea loc evaluarea finală a tuturor grupelor de excelență-matematică gimnaziu.

05.05.2016

MODIFICARE PROGRAM CURSUL DE EXCELENTA LB. ROMANA, GRUPELE VI.1 SI VI.2  – 07.05.2016

Sâmbătă, 7 mai 2016, cursurile de excelenta Lb.Romana, grupele VI.1 si VI.2 vor fi decalate desfasurandu-se incepand cu ora 8.00 dimineata.

04.05.2016

EVALUAREA FINALĂ

Regulament evaluare finala:  Extras ROI_CJEPH_2015_2016 

Modele de tabel cu rezultatele evaluarii finale: Tabel-rezultate-evaluare-finala-grupa

19.04.2016

REZULTATE LA OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE INFORMATICĂ SECȚIUNEA LICEU – 2016 

La Olimpiada Nationala de Informatica -sectiunea liceu, Craiova aprilie 2016, rezultatele deosebite ale elevilor școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova sunt următoarele:
– Mentiune si Medalie de Aur– Niculae Alexandru, cls a X-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti, grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Mentiune si Medalie de Argint– Tudor Costin, cls a XI-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti, grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Mentiune si Medalie de Argint– Drăghici Delia, cls a X-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti, grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Medalie de Argint– Bonifate Tudor, cls a X-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti,grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Medalie de Bronz– Cristea Theodor, cls a IX-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti,grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Medalie de Bronz– Damian Dan, cls a IX-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti,grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Medalie de Bronz– Bucur Vlad, cls a XII-a, C.N.”I.L. Caragiale” Ploieşti, grupa CNILC2, prof. coordonator Dana Lica;
– Medalie de Bronz– Dinu Cristian, cls a X-a, C.N.”Mihai Viteazul ” Ploieşti, grupa CNMV3, prof. coordonator Scheau Constantin;
Felicitări tuturor paticipantilor pentru seriozitatea si pasiunea lor!

18.04.2016

REZULTATE FINALE CONCURS PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

Rezultat final 18-apr.-2016 12-04-01

15.04.2016

REZULTAT PROBA INTERVIU  DESFASURAT IN 15.04.2016  PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

Rezultate interviu 15-apr.-2016 12-08-54

14.04.2016

REZULTAT SOLUTIONARE CONTESTATII CONCURS OCUPAREA POSTULUI VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

pv contestatii 14-apr.-2016 16-31-33

14.04.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE  MATEMATICĂ

Sâmbătă, 16 aprilie 2016,  nu se organizează cursuri de excelență la disciplina  matematica. Cursurile se  reiau sâmbătă , 7 mai 2016.

13.04.2015

REZULTATELE PROBELOR DESFASURATE IN 13.04.2016  PENTRU OCUPAREA POSTULUI VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

  1. Rezultate proba scrisa 13-apr.-2016
  2. Rezultate proba practica 13-apr.-2016

08.04.2016

PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL

În săptămâna 11.04. – 16.04.2016, programul de lucru cu publicul se modifică, secretariatul fiind deschis doar în data de 11.04.2016, între orele 8.30-15.30. După data de  18.04.2015 se revine la programul obișnuit, de luni pană joi,  între orele 8.30-15.30, iar vineri și sâmbătă între orele 8.30-12.30 .

REZULTATE SELECTIE DOSARE CONCURS PENTRU POST VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

Rezultate in urma selectarii dosarelor

22.03.2016

ANUNȚ CONCURS PENTRU POST VACANT – 0,5 NORMA ADMINISTRATOR FINANCIAR

Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova – Municipiul Ploieşti anunta scoaterea la concurs a unui post contractual vacant de administrator financiar – 0,5 normă, pe durată nedeterminată

Condiții generale: studii superioare și vechime în specialitate de 3 ani.

Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova – Municipiul Ploieşti, str. Gh. Doja, nr.98, anunță în data de 13 aprilie 2016 ora 9.00-proba scrisă, în aceeași zi ora 11.00-proba practică și în data de 15 aprilie 2016 ora 10,00-proba de interviu.

Dosarul complet se depune la secretariatul Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova, str. Romană, nr. 57, Municipiul Ploieşti în perioada 22 martie – 05 aprilie 2016, de luni până joi, între

orele 9,00–15,00, vineri între orele 9,00–12,00 persoana de contact fiind doamna Nica Georgiana, telefon 0344408632.

Calendarul concursului, bibliografia si fisa postului:  01. ANUNT CONCURS 0.5 ADMINISTRATOR FINANCIAR CJEPH cu anexe

21.03.2016

ANUNȚ REFERITOR LA REPROGRAMAREA UNOR CURSURI DIN DATA DE 19.03.2016

Grupa de logica – Ședința din data de 19.03.2016 se reprogramează penru data de 16.IV. 2016.

Grupa de istorie clasa XI-XII – Ședința din data de 19.03.2016 se reprogramează penru data de 26.III. 2016.

15.03.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL  DE  INFORMATICA AL GRUPEI CNMV3, CLASA a X-a, DIN DATA DE 19.03.2016

Ședința din data de 19.03.2016 se reprogramează și se va desfășura la o dată care va fi ulterior anunțată, pentru a evita suprapunerea cu Olimpiada Județeană de Matematică.

26.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA ETAPA DE REÎNSCRIERE LA CURSURILE CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA  PENTRU ANUL ȘCOLAR 2016-2017

Etapa de reînscriere la cursurile Centrului Județean de Excelență pentru anul școlar 2016-2017 se va realiza la finalul activităților școlar 2015-2016. Mai precis:

  1. Se va completa cererea de reînscriere: Cerere reinscriere 2016 – 2017
  2. Elevul va preda cererea de reînscriere profesorul coordonator al grupei din care face parte, în ziua evaluării finale.
  3. Cererea este atașată de profesorul coordonator la dosarul grupei
  4. Cererea va fi aprobată doar dacă elevul a fost declarat admis în urma evaluării finale.

Cererile de reînscriere pot fi preluate și de la secretariatul Centrului de Excelență, str. Romana nr. 57 Ploiești, la sediul școlii primare a C.N. “I.L.Caragiale”.

26.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL  DE  GEOGRAFIE AL GRUPEI CLASELOR VI-VII DIN DATA DE 12.03.2016

Ședința din data de 12.03.2016 se reprogramează și se va desfășura sambata 5.03.2016, pentru a evita suprapunerea cu alte concursuri școlare.

23.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA REPARTIZĂRII UNOR SĂLI DIN C.N.I.L.CARAGIALE PENTRU CURSUL DIN 05.03.2016

Din cauza desfășurării fazei județene a Olimpiadei de Franceză pe data de 5 martie 2016, în cadrul Colegiului I.L.Caragiale, cursurile care aveau loc la demisol se vor desfășura în următoarele săli:

  • Grupa Limba Engleză clasa a XI-a se mută la sala 8 Etaj
  • Grupa Geografie clasa a X-XI se mută la 8 Parter
  • Grupa Istorie clasa a VII-a se mută la Cabinet Matematică Parter
  • Grupa Istorie clasa a VIII-a se mută la sala 9 Parter lângă Cabinetul de Matematică
  • Grupa Istorie clasa a XI-a se mută la sala 9 Etaj (lângă cabinet de fizică)

17.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSUL  DE  INFORMATICA AL GRUPEI CNILC4 CLASA A IX-A

Ședința din data de 20.02.2016 având ca lector de doamna prof. Olivia Pascu, se amână pentru o data care va fi ulterior comunicată.

17.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE  ISTORIE CLASA A XI-A

Ședința cu numărul 15, din data de 05.03.2016 având ca lector de domnul insp. Tudor Iancu, va fi susținută în contiuarea sedinței cu numărul 13, din data de 20.02.2016.

04.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE  MATEMATICĂ

Cursurile la excelență pentru disciplina matematică  se reiau sâmbătă, 20 februarie  2016.

04.02.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DE  LIMBA FRANCEZĂ

Ședința din  23.01.2016 este reprogramată pe data de 13.02.2016.

25.01.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DIN 30.01.2016  LIMBA ENGLEZĂ

  • Ședințele din data de 30.01.2016 ale grupei de excelenta clasa a X-a Limba Engleza se vor desfășura la C.N. ” I. L. Caragiale” Ploiesti, incepand cu ora 13.30

21.01.2016

ANUNȚ REFERITOR LA MODIFICAREA REPARTIZĂRII UNOR SĂLI DIN C.N.I.L.CARAGIALE PENTRU CURSUL DIN 23.01.2016

Din cauza desfasurarii Olimpiadelor locale de matematica, engleza si franceza, cursurile de excelenta ale urmatoarelor grupe se vor desfasura tot in CNILCaragiale, dar in alte sali, dupa cum urmeaza:

  • Grupa Geografie IX-XI(coordonator prof. Hanganu G.) isi va desfasura activitatea in Sala 8 Demisol
  • Grupa Istorie XI(coordonator prof. Dinu-Patrascu M) isi va desfasura activitatea in Laboratorul de Informatica nr. 3 etaj II
  • Grupa de Istorie XI-XII(coordonator prof. Mocanu D)si va desfasura activitatea in Laboratorul de Matematica Parter

19.01.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DIN 23.01.2016  LIMBA ENGLEZĂ SI LIMBA FRANCEZA

  • Ședința din data de 23.01.2016 a grupelor de excelenta Engleza – Liceu se va desfășura la C.N. ” I. L. Caragiale” Ploiesti, la ora 13.30.  Se vor discuta subiectele de olimpiada si tematica ședinței programate.
  • Ședința din data de 23.01.2016 a grupelor de excelenta Franceză se amână la o data care va fi ulterior comunicată. Pe data de 23.01.2016 toți elevii grupelor de excelență franceză vor participa la olimpiada locală de limba franceză.

12.01.2016

ANUNȚ REFERITOR LA CURSURILE DIN 16.01.2016 si 23.01.2016 LIMBA ROMÂNĂ

  • În data de 16.01.2016 nu se vor desfășura cursuri la Limba și Literatura Română deoarece va avea loc faza locală a Olimpiadei de Limba și Literatura Română.
  • În data de 23.01.2016 toate grupele de gimnaziu de la Limba și Literatura Română  vor desfășura cursurile la Școala Gimnazială “Sfântul Vasile” Ploiești.
  • Sedinta de pe 16.01.2016 grupa Romana-clasa a VIII-a  se amână pe data de 23.01.2016 la Școala Gimnazială “Sfântul Vasile”

30.12.2015

TABARA DE PREGĂTIRE – IMAGINI

Prima tabara de pregatire a tinerilor capabili de inalta performanta – Centrul Judetean de Excelenta Prahova.
Desfasurata in perioada 17-22 decembrie 2015, in Busteni, tabara a reprezentat un prilej de studiu si de dezvoltare personala pentru un numar de 146 de elevi. Alaturi de acestia au fost profesori prahoveni de inalta tinuta profesionala dar si absolventi ploiesteni, medaliati la olimpiadele internationale de informatica si matematica, actualmente studenti la universitati de prestigiu- Voroneanu Radu (Universitatea Cambridge, UK), Ilie Andrei Catalin (Universitatea Oxford, UK) si Tudor Avram (Universitatea Cambridge, UK).
La festivitatea de inchidere a taberei a participat, ca invitat de onoare, fostul olimpic international Mircea Pașoi, devenit un adevarat model pentru generatia tanara.

Imagini din tabara: https://www.facebook.com/centrulexelentaph/?ref=hl

10.12.2015

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE

Marți 15 decembrie 2015, ora 15.00 va avea loc la Filarmonica Paul Constantinescu-Ploiești, întâlnirea cu elevii, părinții și cadrele didactice implicate în tabăra de pregătire organizată de Centrul Județean de Excelență Prahova, în perioada 17-22 decembrie 2015.

Plecarea în tabără se va face în ziua de joi 17 decembrie ora 12.00, la intrarea pe drumul cu sens unic din fața SĂLII SPORTURILOR-Ploiesti

24.11.2015

MODIFICAREA LOCATIILOR DE DESFASURARE A CURSURILOR GRUPELOR DE EXCELENTA

  • BIOLOGIE, IN DATA DE  28 NOIEMBRIE 2015

Cursul din data de 28 noiembrie al grupei de Biologie clasa a XI-a(coordonator prof. Pîrvu Mihaela), se va desfășura în laboratorul de biologie la Colegiul National  I. L. Caragiale Ploiesti, activitatea celorlalte cursuri ramanand neschimbata!

  • MATEMATICĂ, IN DATA DE 28 DECEMBRIE 2015

Nu sunt cursuri de excelenta la disciplina Matematica

  • MATEMATICĂ, IN DATA DE 05 DECEMBRIE 2015

Din cauza desfasurarii unui concurs in data de 5 decembrie 2015, in cadrul Colegiului National. I. L. Caragiale Ploiesti, grupele de excelenta Matematica, clasa a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a și a XI) se vor desfășura la Colegiul Național Nichita Stanescu, activitatea celorlalte grupe ramanand neschimbata!

06.11.2015

ANUNȚ PRIVITOR LA TABARA DE PREGĂTIRE

In perioada 17 decembrie 2015 – 22 decembrie 2015 se va desfăsura tabara de pregătire a elevilor capabili de înaltă performanță, școlarizați de Centrul Județean de Excelență Prahova.

Aceasta va avea loc în Bușteni, cazarea fiind asigurată la Hotel Silva. Cursurile vor fi găzduite de Scoala Gimnazială Cezar Petrescu Bușteni și de sălile de conferințe puse la dispoziție de hotel.

Elevii scolarizati de Centrul de Excelenta care au aplicat pentru tabără și au fost admiși vor primi pe mail detalii suplimentare referitoare la program și la celelalte activități premergătoare taberei. Lista acestora se află atașată în continuare.

Vor fi necesare documente în original precum acordul părinților și declarațiile elevilor, care vor fi transmise în prealabil pe e-mail. De aceea vă rugăm să vă consultați cu regularitate e-mailul și să răspundeți solicitărilor noastre în timpul cel mai scurt.

Lista elevilor participanti la tabara

31.10.2015

RIDICAREA  LEGITIMAȚIILOR  DE  ELEV – CJEPH

Legitimațiile de elev al CJEPH se pot ridica de la secretariat, str. Romană, nr 57 (școala mică a C.N. “I.L.Caragiale” Ploiești). Pentru eficientizarea distribuirii, pentru fiecare grupă își va desemna un reprezentat care va prelua toate legitimațiile grupei respective și le va distribui la ședința imediat următoare.

Legitimațiile de elev auditor se pot ridica numai în baza cererii aprobate de profesorul coordonator al grupei și de directorul CJEPH.

Program lucru cu publicul secretariat:  Luni – Joi 9.00 – 15.00; Vineri 9.00 – 12.00; Sâmbată 8.30 – 12.30

24.10.2015

MODIFICAREA LOCATIILOR DE DESFASURARE A CURSURILOR UNOR GRUPE, IN DATA DE 31 OCTOMBRIE 2015

Din cauza desfasurarii concursului Regalul Matematicii 2015, in data de 31 octombrie 2015, in cadrul C. N. I. L. Caragiale Ploiesti, unele grupe de excelenta(Romana, Matematica, Istorie, Geografie Engleza) se vor muta dupa cum urmeaza, activitatea celorlalte grupe ramanand neschimbata!

31 octombrie 2015-MODIFICAREA LOCATIILOR DE DESFASURARE A CURSURILOR

19.10.2015

IN ATENȚIA ELEVILOR PREMIANTI

Pentru virarea sumelor aferente premiilor CJEPH , elevii vor completa urmatorul formular si il vor depune la secretariatul CJEPH, str. Romana, nr 57 (scoala mica a CN I.L.Caragiale) Ploiesti.

Formular date premii

Termen limita de depunere 30 oct. 2015.

Program de lucru cu publicul: Luni-joi 10.00-15.00, vineri 10-12.00.

16.10.2015

DOCUMENTE IMPORTANTE 

Repartizarea profesorilor coordonatori, a locațiilor si a numărului de ore pe ședință: Centralizator profesori coordonatori si locatii CJEPH 2015 2016

Repartizarea pe săli in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti: Repartizarea Grupelor CNILC 2015 2016

Repartizarea pe săli in C.N. Mihai Viteazul Ploiesti:Organizarea grupelor de Excelenta in CNMV

Repartizarea pe săli in C.N. J. Monnet Ploiesti: Repartizarea Grupelor Jean Monnet 2015 2016

Repartizarea pe săli in C.N. Al.I.Cuza Ploiesti: Repartizarea pe săli in C.N. Al. I. Cuza Ploiesti

Model foaie de prezență: Model-foaie-de-prezenta-elevi 2015_2016

Model tabel date de contact: Date de contact elevi 2015 2016

Model de proces verbal pentru luarea la cunoștință a prevederilor regulamentului de Ordine Interioara:Proces verbal de prelucrare a ROI 2015 2016

14.10.2015

REZULTATE FINALE, DUPĂ CONTESTAȚIE, LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 10 OCTOMBRIE 2015

Rezultate lista dupa contestatii

Detalii despre data de debut a cursurilor, componența fiecărei grupe, locația de desfășurare a cursurilor și profesorii coordonatori sunt deja publicate pe pagina fiecărei discipline.

SPOR la învățat și cât mai multe rezultate notabile!

dir. prof. Dana Lica

10.10.2015

REZULTATE INAINTE DE CONTESTATII LA TESTAREA INITIALA SUSTINUTA IN 10 OCTOMBRIE 2015

Punctajele maxime ale tezelor au fost 100 de puncte, exceptand disciplina matematica unde punctajul maxim a fost 40 puncte.

Eventuale contestatii se pot depunde DOAR personal, in ziua de luni 12 octombrie 2015, intre orele 12.00-15.00, la secretariatul CJEPH, str. Romana, nr 57(scoala mica a CN I.L.Caragiale).

Rezultate testare initiala

Rezultatele finale vor fi afisate miercuri dupa ora 20.00

08.10.2015

LISTA FINALĂ A ELEVILOR INSCRISI LA TESTAREA INITIALA

Testarea va avea loc in data de 10.10.2015. Testarea la Fizica și Astronomie se va desfășura la Colegiul Spiru Haret, restul discplinelor la C.N. I.L.Caragiale Ploiesti.

Elevii vor fi prezenți în săli la 8.30, indiferent de locația unde se susține testarea, având asupra lor un act de indentificare – carte de identitate, certificatul de naștere, sau carnet de elev cu poza atasata.

BAZA ELEVI TESTARE

Asezarea in sali a elevilor care sustin testarea in C.N. I.L.Caragiale Ploiesti. este urmatoarea:

PLANIFICARE EXCELENTA SALI   ILC

Elevii care vor sustine testarea la disciplina fizica sau astronomie vor avea distribuirea in sali afisata la Colegiul Spiru Haret-Ploiesti, unde se sustine testarea.

Bafta tuturor, va asteptam cu drag!

07.10.2015

LISTA  ELEVILOR INSCRISI LA TESTAREA INITIALA

În urma finalizării etapei de inscrieri pentru testare, lista finală a elevilor este următoarea:

baza elevi testare 10 octombrie

Eventualele inadvertente se vor anunta pe mail (excelentaph@gmail.com) pana pe data de 08.10.2015 la ora 10.00.

Testarea va avea loc in data de 10.10.2015, orele 9.00. Centrele de examen si asezarea in sali a elevilor  vor fi publicate pe site pana in data de 09.10.2015.

05.10.2015

LISTA FINALĂ A ELEVILOR PREMIANTI ÎN ANUL 2015

În urma finalizării etapei de contestații, lista finală a elevilor premianti este următoarea:

Baza elevi premii finala 2015

Elevii vizati vor primi un e-mail pentru completarea datelor cu codul IBAN al contului în care se va face virarea sumelor cuvenite.

02.10.2015

SELECTAREA PROFESORILOR PENTRU ANGAJARE ÎN CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA în anul școlar 2015-2016

În perioada 02 octombrie – 13 octombrie 2015 profesorii interesaţi sunt rugați să depună dosarele personale la secretariatul CJEPH, str. Romană, nr. 57 (școala mica a Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”), zilnic între orele 10.00-15.00.

Documentele solicitate sunt enumerate în cererea de angajare – cerere selectie profesori 2015 2016

Profesorii care au deja dosar depus de anul trecut, vor aduce doar documentele de la punctele 1, 8 și 9 din cererea de selecție. Restul docmentelor vor fi depuse doar în măsura în care au intervenit modificari.

Dacă de asemenea, au intervenit modificări la contul în care se face plata salarială, se va depune și un extras de cont.

Selectarea profesorilor se face în perioada 14 octombrie – 16 octombrie 2015.

30.09.2015

LOCURILE SCOASE LA CONCURS DE CENTRUL JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ PRAHOVA PENTRU ANUL ȘCOLAR 2015-2016

Etapa de înscriere pentru testare este 30 sept 2015 – 6 oct 2015. Elevii vor completa cererea de înscriere alăturată și o pot trimite pe e-mail la adresa excelentaph@gmail.com, sau o pot aduce personal la secretariatul CJEPH, str Romană, nr. 57 (școala mica a Colegiului Naţional “I.L.Caragiale”). Cerere inscriere testare initiala

Nici o cerere nu va mai fi primita dupa data de 6 octombrie 2015.

Elevii care nu au fost admiși fără testare sunt considerați înscriși la testare fără a mai fi nevoie de o nouă cerere.

Testarea va avea loc în data de 10 octombrie 2015. Detalii suplimentare vor fi publicate pe site săptămâna viitoare.

Limba si Literatura Română

  • Clasa V-a : 30 locuri
  • Clasa IX-a : 10 locuri

Matematică

  • Clasa V-a : 30 locuri
  • Clasa IX-a : 7 locuri

Fizica si Astronomie

  • Clasa VI-a : 15 locuri
  • Clasa VII-a : 9 locuri
  • Clasa a IX-a : 5 locuri
  • Astronomie : 10 locuri

Limba Engleza

  • Clasa a V-a : 15 locuri
  • Clasa a IX-a : 10 locuri
  • Clasa a X-a: 8 locuri
  • Clasa a XI-a: 8 locuri

Limba Franceza

  • Clasa a VI–a + a VII-a : 10 locuri
  • Clasa a VIII-a + a IX-a : 10 locuri

Chimie

  • Clasa a VII-a : 15 locuri la testare
  • Clasa a VIII-a: 8 locuri
  • Clasa a IX-a : 5 locuri
  • Clasa a X-a : 8 locuri
  • Clasa a XII-a : 11 locuri

Biologie

  • Clasa a VI-a: 15 locuri la testare
  • Clasa a VII-a: 7 locuri la testare
  • Clasa a IX-a: 15 locuri la testare
  • Clasa a X-a: 2 locuri la testare
  • Clasa a XI-a: 5 locuri la testare

Istorie

  • Clasa a VII-a + a VIII-a : 11 locuri
  • Clasa a IX-a : 15 locuri
  • Clasa a X-a : 11 locuri
  • Clasa a XII-a :  8 locuri

 Logică

  • Clasa a IX-a + a XII-a : 14 locuri

Informatică

  • Clasa  a V-a + a VI-a: 12 locuri
  • Clasa a IX-a: 15 locuri
  • Clasa a X-a: 8 locuri

 Geografie: 

  • Clasa a VI-a: 15 locuri
  • Clasa a VII-a: 8 locuri
  • Clasa a VIII-a + a IX-a:  10 locuri
  • Clasa a X-a + a XI-a: 8 locuri
  • Clasa a XII-a: 13 locuri

LISTA ELEVILOR ADMȘI FĂRĂ TESTARE ÎN ANUL ȘCOLAR 2015-2016

În urma analizei cererilor conform art 51 (1),(2) și(3) din Regulamnetul de Ordine Interioară CJEPH și calendarele concursurilor naționale:

01. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2015 

03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2014-2015

03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2014-2015

Au fost declarați admiși următorii elevi:

Lista elevilor admisi fara testare 2015-2016

LISTA ELEVILOR CARE AU SOLICITAT REÎNSCRIEREA ÎN ANUL ȘCOLAR 2015-2016

Lista elevilor reinscrisi in anul scolar 2015-2016

25.09.2015

ANUNȚ PRIVIND REZULTATELE APLICAȚIILOR LA PREMII 2015

CJEPH acordă 167 de PREMII pe parcursul anului 2015, pe patru categorii:

  • categoria I – 1000 lei  (60 elevi)
  •  categoria II – 600 lei (27 elevi)
  • categoria III – 400 de lei (24 elevi)
  • categoria IV – 200 de lei  (56 elevi)

În urma analizării dosarelor elevilor aplicanți pentru PREMII și tabără  și luând în calcul STRICT criteriile specifice de acordare a PREMIILOR CJEPH, rezultatele sunt următoarele:

Rezultate analiza dosare premii tabara 2015

Eventualele contestații se depun la secretariatul CJEPH, în data de luni 28 septembrie între orele 10.00-15.00 (Cerere contestatie). Pentru completarea contestațiilor vă rugăm să consultați cu atenție Calendarele Concursurilor recunoscute de Ministerul Educației, atașate mai jos:

  1. 01. Calendarul olimpiadelor si concursurilor scolare internationale desfasurate in Romania si strainatate_2015
  2. 03.1. Calendarul concursurilor nationale scolare finantate de catre MECS_2014-2015
  3. 03.2. Calendarul concursurilor nationale scolare fara finantare MECS-2014-2015
  4. 03.3. Calendarul concursurilor interjudetene scolare fara finantare MECS_2014-2015
  5. CAEN 2015
  6. CAER 2015

Lista elevilor care vor participa la tabăra de pregătire din 17-23 decembrie 2015 va fi afișată în data de 26 octombrie 2015, după finalizarea disciplinelor participante.

22.09.2015

ANUNȚ PENTRU ETAPA DE ÎNSCRIEREA LA TESTAREA INIȚIALĂ ÎN ANUL ȘCOLAR 2015-2016

Perioada de înscriere pentru ocuparea locurilor cu testare inițială va fi anunțată în cel mai scurt timp, după centralizarea și procesarea cererilor din prima etapa(reînscriere și înscriere fără testare). Aceasta va avea loc doar la disciplinele unde vor fi locuri disponibile și toate detaliile vor fi publicate pe site.

25.08.2015

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA LA CURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR 2015-2016

Centrul Județean de Excelență Prahova(CJEPH) solicită înscrierea elevilor la cursuri în anul școlar 2015-2016.

Cererile se vor depune în perioada 1-21 septembrie 2015 la secretariatul CJEPH, din strada Romană, nr. 57 (sediul şcolii primare a C.N. „I.L.Caragiale”), Ploieşti, după cum urmează:

Pentru reconfirmarea locurilor, elevii participanți la cursuri în anul 2014-2015 și declarați Admiși în urma evaluării finale.  Acestea pot fi trimise si pe e-mail excelentaph@gmail.com:  Cerere reinscriere.

Pentru elevii care doresc înscrierea fără testare, pe baza performanțelor la concursurile școlare: Cerere inscriere fara testare. Cererea va fi insoţită de copii ale diplomelor obţinute, pe baza cărora se face solicitarea si se aduce in format hartie la secretariatul CJEPH.

24.08.2015

ANUNȚ PENTRU ÎNSCRIEREA LA TABĂRA DE PREGĂTIRE ORGANIZATĂ DE CJEPH ȘI PENTRU ACORDAREA DE PREMII

În perioada 17-23 decembrie se va organiza tabăra de pregătire CJEPH, la care se pot înscrie elevii din Centru care îndeplinesc criteriile specificate în documentele de mai jos.

Elevii Centrului Județean de Excelență Prahova se pot înscrie în vederea obținerii premiului CJEPH în anul școlar 2015-2016.

Vă rugăm să respectați perioada de înscriere a dosarelor: 1-21 septembrie 2015! Cererile si diplomele se aduc in format hartie la CJEPH!

Modalitatea de inscriere si formulare premii si tabara

Criterii specifice de recompensa a elevilor CJEPH 2015

ANUNT PRIVIND REPARTIZAREA PE SALI IN UNITATILE DE INVATAMANT– PUNCTE DE LUCRU

Centralizatorul grupelor de excelență 2023_2024, locatii, număr de ore și coordonatori: Centralizator grupe locatii coordonatori

Anuntul este in actualizare pe parcursul zile. Va rugam sa consultati si paginile fiecarei discipline unde se vor actualiza informatiile necesare pentru fiecare grupa de excelenta, (locatie si ora de inceput).

Grupele care debuteaza pe 14 octombrie vor incepe de la ora 9.00, exceptiile fiind explicit afisate pe paginile fiecarei discipline. 

ANUNT PRIVIND REZULTATUL ETAPEI DE SELECȚIE ELEVI

In urma finalizării etapei de contestații rezultatele finale sunt următoarele:

Rezultate finale etapa a III-a

Detaliile suplimentare referitoare la data demarării cursurilor, locație, componența nominală a grupelor și tematicile activităților vor fi publicate în cel mai scurt timp, pe site, în secțiunea dedicată fiecărei discipline.

În cadrul regulamentului de ordine interioară a CJEPH, articolul 55 face referire la statutul elevului auditor. Cererile de elev auditor, semnate și aprobate de profesorii coordonatori vor fi aduse și înregistrate la secretariatul Centrului de Excelență, după prima ședință.

Aprobările privitoare la elevii auditori vor fi făcute doar in prima zi de curs, în ordinea punctajelor de la testarea inițială și nu mai mult de 25% din efectivul maxim al unei grupe, adică maxim 5 elevi auditori! Regulament de ordine interioara 2023-2024

RETINEȚI! Majoritatea cursurilor vor începe pe 14 octombrie 2023, ora 9.00

Vă rugăm urmăriți cu regularitate site-ul, atât la secțiunea Noutăți, cât și la cele dedicate disciplinelor.

Dragi copii, începem un an nou, al zecelea de la înființarea Centrului Județean de Excelență, un an pe care vi-l dorim la fel de rodnic!

Succes și spor la învățătură!

dir. prof. Daniela Lica